Grafice SCHIMBATE la majoritatea TRASEELOR. Când intră în vigoare noile modificări în transportul public local

Grafice SCHIMBATE la majoritatea TRASEELOR. Când intră în vigoare noile modificări în transportul public local
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Print-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că, începând cu 1 noiembrie 2016, programul de transport public local va suferi modificări. De interes pentru toţi gălăţenii este „modificarea orelor de plecare de la capete la majoritatea traseelor, astfel încât să se evite sosirea în staţii a câte trei - patru - cinci autobuze concomitent (în special în Ţigina I) şi pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor călătorilor de a nu întârzia la serviciu (dimineaţa) şi de a nu aştepta în staţii la întoarcerea de la serviciu - în special pe traseele care au mai puţine capacităţi de transport. Călătorii sunt rugaţi să consulte site-ul Transurb cu noile ore de plecare de la capete”, precizează Primăria.

Tot de la 1 noiembrie va fi înfiinţat un nou traseu - Traseul 30: Centru - limita municipiului Galaţi (Borcan - Ada Motors), despre care aţi mai putut citi în ziarul „Viaţa liberă”.

De la aceeaşi dată, se modifică traseul 15 care va parcurge următorul itinerar: Piaţa Centrală - Potcoava de Aur - Complex Spicul - Navrom - Liceul de Marină - INTFOR - Gara 8 Moruzzi - Spitalul CFR - Gara CFR şi, retur, Gara CFR - Dogăriei - Navrom - Complex Spicul - Galeria de Artă "Nicolae Mantu" - Universitatea Dunărea de Jos - Policlinica (Eroilor) - Piaţa Centrală.

Citit 8202 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2016 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.