Contract de peste 540.000 de lei. Cât va dura DEVIEREA reţelelor de utilități pentru construcţia primei parcări multietajate (FOTO)
Foto: Anca Melinte

Contract de peste 540.000 de lei. Cât va dura DEVIEREA reţelelor de utilități pentru construcţia primei parcări multietajate (FOTO)
Focar de infecţie în spatele blocului R5
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Construirea primei parcări multietajate din Galaţi, în Mazepa I, zona blocului R5, pentru care Primăria a încheiat deja un contract în valoare de 7.944.000 de lei fără TVA cu asocierea Lemacons SRL - S&M Expert Project SRL, nu poate începe până când terenul nu va fi eliberat de reţelele de utilităţi care îl străbat. Proiectarea şi lucrările necesare pentru devierea conductelor vor costa 540.621 de lei fără TVA.

Un amestec de gunoaie şi resturi de garaje demolate creează un peisaj infect în spatele blocului R5 din Mazepa, acolo unde terenul ar fi trebuit să fie curăţat pentru construcţia primei parcări multietajate din oraş. Resturi din fundaţiile construcţiilor provizorii se iţesc şi printre maşinile parcate pe locul fostei baterii de garaje, din care au mai "supravieţuit" câteva exemplare. Cetățenii care locuiesc în această zonă sunt revoltaţi şi convinşi că nu vor scăpa prea curând de acest peisaj insalubru, nedemn de un cartier central al oraşului.

Cu toţii se întreabă dacă vor vedea înălţându-se, înainte de 2020, construcţia cu parter şi trei etaje, menită să asigure 214 locuri de parcare şi 50 spatii de depozitare tip boxe individuale, plus un teren de sport multifuncţional, pe terasă. Pentru început, vor avea parte, însă, de lucrările de deviere a reţelelor.

După cum v-am informat, aceste lucrări nu au fost prevăzute de la bun început în cadrul investiţiei, ci au fost aprobate şi licitate ulterior. Potrivit datelor noastre, contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de deviere a colectorului de canalizare care preia apele uzate pentru consumatorii din cartierul Mazepa I şi a celui care preia apele uzate de la locuinţele din strada Garibaldi, dar şi devierea conductei de distribuţie gaze naturale aflată pe amplasamentul viitoarei construcţii a fost atribuit singurului ofertant. Este vorba despre asocierea Lemacons SRL - S&M Expert Project SRL – Instal Proiect Gaz SRL, care a depus o ofertă de 540.621 de lei fără TVA.

Conform Primăriei, proiectarea acestor lucrări va dura două luni, iar execuţia, şase luni. Prin urmare, gălăţenii vor trebui să mai aibă multă răbdare. În ceea ce priveşte construcţia parcării, termenul de realizare e de 20 de luni calendaristice, din momentul în care va fi dat ordinul de începere a lucrărilor.

Citit 7818 ori Ultima modificare Sâmbătă, 12 Mai 2018 00:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.