DJ 252, un traseu periculos: Gropi şi cratere pe drumul dintre Nicoreşti şi Buciumeni!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

DJ 252, un traseu periculos: Gropi şi cratere pe drumul dintre Nicoreşti şi Buciumeni!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

CJ Galaţi cunoaşte situaţia şi promite o plombare, în două săptămâni


Aproximativ 5 kilometri de asfalt - de pe Drumul Judeţean 252, porţiunea dintre Nicoreşti şi comuna Buciumeni - sunt plini de cratere. „Pe o porţiune de un kilometru, din cei vreo 5 km, trebuie să faci un adevărat slalom printre gropi pentru a reuşi să protejezi maşina”, ni s-au plâns mai mulţi pelerini care au ajuns la Mănăstirea Buciumeni în aceste zile.

Problema şoselei dintre Nicoreşti şi Buciumeni este arhicunoscută, ne-a asigurat Petrache Năstase, primarul de Nicoreşti. Interlocutorul ne-a spus că în comuna pe care o conduce au fost asfaltaţi, recent, vreo 10 kilometri de şosea pe acelaşi DJ 252, din centrul comunei la ieşirea spre Vrancea. Dar au mai rămas vreo 5 km, „din care aproximativ un kilometru necesită urgent măcar o plombare”, ne-a spus interlocutorul. „Cunoaştem situaţia şi sperăm ca - în maximum două săptămâni - în cadrul programului de reabilitare-drumuri, să reuşim să plombăm şi porţiunea dintre Nicoreşti şi Buciumeni”, ne-a asigurat Cornel Hamza, vicepreşedintele Consiliului Judeţului Galaţi.

Citit 3810 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iunie 2013 15:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.