Pe Faleza Inferioară INTRĂ cu MAȘINA cine vrea, deşi traficul este RESTRICŢIONAT!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Pe Faleza Inferioară INTRĂ cu MAȘINA cine vrea, deşi traficul este RESTRICŢIONAT!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cu toate că Primăria a eliberat, anul acesta, doar opt permise de acces auto pe Faleza Inferioară, gălăţenii sunt siliţi şi duminica să se ferească de maşini * Regulamentul de acces al autoturismelor va deveni mai restrictiv din raţiuni de protecţie a malului şi a gălăţenilor care vor să se relaxeze în zonă


Revoltat că în loc să se bucure de o relaxantă plimbare pe Faleza Inferioară a Dunării, a fost silit să se ferească din calea autoturismelor care-şi croiau drum printre pietoni şi să înghită noxele acestora, un gălăţean ne-a trimis un mesaj plin de reproşuri la adresa administraţiei locale. "Vă scriu indignat de faptul că o plimbare pe Faleza Inferioară a Dunării, chiar şi în zi de sărbătoare, a devenit un adevărat supliciu. Duminică, aflându-mă pe Faleza Inferioară, am fost sufocat mai întâi de fumul de eşapament de la o maşină care chiar la acea oră - 10.00-12.00 - lua gunoiul de pe unde găsea, făcând câteva curse dus-întors pe toată faleza. Ca şi cum nu era de-ajuns, un Logan făcea şi el curse dus-întors de la bac spre pontoane şi înapoi. La fel, un jeep cu numere de Tulcea şi volan pe dreapta făcea curse de la bac la pontoane şi invers, printre oameniie aflaţi la plimbare, mulţi dintre ei cu copii de mână. În acest timp, poliţiştii care ar fi trebuit să se afle pe Faleză erau probabil undeva la umbră, că n-am întâlnit vreunul căruia să-i cer explicaţii. Nu sunt cazuri izolate, pot spune că se întâmplă zilnic, dar nimeni nu ia vreo măsură", ne-a scris gălăţeanul care semnează Marin Miu.

Nemulţumirea cetăţeanului este amplificată de faptul că, deşi a sesizat în repetate rânduri aceste situaţii reprezentanţilor administraţiei locale, nu s-a luat nicio măsură. "Din banii noştri sunt plătite firmele de pază care ar trebui să ne scutească de astfel de situaţii, la fel şi cei doi, patru, uneori chiar şi şase poliţişti care asigură ordinea pe faleză, şi nu în cele din urmă toţi salariaţii Primăriei cu competenţe în asigurarea ordinii şi siguranţei în zona amintită. Cine nu-şi face datoria de ne expune acestor situaţii generatoare de accidente şi disconfort? Cred că vorba românească "peştele de le cap se-mpute" se aplică şi aici”, îşi încheie mesajul Marin Miu.

Cine are acces cu maşina pe malul Dunării

Permisele de acces auto pe Faleza Inferioară a Dunării sunt eliberate de Primăria municipiului Galaţi, pe baza unui regulament aprobat de Consiliul Local în 2009. Potrivit actului normativ, pot beneficia de acces auto pe Faleza Inferioară maşinile de intervenţie ale Poliţiei, Jandarmeriei, Ambulanţei, SMURD-ului, Pompierilor, Poliţiei Locale, Gărzii de Mediu, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Căpităniei, cele de la Electrica, Apă Canal, autospecialele Ecosal şi Gospodărire Urbană, care fac lucrări de salubrizare, ecologizare, întreţinere spaţii verzi. De asemenea, mai pot intra pe Faleză autovehiculele de transport marfă care asigură aprovizionarea agenţilor economici riverani.

"Pentru accesul auto pe Faleza Inferioară, solicitanţii plătesc taxe la bugetul local, excepţie făcând maşinile de intervenţie. Taxele diferă în funcţie de masa maximă autorizată a autovehiculelor şi de perioada pentru care se solicită accesul (o zi, o săptămână, un trimestru, un semestru, un an). Cea mai mică taxă este de 35 de lei pe zi pentru un autovehicul uşor, iar cea mai mare ajunge la 4.200 de lei pe an pentru un autovehicul de mare tonaj. Primăria a eliberat anul acesta opt permise de acces pe diferite perioade de timp, valoarea taxelor încasate este de 7.200 de lei", ne-a comunicat Biroul de presă al municipalităţii.

Primăria are, însă, în plan, modificarea regulamentului de acces al autovehiculelor pe Faleza Inferioară, criteriile de acordare urmând să fie mult mai stricte, astfel încât să fie limitată cât mai mult circulaţia maşinilor, din raţiuni de protecţie a malului şi a oamenilor care se plimbă sau se recreează în zonă.

   

În dezbatere/  Regulament nou privind accesul pe Faleza Inferioară

Potrivit unui regulament supus dezbaterii pe site-ul Primăriei Galaţi, pe Faleza Inferioară vor avea acces numai autovehiculele cu masa totală maxim autorizată de 1,5 tone, o dată pe zi. Societăţile cu punct de lucru comercial acolo vor primi un singur permis de liberă trecere pentru autovehiculul cu care circulă pe Faleza Inferioară, iar firmele care deservesc agenţii economici vor solicita permis pentru fiecare autovehicul utilizat.

Accesul autovehiculelor comercianţilor de pe Faleza Inferioară va fi permis astfel: luni - vineri 8,00 - 14,00, sâmbătă, duminică şi în sărbătorile legale 8,00 - 12,00 pe durată nedeterminată; luni - vineri 14,00 - 8,00 şi sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale 12,00 - 8,00 doar pentru un interval de 30 minute.

În cazul autovehiculelor societăţilor care deservesc agenţii economici accesul se va face astfel: luni - vineri 8,00 - 10,00 şi 14,00 - 16,00, sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale 8,00 - 10,00.

Nu va fi permis permis accesul în acelaşi timp a mai mult de un autovehicul pentru fiecare societate cu punct de lucru pe Faleza Inferioară. Accesul maşinilor care transportă torturi sau formaţii muzicale cu instrumente va fi permis doar pentru 30 minute, pe baza actului de identitate.

Citeşte şi: Pentru GROAPA de pe Faleza Inferioară se REPARĂ colectorul şi cheul

Citit 3039 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Iulie 2014 22:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.