Proiect de regenerare urbană în Ţiglina III. Fără demolare şi FĂRĂ BANI PUBLICI!
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Proiect de regenerare urbană în Ţiglina III. Fără demolare şi FĂRĂ BANI PUBLICI!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reamenajarea urbană a unei zone degradate dintre blocurile din Ţiglina III s-ar putea face fără demolări şi fără cheltuieli de la bugetul local. Aleşii locali au aprobat, recent, atribuirea în folosinţă gratuită Asociaţiei Europene a Dunării de Jos a unui teren public în suprafaţă de 2.883 de metri pătraţi, situat pe strada Mihail Sadoveanu, între blocurile A14 şi A15. Autorităţile pun la dispoziţie acest teren în vederea implementării de către ONG a unui proiect de regenerare urbană a zonei, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii pe întreaga durată a implementării proiectului.

După cum ne-a declarat Radu Enache, reprezentantul Asociaţiei Europene a Dunării de Jos, scopul principal este realizarea unei zone de relaxare pentru locatarii blocurilor. Zona va fi, mai întâi, ecologizată, mobilierul urban existent şi degradat va fi recondiţionat şi îmbrăcat în lemn pe baza unor idei ingenioase ale arhitecţilor bucureşteni, vor fi amenajate aleile, copacii vor fi toaletaţi, iar zona verde va fi regenerată cu ajutorul peisagiştilor bucureşteni. Radu Enache ne-a declarat că a început demersurile pentru acest proiect încă de acum un an şi jumătate şi că, pentru implementare, speră să obţină o finanţare privată de 20.000 de lei.

Citit 2614 ori Ultima modificare Luni, 13 Aprilie 2015 16:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.