Tania Bogdan va activa în Comisia de ÎNVĂŢĂMÂNT, nu în cea JURIDICĂ/ Negocierile POLITICE s-au încheiat

Tania Bogdan va activa în Comisia de ÎNVĂŢĂMÂNT, nu în cea JURIDICĂ/ Negocierile POLITICE s-au încheiat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liberala Iuliana Tania Bogdan, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţului Galaţi, va activa în Comisia de specialitate nr. 4 a CJ – pentru asistenţă şi protecţie socială, învăţământ, sănătate, cultură, activităţi ştiinţifice, sportive şi de agrement, în locul consilierului judeţean Carmen Pintilie (PSD), care a fost transferată, conform negocierilor politice din interiorul PSD, UNPR, PC şi PP-DD în Comisia juridică, în care a activat, până de curând, şi Marian Vicleanu, actualul vicepreşedinte al Consiliului Judeţului. În fapt, Carmen Pintilie va ocupa scaunul lăsat liber de către acesta în Comisia juridică.

Consilierii judeţeni au aprobat, marţi, în cadrul şedinţei extraordinare, proiectul de hotărâre care vizează modificarea componenţei comisiilor de specialitate ale CJ.

CITEŞTE ŞI: În Consiliul Judeţului: Negocieri politice versurs legalitate

Citit 1417 ori Ultima modificare Joi, 17 Iulie 2014 12:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.