Încep lucrările de reabilitare! Reparaţia Viaductului costă peste un milion de lei
Foto: Foto: Corina Dobre

Încep lucrările de reabilitare! Reparaţia Viaductului costă peste un milion de lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La începutul lunii martie, Primăria municipiului Galaţi va da startul lucrărilor de reparaţie a celui mai mare viaduct din ţară, care face legătura între oraş şi combinatul siderurgic ArcelorMittal. Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei, ne-a declarat că în vară, cel mai probabil în perioada iunie-iulie, circulaţia pe viaduct va fi reluată, însă cu restricţii, întrucât accesul maşinilor de mare tonaj va fi interzis.

Lucrările de reparaţie a viaductului depăşesc un milion de lei şi vor fi executate de constructorul Servland Galaţi (în colaborare cu Arcada), câştigătorul licitaţiei lansată pe SEAP de municipalitate, în luna decembrie. Conform documentaţiei tehnice, prima etapă de reabilitare a viaductului presupune lucrări de desfacere parapet, rampă culee, ecran micropiloţi foraţi, refacere sfert de con, refacere trotuare, montare parapet, curăţare canale existente şi cămine. Lucrările vor dura trei luni.

Reabilitarea totală se va face pe bani europeni

Chiar dacă viaductul va fi reparat şi redat traficului uşor, conducerea Primăriei intenţionează să reabiliteze în întregime viaductul, plecând de la structura de rezistenţă a acestuia, însă cu bani europeni, întrucât, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, se pare că valoarea investiţiei depăşeşte 20 de milioane de euro, potrivit estimărilor.

Pe acest subiect au existat, însă, mai multe discuţii între primarul Marius Stan şi Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, ultima întâlnire având loc la finele lunii ianuarie.

De altfel, şi ieri, la sediul ArcelorMittal a avut loc o întâlnire de lucru, la care au participat reprezentanţi ai Primăriei şi ai companiei siderurgice, iar unul dintre subiectele pe marginea căruia s-a discutat a fost chiar începerea lucrărilor de reparaţie a viaductului.

Un alt punct aflat pe ordinea de zi face referire la reabilitarea intrării în oraş, dinspre Brăila, întrucât cele două entităţi caută, în prezent, soluţii pentru ca zona să fie înfrumuseţată.

Citit 3407 ori Ultima modificare Vineri, 14 Februarie 2014 10:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.