Viorel Stelian Popa, directorul SC Gospodărire Urbană SRL, este un manager diferit de toţi directorii din administraţia locală. Nu doar pentru că e preot şi a înfiinţat o biserică românească în Spania, ci pentru că ştie că nu a venit în această funcţie decât pentru un timp determinat.
- Domnule director, ce ne puteţi spune despre perioada în care aţi activat în cadrul Bisericii?
- Eu activez şi actualmente! În primul rând sunt preot şi după aceea, din punct de vedere administrativ, încerc să organizez lucrurile. În lunga mea activitate de peste 20 de ani, din 1993 şi până acum, am fost în cam toate formele şi în toate locurile în care biserica îşi desfăşoară activitatea pastorală şi misionară. Am început de la o parohie de ţară din judeţul Cluj - pentru că eu terminând seminarul la Cluj am fost legat de zona respectivă - după care am venit în Dobrogea, la Poşta, apoi la Garvăn. Din 2001 am plecat spre Bucureşti. Am fost preot la un azil de bătrâni, iar în 2003 am plecat către administraţia locală. Din 2004 am fost director adjunct pe probleme religioase al Administraţiei Cimitirelor, până în 2009. Acolo am avut o activitate bogată. Am reuşit să construim două capele, în cimitirele Străuleşti şi Domneşti. Am reuşit să redeschidem nişte biserici, respectiv capela de la Bellu, unde nu se mai slujea, am reuşit să avem preot.
În paralel, m-am înscris la un concurs la Patriarhia Română pentru înfiinţarea unor parohii în străinătate. În mai 2007 am susţinut concursul şi am plecat lângă Castellón, la vreo 60 de km, la Vinaros.
- Exista acolo biserică românească?
- Nu exista deloc biserică românească, dar având cunoştinţe în zona respectivă, părintele Bundă de la Barcelona şi părintele Băltăreţu de la Tarragona, am fost singura biserică ortodoxă care funcţiona într-o biserică catolică şi nu plăteam chirie. Printr-o înţelegere între mine, ca şi preot paroh numit acolo, şi episcopul catolic, ne-a dat o biserică în care slujeau doar o dată, de două ori pe an. Până la urmă au renunţat de tot la ea şi ne-au pus-o la dispoziţie.
A fost o perioadă din 2007-2010 în care eu am pus la punct parohia, de la linguriţa cu care se împărtăşeşte şi până la icoanele cu care am împodobit-o şi am transformat-o cumva din biserică catolică într-o biserică ortodoxă: Biserica „Sf. Haralambie”.
Trei ani de zile am făcut slujbă duminică de duminică, chit că făceam naveta de la Bucureşti. În trei ani de zile nu ştiu dacă am lipsit trei duminici! Plecam de la Administraţia Cimitirelor vineri, la unu, la aeroport şi mă întorceam luni dimineaţa.
- Cât de mare era comunitatea ce venea să se închine?
- Dacă luăm ca şi zonă, cu Castellón la un loc, vorbim de 50.000 de români. Eu la toate slujbele de Înviere aveam în jur de patru, cinci mii de români. În fiecare duminică se adunau 100-150 de oameni, poate şi mai mulţi.
Am fost un preot atipic, fiind detaşat de ce înseamnă câştigul material al unui preot care stătea acolo. 99 la sută am făcut-o din plăcere. Am fost primul preot din diasporă care a umblat cu Ajunul. Aşa, când spui, nu înseamnă mare lucru, dar oamenii sunt răspândiţi pe o rază de o sută de kilometri, o sută de familii şi trebuia să le dai întâlnire, ca să fie acasă. Bucuria lor era mare, pentru că le aduceam sărbătoarea în casă.
- Nu v-a bătut gândul să rămâneţi acolo?
- Nu. Eu ştiam exact că misiunea mea începe şi se termină. Cum am venit şi la Galaţi, eu am un timp determinat. I-am spus primarului: eu vin, dar să ştiţi că eu ştiu şi când plec, nu ies la pensie de aici!
Şi acum pare tot o navetă, pentru că eu de Galaţi sunt legat pentru că sunt născut aici, dar sunt plecat în Bucureşti de foarte mult timp. Când am preluat aici administraţia, am fost întrebat dacă mă mut în Galaţi şi am spus nu. Am făcut naveta în Spania, nu se pune problema că nu fac naveta până la Bucureşti. Ajung acasă şi singura bucurie este că mă liniştesc după toată nebunia din administraţie care, credeţi-mă, este mai grea decât la Bucureşti – cel puţin mie mi se pare – dar vine duminica, merg la slujbă. Activez, ca preot, la o biserică în Bucureşti. Deocamdată dau tot ce pot pentru Galaţi. Sper cât mai curând să mă reîntorc în Bucureşti, tot în cadrul administraţiei, şi să fiu de folos acolo.
Pentru mine preoţia este pe primul loc, indiferent ce faci ca individ. Totul să faci cu frica lui Dumnezeu, cu încredere şi să faci bine, acestea sunt criteriile care mă ghidează. Administraţia îţi dă satisfacţie că ai reuşit să pui nişte lucruri să funcţioneze, echilibrul sufletesc ţi-l dă preoţia.
- În administraţia locală se poartă modelul de director de amploaiat politic care se supără când e schimbat. Dumneavoastră ce fel de director sunteţi?
- Eu am fost schimbat din funcţie când a venit primar dl Oprescu şi, din nefericire, am fost schimbat pe tema pe care, de fapt, a intrat în probleme. Am exclus să fac ceea ce spuneau, pentru că soluţiile lor spre astea se duceau, şi le-am şi spus atunci. Dl Oprescu, într-o discuţie ulterioară care mi-a fost relatată, a spus: „Sper ca popa de la Cimitire să nu aibă dreptate!”. Timpul a confirmat, după şapte ani, că am avut dreptate. Eu am un principiul: când am nişte realizări, mă rog pentru momentele în care trebuie să le las şi să o iau de la capăt. Eu am venit şi am spus: sunt în stare să facem lucrurile să funcţioneze. Vreau să ştiu cât am libertatea să acţionez, eu dau timpul în care e necesar să stau şi în rest fac tot ce pot ca să fac să funcţioneze lucrurile.
Cine a condus Gospodărire Urbană
SC Gospodărire Urbană SRL s-a înfiinţat în 2010, prin transformarea în firmă a Serviciului Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei. De la înfiinţare, 2001 şi până în 2004, serviciul a fost condus de Florin Pâslaru (PSD). În perioada 2004-2007 la conducere a fost Florin Popescu (PC), iar din 2007 şi până în septembrie 2015 director general a fost Eduard Grosu (ALDE).
Foto Nicoleta Onofrei
