Ce înseamnă să fii administrator: Subsoluri "farmacie" şi blocuri fără datorii

Ce înseamnă să fii administrator: Subsoluri "farmacie" şi blocuri fără datorii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Proiectele europene de reabilitate termică vor face ca facturile plătite de locatari să scadă cu cel puţin 40 la sută. Numai că, prin investiţiile făcute în blocurile L, A7 şi A21 din Micro 16, costurile facturilor sunt deja reduse! Şi noi am fost surprinşi de cât de civilizat arată blocurile şi cât de cald este în apartamente. Totul se datorează investiţiilor făcute deja de asociaţiile 306, 396 şi 881 din care fac parte blocurile.

„Specialitatea mea este de inginer în instalaţii şi mi-am pus în aplicare cunoştinţele pe care le am, şi am, nu mă laud. Dacă am văzut că nu se demarează aceste proiecte de reabilitare termică, împreună cu comitetele asociaţiilor am trecut la măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor, ca oamenii să plătească mai puţin. La toate blocurile sunt uşi de termopan la intrare, geamuri de termopan pe casa scării, robineţi de echilibrare şi instalaţii de recirculare a apei calde la subsol. După ce s-au montat, s-a redus consumul de energie termică la jumătate. Dacă înainte erau 80 de gigacalorii, acum nu se ajunge la 40, ci la 32-35 de gigacalorii pe lună. Subsolurile blocurilor L şi A21 sunt «farmacie». Doar la A21 nu e înlocuită instalaţia de căldură, dar se va înlocui prin acest proiect”, spune Aneta Sava, administratorul asociaţiilor 306, 396 şi 881, din care fac parte blocurile L, A7 şi A21.

Investiţiile au fost realizate în baza facilităţilor fiscale, adică locatarii nu au mai plătit impozit pe casă, iar contravaloarea impozitului a finanţat lucrările, încetul cu încetul.

"N-a plătit trei luni, în a patra îl dau în judecată!"

Aceasta este regula de fier pe care o respectă administratoarea asociaţiilor de proprietari din blocurile care vor fi reabilitate termic. Potrivit Biroului de presă al Apaterm, Asociaţia 306 (blocul L) avea, la finele lunii octombrie, zero datorii şi 1.600 de lei penalităţi. În acest moment figurează cu un debit de 400 de lei şi 1.036 de lei penalităţi. Asociaţia 396 (blocul A7) avea, la finele lui octombrie, o datorie de 19.000 de lei şi penalităţi de 3.400 de lei, iar acum are un total de debit şi penalităţi de 23.000 de lei. Asociaţia 881 avea şi are acum zero lei, zero penalităţi! Trebuie spus că Aneta Sava mai administrează şi alte trei asociaţii cu facturile plătite: 316 şi 893 - cu zero datorii şi penalităţi şi 339 - cu 11.000 de lei debit şi 1.800 lei penalităţi, la finele anului trecut.

Apartamentele rău-platnicilor s-au vândut

"Sunt afişate listele de întreţinere cu absolut toate informaţiile. Cei care nu înţeleg, vin şi le explic. Dânşii m-au căutat pe mine, nu eu pe ei. Le-am spus: "Gândiţi-vă bine dacă mă vreţi, la mine nu există datornici!". Şi am aplicat legea: trei luni n-a plătit, a patra în judecată! Cred că vreo 15 apartamente de rău-platnici s-au vândut până acum. Aici, la A7, am două apartamente în vânzare şi în scurt timp se vor recupera banii, deci vor fi zero datorii. Oamenii au înţeles că altfel nu se poate. Rău-platnicii au plecat şi au rămas cei care sunt bun-platnici. Le-am spus nu se poate să stai la bloc şi să nu plăteşti, pentru că prejudiciezi condiţiile celor din jur. Pentru ce să nu aibă apă rece celălalt, când tu nu vrei să plăteşti", spune Aneta Sava.

"Să nu vă imaginaţi că sunt toţi locatarii pe zero, mai rămân cu debite, că mai au o problemă de la o lună la alta. Dar din fondul asociaţiei, eu plătesc facturile şi după aceea recuperez banii", spune administratoarea.

"Şi despre mine s-a spus că fur!"

"Şi despre mine se spune că sunt hoaţă, că fur! Le spun: mergeţi şi mă reclamaţi! Am cel puţin 15 dosare penale. M-au cercetat, m-au anchetat, le-am demonstrat că nu sunt vinovată, mă cunosc ca pe un cal breaz toţi poliţiştii şi Tribunalul. Asta e munca de administrator! Îmi pare rău, sunt colegii mei, dar 85 la sută nu ştiu decât să încaseze! Sunt numai casieri şi eventual contabili, dar mulţi dintre ei plătesc pe altcineva să le ţină contabilitatea. Cea mai grea muncă a unui administrator este să fie... administrator. Şi asta înseamnă să arate blocul bine, fără pierderi de apă, nu să plângă că nu au căldură”, spune Aneta Sava. Ea nu locuieşte în blocurile pe care le administrează, dar şi-a învăţat administratoarea de bloc ce să facă.

Citeşte şi: CUM au fost alese primele BLOCURI din Galaţi care vor fi REABILITATE TERMIC din bani europeni (FOTO)

Citit 4042 ori Ultima modificare Joi, 08 Ianuarie 2015 11:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.