VÂNZĂRILE DE TERENURI revin la VOTUL aleşilor locali

VÂNZĂRILE DE TERENURI revin la VOTUL aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

După ce au stârnit scandal la recenta şedinţă a Consiliului Local, vânzările unor terenuri situate sub construcţii cu etaj, mansardă, ba chiar şi cu subsol, edificate de-a lungul timpului în municipiul Galaţi, au revenit pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Local. Pe masa aleşilor se află nu mai puţin de şapte proiecte privind înstrăinarea unor terenuri situate pe Aleea Comerţului din Micro 19, pe strada Brăilei nr. 138 A şi 189 S21, pe străzile Lebedei nr. 17, Plugului nr. 26 A şi Brânduşei nr. 2. La şedinţa trecută, a fost vorba de vânzarea a doar cinci terenuri, iar aleşii s-au contrat mai bine de 20 de minute cu privire la legalitatea construirii clădirilor, la estetica lor, la urbanism, la preţurile de vânzare, dar şi la dificultăţile pregătirii documentelor pentru vânzare.

În cele din urmă, doar două dintre vânzări au fost supuse la vot, restul fiind retrase, după ce s-a constatat că nu există cvorumul necesar pentru aprobare. Fiind vorba de decizii privind patrimoniul oraşului, pentru aprobare sunt necesare minimum 18 voturi favorabile. Ori primele două proiecte supuse la vot au întrunit, fiecare, doar câte 17 voturi „pentru”.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla la şedinţa de astăzi, 27 august.

Citit 1542 ori Ultima modificare Miercuri, 26 August 2015 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.