Legea TRASEISMULUI politic, neconstituţională/ Soarta ALEŞILOR MIGRATORI, la mâna Parlamentului

Legea TRASEISMULUI politic, neconstituţională/ Soarta ALEŞILOR MIGRATORI, la mâna Parlamentului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Soarta celor 128 de aleşi gălăţeni - şase primari, trei viceprimari, 115 consilieri locali şi patru judeţeni, dintre care un vicepreşedinte CJ - care, graţie OUG 55 care a încurajat migraţia aleşilor locali, şi-au schimbat partidul, se află la mâna Parlamentului. Incertă este şi situaţia celor 34 de consilieri locali şi cinci judeţeni care au renunţat la carnetul de partid devenind independenţi, tot sub auspiciile OUG 55.

Prevederile Legii privind aprobarea OUG 55/2014 au fost declarate neconstitutionale. Ce efecte are decizia Curţii Constituţionale şi mai ales asupra cui, am încercat să aflăm de la profesorul Liviu Coman Kund.

Primarii, mai "aleşi" decât consilierii

Interesant este că judecătorii Curţii Constituţionale au arătat ceva mai multă indulgenţă faţă de primarii migratori. „Precizez că, în motivarea deciziei Curţii Constituţionale se argumentează că doar migraţia consilierilor ar fi neconstituţională, nu şi a primarilor, deoarece consilierii sunt aleşi pe liste de partid, pe când primarii sunt aleşi nominal”, a punctat prof. Kund.

Ce se va întâmpla mai departe?

„În conformitate cu dispoziţiile articolului 147 alineatul 2 din Constituţie, în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile înainte de promulgare (cazul nostru), Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Parlamentul este cel care trebuie să stabilească, prin lege, ce se întâmplă cu mandatele aleşilor locali care au migrat respectând două constrângeri majore: decizia Curţii Constituţionale, inclusiv motivarea, şi principiul neretroactivităţii legii, înscris în articolul 15 alineatul 2 din Constituţie, care prevede: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile". Subliniez că Parlamentul nu este supus niciunui termen”, a precizat prof. Liviu Coman Kund.

Fără să existe termen, practic parlamentarii nu au motive să se grăbească să adopte legea de respingere a ordonanţei. Se pare, totuşi, că săptămâna viitoare actul normativ ar putea ajunge pe masa senatorilor, desigur dacă agenda de lucru nu le-o vor stabili procurorii anticorupţie.


CITEŞTE ŞI: PAMFLET/ Traseişti din toate zările, urniţi-vă!

Citit 1774 ori Ultima modificare Luni, 09 Februarie 2015 20:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.