Cât costă drumul de la baterii de garaje la parcaje ultramoderne
Foto: Foto: Primăria Cluj

Cât costă drumul de la baterii de garaje la parcaje ultramoderne
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Experienţa clujeană a arătat că un loc de parcare într-un complex etajat de tip parching costă între şapte şi opt mii de euro. Pare foarte mult, însă recuperarea investiţiei este posibilă în circa 20 ani, dacă soluţiei de închiriere (pe termen lung, dar şi cu ora) a locurilor de parcare i se „ataşează” soluţia amenajării de spaţii comerciale la parterul clădirii.

Trebuie să ştiţi că edilii clujeni au plecat „la luptă”, acum trei ani şi jumătate, de la o realitate asemănătoare cu cea de la Galaţi: zeci de baterii de garaje hidoase, mizerabile, ineficiente. Demolarea lor a stârnit, ca şi la noi, vâlvă, nu puţini fiind cei care au acuzat că nu se va face nimic, că e păcăleală, că acolo vor apărea supermarketuri.

Ca să vă convingeţi cum stau lucrurile, vă prezentăm în fotografia alăturată cum arăta bateria de garaje în locul căreia s-a construit ultramodernul parching „Fabricii” din Cluj. În locul a 52 de garaje puse haotic acolo, acum există o clădire elegantă (prezentată în fotografia de la articolul care deschide această pagină), în care sunt 310 locuri de parcare. Progresul este mai mult decât evident.

Revenind la costuri, trebuie să vă spunem că o clădire precum cea menţionată (parching „Fabricii”) a costat 7,2 milioane de lei, fără TVA, adică aproximativ două milioane de euro cu toate taxele incluse. Potrivit unei estimări preliminare, un complex similar (cu de două ori mai multe locuri de parcare – adică circa 600) ar costa la Galaţi circa 3,8-4,1 milioane de euro.

Citit 1943 ori Ultima modificare Luni, 07 Aprilie 2014 12:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.