Ministrul Transporturilor: 150 kilometri de autostradă vor fi deschişi anul viitor

Ministrul Transporturilor: 150 kilometri de autostradă vor fi deschişi anul viitor
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un număr de 150 de kilometri de autostradă ar putea fi deschişi anul viitor, iar la 117 dintre aceştia lucrările sunt foarte avansate, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în cadrul unei conferinţe de presă. "Vor fi numai 18 kilometri anul acesta. Nu s-a putut mai mult. Anul viitor o să fie 150 de kilometri. I-am numărat, i-am reconfirmat. Cam la 117 din ei lucrările sunt foarte avansate. La vreo 30 kilometri o să trebuiască să manageriem cu multă insistenţă, cum am făcut-o până de curând pe DN5 şi am reuşit în cinci luni să facem ceea ce nu s-a făcut în zece ani. Dacă o să reuşim aceeaşi performanţă cu lucru în echipă cu constructori şi cu toate autorităţile o să facem 150", a spus Buşe.

El a precizat că s-au lansat în licitații peste 500 de kilometri de autostradă, în 2018 depăşindu-se 1.000 de kilometri. Ministerul Transporturilor vrea să reducă la jumătate numărul de decese din traficul rutier până în 2020, faţă de evaluările înregistrate în 2010, prin aplicarea Strategiei Naţionale de Siguranţă Rutieră 2016-2020. Strategia are mai multe direcţii de acţiune, printre care cercetare, siguranţa vehiculelor, transport şi mobilitate sau siguranţa infrastructurii rutiere.        

Citit 1577 ori Ultima modificare Joi, 08 Decembrie 2016 16:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.