Rodica Sin conduce Direcţia Economie a CJ. Fostul manager al Judeţeanului brăilean, la Galaţi

Rodica Sin conduce Direcţia Economie a CJ. Fostul manager al Judeţeanului brăilean, la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Fostul manager al Spitalului Judeţean Brăila, Rodica Sin, conduce, de curând, Direcţia Economie şi Finanţe a Consiliului Judeţului Galaţi. Economista a fost numită în funcţie, de aproximativ o săptămână şi jumătate, prin dispoziţie, de către preşedintele Nicolae Bacalbaşa, pe perioadă determinată, până la organizarea concursului de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

"Viaţa liberă" a realizat, în decembrie 2013, un interviu cu Rodica Sin, în perioada în care aceasta încă se afla la cârma celei mai importante unităţi sanitare din judeţul vecin, ocazie cu care am aflat că s-a născut în Galaţi şi este economist de carieră. De aproximativ 26 de ani, lucrează în sectorul economic, iar în ultimii ani a activat doar în sănătate, domeniu în care a făcut şi expertize. Este masterand în proiecte de afaceri şi specializată în asigurări de sănătate. Rodica Sin este căsătorită şi are o fiică.

CITEŞTE AICI INTERVIUL cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Citit 2763 ori Ultima modificare Sâmbătă, 28 Noiembrie 2015 00:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.