De luni, activitatea cu publicul, SUSPENDATĂ la Parchetul Judecătoriei Galaţi
Foto: Arhiva ”Viața liberă”

De luni, activitatea cu publicul, SUSPENDATĂ la Parchetul Judecătoriei Galaţi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați au decis să protesteze împotriva modificărilor legislative aduse de OUG 7/2019. Astfel, în cadrul Adunării Generale, procurorii au stabilit ca, începând de luni, 4 martie 2019, să oprească programul cu publicul.

”Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, din data de 01.03.2019, în unanimitate, a hotărât suspendarea activităţii cu publicul în perioada 04.03.2019-15.03.2019, ca formă de manifestare a dezacordului faţă de modificările legislative realizate prin O.U.G. 7/2019”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați. Astfel, în județul nostru, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie sunt primii, după cei de la DIICOT, care adoptă, o formă de protest care îi afecteayă și pe cetățeni. Totodată, procurorii anunță că, începând de luni, ”activitatea cu publicul a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi se va realiza prin celelalte mijloace de comunicare prevăzute de Codul de procedură penală, respectiv dispoziţiile legale în materie (fax, e-mail, servicii poştale şi altele)”.

Totodată, ședinţele de judecată se suspendă la Judecătoria Galaţi în semn de protest faţă de OUG 7/2019  [detalii]

Citit 4068 ori Ultima modificare Luni, 04 Martie 2019 14:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.