PNL a anunţat că nu va vota Master Planul de Transport

PNL a anunţat că nu va vota Master Planul de Transport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Liberalii au decis să nu voteze Master Planul General de Transport al României, nemulţumiţi că Guvernul nu a inclus în strategia de infrastructură o serie de proiecte extrem de importante care să conducă la dezvoltarea socio-economică a Moldovei. Hotărârea a fost luată, vineri, de Biroul Politic Naţional al PNL, reunit la Iaşi, în acest sens fiind adoptată o rezoluţie în care se arată că liberalii nu vor vota în Parlament ordonanţa de urgenţă privind Master Planul General de Transport dacă documentul nu va conţine şi autostrada care să lege Moldova de Transilvania. În rezoluţia adoptată de PNL se arată că doar zece la sută din fonduri sunt alocate Regiunii Nord-Est şi nord-estului Transilvaniei, ceea ce va conduce la adâncirea profundă a decalajelor inter-regionale. „Cerem Comitetului de elaborare şi de monitorizare a Master Planului General de Transport, împreună cu celelalte patru milioane de locuitori ai Regiunii, includerea în varianta finală a acestuia, printre proiectele prioritare ale României, a Autostrăzii Moldova - Transilvania (Târgu-Mureş - Ditrău - Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni). Solicităm ca acest lucru să se întâmple înainte de aprobarea, de către Guvern, a documentului final”, se arată în rezoluţia adoptată de către BPN al PNL.

Citit 1157 ori Ultima modificare Duminică, 25 Ianuarie 2015 17:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.