Rămânem doar cu Transurb? Legal, activitatea de maxi-taxi nu poate fi prelungită

Rămânem doar cu Transurb? Legal, activitatea de maxi-taxi nu poate fi prelungită
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aleşii locali ai Galaţiului au fost convocaţi, ieri, în şedinţă de îndată, pentru a aproba retragerea din fondul de rezervă al bugetului local a sumei de 1.642.000 de lei. Aceşti bani vor majora capitalul social al Transurb, decisă mai demult de consilierii locali, dar fără să fi fost alocată efectiv, şi îi va permite firmei să achite 20 de autobuze second hand pe care tocmai le cumpără.

Decizia are, însă, spune viceprimarul Radu Cosca, o mare legătură cu ceea ce se va întâmpla în transportul local de persoane din data de 9 mai. Din acea zi, se pare că Transurb va trebui să se descurce de unul singur, pentru că microbuzele private vor fi trase pe dreapta.

Deşi de aproape două luni se vorbeşte despre prelungirea contractelor operatorilor privaţi, şi au avut loc mai multe întâlniri între aceştia şi primarul Marius Stan, se pare că oraşul va rămâne fără maxi-taxi în transportul local. "Este exclus! Nu avem posibilitatea legală de prelungire a contractelor operatorilor privaţi. Operatorii privaţi ştiau, când au încheiat contractele de concesiune a traseelor, că va veni şi acest moment zero, deci nu este nicio surpriză pentru ei", ne-a declarat viceprimarul Radu Cosca.

Într-adevăr, în prezent sunt în vigoare mai multe hotărâri de Consiliu Local care exclud, practic, microbuzele. Astfel, societăţii Transurb i s-a atribuit direct gestiunea delegată pentru reţeaua de trasee a municipiului Galaţi. Hotărârea a fost precedată de aprobarea unui studiu de oportunitate, din care rezulta că se impune acest lucru. S-au stabilit şi traseele pe care Transurb va trebui să le acopere din data de 9 mai, rute care se suprapun cu multe din cele pe care circulă acum maxi-taxi. Există, însă, şi o Strategie privind modernizarea transportului local, în care se vorbeşte de acoperirea de către operatorii privaţi a cinci rute secundare, strategie rămasă, în acest moment, „în aer”.

Operatorii îl aşteaptă pe primar

Teodoru Dobriţoiu, unul dintre operatorii privaţi, ne-a declarat că, la ultima discuţie cu autorităţile locale, prelungirea actualelor contracte cu încă un an părea cea mai sigură soluţie pentru asigurarea unui transport civilizat. Dobriţoiu a mai punctat că Transurb, chiar şi cu cele 20 de autobuze în plus, nu va putea face faţă multitudinii traseelor, mai ales în condiţiile în care trebuie să asigure şi cursele convenţie către platforma siderurgică. Aşa că fie îi vor fi modificate traseele stabilite, fie se va renunţa la cursele convenţie, cert este că aleşii locali vor trebui să ia o decizie joia viitoare, la şedinţa Consiliului Local. Mai ales că atunci va fi în Galaţi şi primarul Marius Stan.

Citeşte şi: UNDE şi CUM se va mai putea CONSTRUI PE FALEZA din Galaţi, după ce s-a LIMITAT ÎNĂLŢIMEA IMOBILELOR

Citit 13437 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Aprilie 2015 20:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.