PROIECT DE HOTĂRÂRE: Liberalii propun APĂ CU PROGRAM pentru asociaţiile cu DATORII

PROIECT DE HOTĂRÂRE: Liberalii propun APĂ CU PROGRAM pentru asociaţiile cu DATORII
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Consilierii locali ai PNL vor să depună, în luna iulie, la Consiliul Local, un proiect de hotărâre prin care Apă Canal să nu mai sisteze complet furnizarea apei reci la asociaţiile de proprietari cu debite, ci să furnizeze apa cu program, respectiv de două ori pe săptămână, timp de şase ore pe zi, între orele 18,00 şi 24,00.

Anunţul a fost făcut, joi, 11 iunie, de către copreşedintele organizaţiei municipale PNL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, potrivit căruia costurile suplimentare generate în cazul în care unii beneficiari nu ar plăti ar putea fi suportate din bugetul Consiliului Local.

"Nu trebuie uitat că în niciunul din cei trei ani de mandat al actualei administraţii nu am reuşit să cheltuim în întregime sumele alocate pentru dezvoltarea oraşului, practic bugetul pentru investiţii", a observat co-preşedintele organizaţiei municipale.

Citit 2369 ori Ultima modificare Vineri, 12 Iunie 2015 15:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.