POLITICĂ DE WEEKEND/ Banul la ban trage! Cu ce AVERE se mai intră în POLITICĂ
Foto: Foto: Corina Dobre

POLITICĂ DE WEEKEND/ Banul la ban trage! Cu ce AVERE se mai intră în POLITICĂ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* PP-DD-istul tecucean Remus Matei, proaspătul consilier judeţean, concurează la capitolul avere cu unii dintre "veteranii" din CJ Galaţi


Remus Matei, preşedintele Organizaţiei PP-DD Tecuci, validat la începutul lunii iunie în funcţia de consilier judeţean, după excluderea din partid a lui Gheorghe Mănăilă, pe motiv de obrăznicie politică şi nesupunere, are o avere deloc de neglijat. Fostul ofiţer din Armată, acum implicat în afaceri, şi-a făcut publică declaraţia de avere.

Se mândreşte cu opt terenuri şi construcţii

PP-DD-istul tecucean deţine (împreună cu soţia, cel mai probabil, întrucât a precizat doar faptul că îi revine o cotă de 50 la sută din bunuri) nu mai puţin de patru terenuri, trei intravilane şi unul arabil, conform declaraţiei sale de avere, pe care le-a dobândit în perioada 1999-2006.

Remus Matei are un teren intravilan de 575 de metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în anul 1997, un altul de 7.500 de metri pătraţi, pe care l-a achiziţionat în 1999, un altul de 3.000 de metri pătraţi, pe care l-a primit moştenire în anul 2000 (localitatea Suseni, judeţul Vaslui), dar şi o suprafaţă de teren arabil de 10.000 de metri pătraţi, pe care l-a cumpărat în anul 2006.

Nici la capitolul „Clădiri” preşedintele PP-DD Tecuci nu stă rău. Acesta a declarat o casă de locuit în Tecuci, de 150 de metri pătraţi, pe care a achiziţionat-o în anul 1997, un spaţiu de producţie, de 400 de metri pătraţi, dobândit în anul 2000, dar care se află în construcţie, un garaj construit în anul 2000, de 36 de metri pătraţi, şi un spaţiu comercial, de 165 de metri pătraţi, care acum se află în construcţie, dar pe care l-a dobândit în anul 2007. Toate cele patru imobile şi construcţii se află în municipiul Tecuci.

Trei autoturisme şi o autoutilitară

Consilierul judeţean are în „parcare” nu mai puţin de patru maşini, motiv pentru care, cel mai probabil, atunci când se pune problema plecării la drum nu îşi face niciodată probleme.

PP-DD-istul deţine un autoturism marca Skoda (al cărui nume l-a pocit, un pic, în declaraţia de avere – „Skhoda”), an de fabricaţie 2003, un autoturism Peugeot (an fabricaţie 2003), o autoutilitară Fiat (an fabricaţie 1996) şi un alt autoturism Fiat (an fabricaţie 2002).

Fără venituri anul trecut?

La capitolul „Venituri”, însă, consilierul judeţean nu a declarat nicio sumă de bani încasată în anul 2013, ceea ce este puţin probabil. Cu atât mai mult cu cât, potrivit declaraţiei sale de avere, deţine funcţia de director al SC Fair Impex 3 SRL Tecuci, societate în cadrul căreia şi soţia sa ocupă funcţia de administrator.

 

CITEŞTE ŞI: Numire controversată la CJ/PP-DD-istul Remus Matei este noul consilier judeţean

Citit 2544 ori Ultima modificare Vineri, 08 August 2014 18:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.