Vom fi chemaţi la REFERENDUM pe tema justiţiei. Parlamentul a dat aviz favorabil solicitării preşedintelui

Vom fi chemaţi la REFERENDUM pe tema justiţiei. Parlamentul a dat aviz favorabil solicitării preşedintelui
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Plenul reunit al Parlamentului a dat aviz favorabil, în această după-amiază, cu unanimitate de voturi, pentru referendumul declanşat de către preşedintele Klaus Iohannis pe tema justiţiei, a anunţat News.ro.

Avizul a fost oferit, potrivit agenţiei de ştiri, după aproximativ 40 de minute de dezbateri, în timpul cărora PNL şi PMP au susţinut fără rezerve referendumul, USR a dorit eliminarea unora dintre sugestiile prevăzute de PSD în raportul Comisiilor juridice, iar social-democraţii s-au declarat în favoarea referendumului, dar au criticat motivaţiile preşedintelui Iohannis de a convoca acest plebiscit. Şedinţa a fost condusă de către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, alături de care s-a aflat şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Avizul asupra cererii de convocare a referendumului a fost acordat fără modificări faţă de raportul Comisiei juridice.

După acest vot, preşedintele Klaus Iohannis va putea declanşa procedurile privind referendumul şi va trebui să stabilească şi întrebarea care va apărea pe buletinele de vot. Avizul a fost dat cu o zi înaintea expirării termenului de 20 de zile în care Parlamentul se putea pronunţa înainte ca acceptul să fie considerat tacit.

Reamintim că, pe data de 24 ianuarie, de Ziua Unirii, Administraţia Prezidenţială anunţa: "Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice".

Citit 5997 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2017 01:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.