Modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a trecut de Senat

Modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a trecut de Senat
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Senatul a votat modificarea legii privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor de până la 2 ani, astfel cine optează pentru primul sau al doilea an ar putea primi minim 600 de lei sau maxim 3400 în primul, iar în al doilea an cel mult 1200, indiferent de opţiune.

Proiectul de lege votat de Senat, care va ajunge la Camera Deputaţilor, propune modificarea actualei indemnizaţii pentru ca "în situaţia optării pentru concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, indemnizaţia pentru creşterea copilului să se stabilească, pentru primul an, în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 lni şi nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 6,8 ISR, respectiv nu poate fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR, pentru al doilea an”, relatează MEDIAFAX.

Citit 1949 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Septembrie 2015 11:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.