EXCLUSIV/ Senatorul Saghian are ușile închise în PMP. Ce spune Traian Băsescu
Foto: Foto: Sorin Pană

EXCLUSIV/ Senatorul Saghian are ușile închise în PMP. Ce spune Traian Băsescu
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Senatorul Gheorghe Saghian, care, în luna februarie, și-a dat demisia din PSD și despre care se vorbește intens că va deveni membru PMP, cu acte în regulă, nu este dorit de fostul președinte al României, Traian Băsescu. Aflat, joi, în vizită la Galați, liderul Partidului Mișcarea Populară la nivel național ne-a declarat că nu este de acord cu înscrierea în formațiunea politică, pe care o conduce, a celor ce provin din PSD. Fostul șef de stat a precizat că nu s-ar opune venirii în partid a unor persoane care l-au atacat și criticat aspru în trecut, dar cu condiția ca acestea să nu provină din PSD. „Da, nu am nicio problemă, numai să nu fie PSD. Nu mă deranjează problemele de atac, mă interesează de unde vine. Eu sunt de dreapta”, ne-a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte a afirmat totodată că nu-l cunoaște pe senatorul Gheorghe Saghian.

Liderul PMP la nivel național a fost prezent, joi, la lansarea candidatului filialei gălățene a partidului pentru Primărie, Cătălin Cristache, dar și a altor aspiranți la un mandat de primar din unele comune.

Totuși, la manifestare a fost prezent și fostul consilier județean PSD Dorin Butunoiu, unul dintre apropiații senatorului Gheorghe Saghian, care s-ar fi alăturat PMP înainte ca Saghian să-și anunțe demisia din rândul social-democraților. Ceea ce ne face să ne întrebăm dacă ușile PMP sunt închise doar pentru foștii PSD-iști din linia întâi, dacă Traian Băsescu are cunoștință de „transferurile” de la Galați sau dacă este doar o strategie politică?

Citit 3082 ori Ultima modificare Vineri, 15 Aprilie 2016 13:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.