Primăria demolează, dar dă în continuare autorizaţii / În Campusul Studenţesc a crescut un chioşc nou

Primăria demolează, dar dă în continuare autorizaţii / În Campusul Studenţesc a crescut un chioşc nou
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De câteva săptămâni, a răsărit un nou chioşc în Campusul Universitar, asta după ce, la începutul lunii august, toate chioşcurile din zonă au fost puse la pământ. Primăria pe de o parte demolează, pe de altă parte dă în continuare autorizaţii pentru construcţiile provizorii. Purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache, confirmă că municipalitatea vrea aerisirea oraşului, dar „nu vrea să ucidă tot”, fiindcă mai sunt şi chioşcari care îşi plătesc taxele la pensii, şomaj, sănătate. Cât despre chioşcurile demolate din Campusul Universitar, acestea obstrucţionau vizibilitatea pietonilor şi a şoferilor. Chioşcul ridicat acum poate să funcţioneze dacă nu încurcă circulaţia şi trecerea de pietoni”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Costache. Cu toate că în Complexul de pe Domnească a fost construit un chioşc chiar după ce au fost demolate celelalte, următoarea rundă de demolări, spune purtătorul de cuvânt, va fi în zona centrală, mai exact în Piaţa Ancora, pentru că şi acolo există chioşcuri care încurcă vizibilitatea şoferilor şi a pietonilor.

Preţul pe care trebuie să îl plătească lunar oamenii care deţin chioşcuri este de 3, 7 lei pe metru pătrat.

Citit 3323 ori Ultima modificare Joi, 10 Octombrie 2013 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.