POLITICĂ DE WEEKEND/ Aleşii gălăţeni spun lucruri trăznite. IATĂ câteva perle de politician

POLITICĂ DE WEEKEND/ Aleşii gălăţeni spun lucruri trăznite. IATĂ câteva perle de politician
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din dorinţa de a epata, ori doar din simplul motiv că nu sunt oratori, aleşii Galaţiului reuşesc, de multe ori, să dea „cu băţul în baltă”, cum se spune în popor. Iată câteva dintre vorbele „de duh” pe care le-au rostit în spaţiul public doi dintre reprezentanţii la vârf ai Galaţiului.

Bacalbaşa conduce în top

„Eu înţeleg să se facă o golănie când există un interes, nu din sictir şi neglijenţă”, a spus, răspicat, în ultima şedinţă a consilierilor judeţeni, Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului. Şeful CJ a făcut referire, în acest caz, la „neglijenţa” unor reprezentanţi ai CJ, care au prelungit colaborarea cu avocaţii „Ceparu şi Irimia” din Bucureşti, printr-un act adiţional, fără a avea acordul aleşilor judeţeni, aşa cum prevede legea. De altfel, Camera de Conturi, aşa cum v-am şi informat în exclusivitate la acel moment, a şi „sancţionat” instituţia publică din acest motiv, în urma unor controale.

„La ora actuală, Juridicul (Serviciul Juridic din cadrul CJ n. r.) a născut, este gravid şi este în postnatal”, le-a spus Nicolae Bacalbaşa consilierilor judeţeni. Şeful CJ a şi explicat motivul: „În marea sa majoritate, are domnul şef al Juridicului trei colaboratoare încă, din care nu ştiu câte au dreptul să meargă la procese. După părerea mea, s-a făcut o greşeală groaznică, voită sau nevoită, când Direcţia Juridică a fost diminuată şi transformată într-un serviciu ineficient. Am descoperit lucruri extrem de neplăcute. Ştiţi că am trimis şi dosare la DNA. Încă nu au fost rezolvate, dar în actualul context naţional a nu avea o structură juridică puternică şi competentă este un act de sinucidere administrativă”, a punctat şeful CJ, în dorinţa de a explica de ce instituţia publică are nevoie să menţină colaborarea cu avocaţii din Bucureşti.

„Eu, de câte ori mă lovesc de o structură oficială, înnebunesc”, a afirmat Nicolae Bacalbaşa, precizând că „raportul individului cu orice structură oficială este extrem de dificil, chiar şi la nivelul meu”.

Mircea Toader, fericit că „se reiau infracţiunile făcute în 2012”

O afirmaţie a deputatului Mircea Toader i-a lăsat pe jurnaliştii gălăţeni, pentru câteva secunde, cu gura căscată. Parlamentarul a ţinut să îşi exprime, într-o conferinţă de presă, bucuria cu privire la faptul că „la Galaţi, se reiau infracţiunile făcute în alegerile din 2012”. Norocul său că a continuat explicând că plângerea făcută de PDL a ajuns în atenţia procurorilor anticorupţie, care au demarat o anchetă.


CITEŞTE ŞI: Ce-am votat, aia avem. Bacalbaşa, cu succes la TV, nu la CJ! (FOTO)

Citit 1516 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Februarie 2015 12:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.