ALEGE continuitate şi performanţă! Un primar cu dragoste de oameni, atent la nevoile lor

ALEGE continuitate şi performanţă! Un primar cu dragoste de oameni, atent la nevoile lor
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

„Terminăm ce am început şi nu ne oprim. Îmi doresc ca oamenii să fie alături de echipa noastră şi să ne susţină mai departe, astfel încât să finalizăm proiectele începute şi să schimbăm faţa localităţii. Vreau să punem Cudalbi pe harta judeţului acolo unde merită să fie”, mărturiseşte primarul Drugan Ştefan, candidatul PSD pentru un nou mandat la „cârma comunei”.

După ce a reuşit, împreună cu echipa sa, să le asigure localnicilor apă potabilă 24 de ore din 24, în timp ce în alte localităţi oamenii beneficiază de acest serviciu cu program, social-democratul intenţionează să extindă, în curând, reţeaua de alimentare cu apă potabilă. Asta înseamnă că, nu peste mult timp, toţi cudălbenii vor ajunge să beneficieze de apă curentă. „Aceasta este, de fapt, cea mai mare dorinţă a cudălbenilor şi a mea”, precizează primarul Drugan Ştefan. Cum reabilitarea infrastructurii rutiere se bucură de o atenţie deosebită la Cudalbi, candidatul PSD a precizat că unitatea administrativ-teritorială a reuşit să atragă nu mai puţin de 1,1 milioane de euro, pentru asfaltarea reţelei de drumuri. „Este vorba despre cinci kilometri de asfalt, la care deja se lucrează”, a menţionat Drugan Ştefan, care a afirmat că proiectele de asfaltare a drumurilor din interiorul comunei, precum şi a celor extravilane nu se vor opri aici. Alesul PSD îşi propune să atragă nu mai puţin de două milioane de euro pentru astfel de investiţii, în perioada 2016-2020.

După ce a reuşit să amenajeze o sală de spectacole modernă, cum în niciuna dintre localităţile din judeţ nu există, Drugan Ştefan şi-a propus să facă demersuri pentru a pune pe picioare şi un centru social pentru bătrâni şi nevoiaşi. „În afară de ce există în municipiul Galaţi, nu este o sală mai frumoasă în judeţ. Am făcut-o imediat după inundaţii”, a spus, mândru de realizările sale, primarul în exerciţiu al cudălbenilor. Candidatul PSD a precizat totodată că „viaţa a revenit la normal după inundaţiile din 2013, iar satul a renăscut din propria „cenuşă”.

Drugan Ştefan şi-a mai propus, printre altele, construirea unui nou sediu pentru Primărie, modernizarea dispensarului uman, împădurirea zonelor degradate ale comunei, amenajarea unei pieţe, locuri de joacă pentru copii şi un parc comunal, finalizarea regularizării pârâului Geru, precum şi modernizarea unităţilor de învăţământ.

(P)

Comandat de PSD Org. Jud. Galati

Prestat de Viata libera

CUI Mandatar Coordonator 21160002

Citit 1774 ori Ultima modificare Marți, 30 August 2016 14:09