Lucrări de REABILITARE TERMICĂ/ Blocurile G10 şi X4, finalizate. CINE a executat lucrările și pe ce BANI

Lucrări de REABILITARE TERMICĂ/ Blocurile G10 şi X4, finalizate. CINE a executat lucrările și pe ce BANI
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru lucrările rămase de executat în cadrul proiectului "Creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe G10 şi X4” a fost câştigată de SC Consumcoop din Galaţi.

Societatea cooperativă, care are ca terţ susţinător compania gălăţeană Moviland Met şi subcontractant pe Romkomfort Trading SRL Brăila, a câştigat oferind cel mai mic preţ, 491.483 de lei fără TVA, adică 80 la sută din  valoarea totală estimată a contractului - 614.326 de lei fără TVA. O valoare mult mai mică decât datele furnizate la solicitarea noastră de către Primăria Galaţi, informaţii conform cărora la blocul G10 valoarea lucrărilor rămase de executat se ridica la 516.407 lei, iar la X4 ajungea la 434.347 de lei!

Rămâne de văzut cum vor reuşi constructorii să se încadreze în timp, pentru că trebuie să finalizeze investiţia până pe 30 iunie 2016. În caz contrar, Primăria va trebui să returneze şi puţinii bani primiţi de la Uniunea Europeană. Aşa cum aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, pentru a beneficia de finanţarea europeană integrală, câştigată pentru anveloparea acestor blocuri, municipalitatea ar fi trebuit să termine lucrările în decembrie 2015, dar nu a izbutit, aşa că toate lucrările executate în acest an vor fi decontate din banii noştri. S-a ajuns în această situaţie pentru că SC EOL Facility SRL Bucureşti nu a finalizat lucrările în perioada contractuală asumată.

Lucrările rămase de executat vizează termosistemul, tâmplăria apartamentelor, balcoanele şi spaţiile comune, izolaţia spaţiilor neîncălzite, instalaţiile termice şi reparaţiile.

Citit 2376 ori Ultima modificare Joi, 14 Aprilie 2016 11:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.