Cum au ajuns gălăţenii captivii Apaterm/ Fără apă caldă, căldură şi libertatea DEBRANŞĂRII
Foto: Consiliul Local, pe 10 aprilie 2008

Cum au ajuns gălăţenii captivii Apaterm/ Fără apă caldă, căldură şi libertatea DEBRANŞĂRII
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Hotărârea Consiliului Local prin care a fost trasată zona unitară de încălzire a fost decisă într-o şedinţă în care au fost votate, în trei ore, 146 de hotărâri! * Paradoxal, deşi nu avem nici căldură, nici apă caldă, Primăria investeşte 1,5 milioane de lei în reabilitarea unor puncte termice


Înfiinţarea zonei unitare de încălzire în municipiul Galaţi a fost hotărâtă de Consiliul Local în penultima şedinţă a mandatului 2004-2008, o întrunire “mamut” a cărei ordine de zi a numărat 83 de puncte, discutate şi votate (sau nu) în trei ore. Din cele trei ore, vreun ceas au fost numai discuţii contradictorii. După cum relata atunci “Viaţa liberă”, aleşii locali şi-au dat silinţa, aprobând, în medie, câte un proiect în mai puţin de două minute! În plus, unele proiecte erau de fapt “pachete de hotărâri”, cum a fost cel privind aprobarea unor planuri urbanistice de detaliu - 70 la număr - majoritatea referindu-se la extinderi, consolidări, intrări în legalitate ale unor construcţii. Aşa se face că, pe portalul Primăriei, la şedinţa din 10 aprilie 2008, figurează ca adoptate 146 de hotărâri! Nu trebuie neglijat nici faptul că, potrivit documentelor, proiectul a fost depus de primarul Dumitru Nicolae pe 8 aprilie, deci cu două zile înainte de a fi adoptat! Când să mai aibă timp aleşii să se dumirească, din moment ce alte 145 de proiecte le cereau atenţia? Şi iată cum, prin nebăgare de seamă şi iuţeală de mână, gălăţenii s-au trezit captivi pe viaţă în sistemul centralizat!

Cine a scăpat

În august 2009, aleşii au votat o hotărâre prin care au exclus din zona unitară înfiinţată “în vederea reabilitării şi modernizării sistemului public de alimentare cu energie termică” 11 imobile, blocuri sau scări de bloc. Apaterm, condusă atunci de George Cubasa, a motivat propunerea de modificare a zonei unitare astfel: "La sediul societăţii noastre au fost depuse cereri de deconectare de la instalaţia de încălzire şi apă caldă de consum aferente unor blocuri situate în zona unitară. Solicitanţii declară că, dat fiind numărul scăzut pe branşament al consumatorilor în sistem centralizat, contravaloarea serviciului de alimentare cu energie termică este ridicată, depăşind gradul lor de suportabilitate. Nu putem uita nici faptul că sunt cazuri în care locatarii au făcut investiţii în centrale de apartament, iar astăzi solicită practic intrarea în legalitate".

În aprilie 2010, la doi ani de la instituirea zonei unitare, alte 39 de blocuri au fost scoase din lista interzisă de la debranşare. Atunci s-a pus oficial problema desfiinţării întregii zone unitare!

"Zona unitară nu mai ţine seama de realitate!"

Mircea Cristea, pe atunci viceprimarul PNL al Galaţiului, le-a dezvăluit aleşilor culisele înfiinţării acestor zone unitare. "În 2008, a fost o discuţie la Braşov, ţinută de un secretar de stat, care se ocupa de problema încălzirii în ţară, cu absolut toţi primarii de oraşe mari din România şi s-a facut un târg la nivel naţional. Noi, Guvernul vom finanţa cu TVA-ul pe energie termică pe care l-am introdus la facturare toate investiţiile în sistem, cu condiţia ca aceste sisteme într-adevăr să fie durabile, să nu fie afectate de modificările ulterioare, de genul scos blocuri din zonă, etc. În 2006, 2007 şi 2008, programul guvernamental a fost foarte generos. Noi am avut mulţi bani şi s-au făcut foarte multe lucrări de reparaţii în Galaţi, şi pe reţele, şi pe puncte termice. În 2009 şi 2010, participarea este săracă, nu neglijabilă. A avea o zonă în care să nu se permită nimănui să-şi pună centrală termică este deja o chestiune care nu mai ţine seama de realitate", a explicat Cristea.

Argumentele lui au fost acelea că, pe de o parte, Guvernul nu mai dă bani pentru investiţii în puncte termice, iar pe de altă parte subvenţia la energie scade, aşa că preţul încălzirii în sistem centralizat devine la fel de mare ca acela plătit de gălăţenii cu centrală. "Nu cred că mai trebuie să păstrăm acea hotărâre, pentru că ea nu se justifică, şi trebuie să permitem oricărui proprietar să iasă din sistem dacă doreşte", a cerut Mircea Cristea. Declaraţiile lui au rămas consemnate în procesul-verbal al şedinţei din 2010… şi atât!

Libertatea debranşării, cerută de două ori în 2015

Debranşarea şi implicit desfiinţarea zonei unitare a fost cerută  an de an, de unii consilieri. Pe 30 ianuarie 2015, când s-a aprobat "Strategia de alimentare cu energie termica a municipiului Galaţi", consilierul local independent Alin Mihai a anunţat că nu va vota documentul pentru că acesta "nu recomanda debranşările de la sistemul centralizat". "Or noi prelungim moartea oraşului cu această precizare", a spus consilierul.

Primarul Marius Stan i-a răspuns că "dacă am permite debranşarea anapoda, cui vrea şi cui nu vrea, am reuşi să destabilizăm total acele zone unitare de încălzire. Şi, atunci, orice alt sistem paralel pe care noi îl propunem prin această Strategie ar fi lipsit de eficacitate economică".

Pe 26 februarie, gălăţeanul Mihai Pălămidă i-a rugat pe consilieri pentru "o derogare în ceea ce priveşte debranşarea de la sistemul centralizat de căldură. Avem câţiva locatari care sunt în imposibilitatea de a mai plăti şi vor să se debranşeze, dar ne aflăm în zona unitară şi nu ni se permite". Replica edilului a fost fermă: "Există o hotărâre de Consiliu Local pe care trebuie sa o respectăm".

După şedinţa extraordinară a Consiliului Local din 30 martie, primarul a respins, din nou, categoric, desfiinţarea zonei unitare, deşi era conştient că de la 1 aprilie, pe termen nedeterminat, gălăţenii legaţi de sistemul centralizat nu vor mai avea nici apă caldă, nici căldură.

Paradox

Înfiinţarea zonei unitare de încălzire a fost justificată de faptul că modernizările făcute în punctele termice le vor asigura gălăţenilor captivi servicii de calitate şi la un preţ bun. În momentul de faţă, însă, nu există nici un fel de servicii - apă caldă şi căldură - iar facturile n-au fost deloc mici! În schimb, surprinzător, Primăria Galaţi tocmai a scos la licitaţie şi aşteaptă până pe 3 aprilie ofertele pentru reabilitarea şi modernizarea unor puncte termice, fiind gata să ofere 1.494.554 de lei din fonduri bugetare. Nu se ştie când şi mai ales dacă va mai fi furnizată apă caldă şi căldură în sistem centralizat, dar Primăria reabilitează în continuare puncte termice.

Citeşte şi: APATERMUL moare, dar zonele unitare rămân: Mii de gălăţeni, ŢINUŢI CU FORŢA în sistemul CENTRALIZAT

Citit 11147 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2015 20:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.