ABSURD DE GALAȚI | Locuinţe sociale la Sfântul Aşteaptă

ABSURD DE GALAȚI | Locuinţe sociale la Sfântul Aşteaptă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Aleşii locali au aprobat transmiterea capacităţilor din cadrul lucrării “Alimentare cu energie electrică locuinţe sociale cartier Micro 17 – Etapa I- blocuri M1-M6”, în valoare de 2.857.923 de lei, către Electrica Muntenia Nord, prin contract de vânzare-cumpărare. Din păcate, asta nu înseamnă că, în sfârşit, vor fi date în folosinţă locuinţele sociale!

„Din păcate nu putem avansa absolut niciun termen”, a spus primarul Ionuţ Pucheanu întrebat când vor primi cheile şi se vor putea muta în locuinţele sociale sutele de gălăţeni care, în luna mai 2016, au primit repartiţii acolo. Edilul a explicat că, de mai bine de două luni, investiţia de alimentare cu energie electrică a primelor şase blocuri este finalizată, dar Electrica încă nu a preluat-o. Motivul? Societatea, aflată la Ploieşti, nu are director general, ci doar un interimar, iar pentru preluarea investiţiei este necesară aprobarea Consiliului de Administraţie.

„Până la momentul definitivării acestei proceduri, care, din păcate, nu mai ţine de Primăria municipiului Galaţi, mi-e greu să mă pronunţ pe activitatea unei alte societăţi care nici măcar nu e în Galaţi. Am avut luni o discuţie cu directorul interimar în momentul de faţă şi mi-a dat asigurări că în cel mai scurt timp cu putinţă vor semna acordul de preluare. După aceea, în urma contractului individual încheiat cu fiecare cetăţean care are repartiţie acolo i se va monta un contor”, a spus primarul.

Mult a fost, cine ştie cât va mai dura!

Potrivit edilului urbei, primele şase scări din campusul social sunt funcţionale, iar celelalte patru se află în probe din punct de vedere al furnizării energiei electrice. „Urmează ca şi această investiţie la cele patru scări să fie predată către Electrica, şi sper să nu dureze atât cât a durat pentru primele şase scări, iar cetăţenii să poată intra în locuinţele repartizate. Aşa cum am mai spus de o mie de ori, absolut tot ce este în interior – căldură, apă caldă, plite de gătit - este electric! A trebuit să tragem din două părţi ale oraşului, din Fileşti şi Dunărea, curent electric pentru a putea alimenta acest cartier”, a spus Ionuţ Pucheanu.

Nici autorităţile nu ştiu când vor fi date în folosinţă locuinţele sociale din Micro 17.

Citit 7410 ori Ultima modificare Vineri, 24 Februarie 2017 18:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.