De ce-a fost primarul Marius Stan în Bulgaria: Clubul Internaţional al Mării Negre se va reuni la Galaţi

De ce-a fost primarul Marius Stan în Bulgaria: Clubul Internaţional al Mării Negre se va reuni la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Timp de două zile, primarul Marius Stan s-a aflat la Varna, în Bulgaria, unde a participat la o întâlnire la sediul central al Clubului Internaţional al Mării Negre, organizaţie cu rol consultativ pe lângă UE şi ONU, ce reuneşte 29 de oraşe din România, Bulgaria, Georgia, Grecia, Moldova, Rusia, Turcia şi Ucraina.

Edilul Galaţiului a fost însoţit de Ionuţ Mocanu, director general Tehnopol Galaţi, şi a avut o întrevedere, la Primăria oraşului Varna, cu omologul său bulgar, Ivan Portnih şi cu Aleksandr Amerkhanov, preşedintele Camerei de Comerţ din Taganrog.

Potrivit lui Marius Stan, în urma discuţiilor s-a stabilit că Galaţiul va găzdui Adunarea Generală a Clubului Internaţional al Mării Negre, pe 15 şi 16 mai. Primarul şi-ar dori ca evenimentul să cuprindă trei paliere de discuţii - administrative, economice şi guvernamentale. De aceea va invita aici reprezentanţi ai primăriilor tuturor oraşelor membre ale Clubului Internaţional al Mării Negre, ai Camerelor de Comerţ şi ai consulatelor. În cadrul adunării generale vor avea loc alegeri pentru funcţia de preşedinte şi pentru structura de conducere a organizaţiei, iar Stan are de gând să candideze la funcţia supremă.


CITEŞTE ŞI: Ministerul Transporturilor testează proiectul TUNELULUI pe sub Dunăre/ Construcţia PODULUI ar putea începe în 2016

Citit 2412 ori Ultima modificare Joi, 19 Martie 2015 21:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.