"Galaţiul nu te mai vrea!" - Cum speră un tânăr să REVOLUŢIONEZE societatea civilă din oraş

"Galaţiul nu te mai vrea!" - Cum speră un tânăr să REVOLUŢIONEZE societatea civilă din oraş
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

* Deşi are doar câteva luni de când a luat naştere, grupul de iniţiativă „Galaţiul nu te mai vrea” a devenit deja viral pe internet. „Viaţa liberă” vi-l aduce în prim-plan pe Ciprian Ciocan, tânărul gălăţean care a pornit ofensiva împotriva clasei politice pe internet


- Pe cine nu mai vrea Galaţiul, Ciprian Ciocan?

- Galaţiul nu îi mai vrea pe cei care acum ocupă fotoliile din Primărie, Consiliul Local, Consiliul Judeţului, Prefectură şi, nu în ultimul rând, pe parlamentarii aleşi în colegiile gălăţene. Galaţiul nu mai vrea să fie dezamăgit. Galaţiul nu mai vrea să aibă parte doar de promisiuni. Galaţiul nu mai vrea să îi plece copiii de acasă. Galaţiul nu mai vrea să se plângă mereu de neajunsuri. Galaţiul nu mai vrea să fie omis din planurile de dezvoltare naţională, nu mai vrea să producă doar şomeri şi nu mai vrea să fie minţit. Galaţiul vrea să fie respectat şi reprezentat corect. Galaţiul nu mai vrea să pună ştampila pe buletine de vot unde apar numele celor care îi conduc spre dezastru.

- De unde a pornit ideea creării grupului de iniţiativă şi care este scopul acestui demers?

- Galaţiul a cunoscut în a doua jumătate a secolului trecut o dinamică economică de invidiat la nivel naţional. Sunt conştient că parte din factorii acestui status erau creaţi şi menţinuţi în mod artificial, mai ales după construcţia combinatului siderurgic. Da, rădăcina problemelor actuale a reprezentat-o naşterea forţată a industriei grele din perioada comunistă. Ea a determinat explozia demografică de după anii ’60, haosul urbanistic, pierderea identităţii locale şi lipsa de respect faţă de comunitate. A trecut prea mult timp ca să mai aruncăm vina pe regimul comunist. Majoritatea celor care erau votaţi să ne conducă nu a ştiut ce trebuie să facă pentru a menţine oraşul pe linia de plutire. A nu şti nu este un păcat, dar a te agăţa de putere, a cumpăra influenţa, a promova mediocritatea sau a practica nepotismul sunt păcate. A fost distrus un sistem de valori după care funcţiona comunitatea. Problemele socio-economice ale oraşului relevă de fapt o problemă organică, o criză morală prin care trece gălăţeanul de rând. Iarna trecută, am stat pe rând la aceeaşi masă cu câţiva prieteni (unii stabiliţi în străinătate, unii stabiliţi în Bucureşti şi unul rămas în Galaţi) şi vorbeam despre evidenta involuţie a oraşului nostru şi despre lipsa de reacţie a gălăţenilor obişnuiţi. Singurul mod prin care noi comunicăm continuu este online. De aceea am ales să dăm naştere pe o reţea socială unei comunităţi informate şi dornice de implicare. Nu am avut niciodată pretenţia că deţinem adevărul absolut, însă principalul scop urmărit a fost cel al mobilizării societăţii civile.

- Aţi avut o serie de acţiuni şi în stradă, însă foarte puţini gălăţeni s-au alăturat, în final, manifestărilor. Cum comentezi lipsa de reacţie a oamenilor?

- Este de înţeles. În istoria recentă, în colţul acesta de ţară nu există o tradiţie în confruntarea directă a autorităţilor. Când spun confruntare nu mă refer exclusiv la protestul stradal, ci la coagularea unor mici grupuri în jurul unor teme de interes comun, a scrierii de petiţii, a participării la şedinţele Consiliului Local sau a audienţelor la primar/parlamentar. Consider demersurile noastre o reuşită pentru că au readus acest gen de atitudine în sânul societăţii civile şi pentru că prin exemplul nostru am reuşit să mobilizăm şi alţi oameni. Comoditatea e mereu opţiunea cea mai facilă. Este vorba de ceea ce spuneam mai devreme: denaturarea sistemului de valori cu largul concurs al „elitei” politice. Oamenii au intrat de peste 20 de ani într-un cerc vicios în care au fost convinşi că priorităţile lor nu coincid cu ale autorităţilor şi, mai mult, că doleanţele lor nu contează. De aceea, strategia prin care trebuie combătută această atitudine este tot una care să se adreseze bazei, ca schimbarea să vină de jos în sus şi nu invers. Cu cât ai mai mulţi oameni care îşi pun întrebări şi îşi manifestă vizibil nemulţumirea, cu atât vei avea mai mulţi politicieni şi reprezentanţi care vor fi forţaţi să asculte şi să acţioneze în consecinţă.

- Speculaţiile nu au întârziat să apară. Au existat şi voci care au încercat să vă asocieze cu un partid sau altul. Sunteţi dispuşi să susţineţi un candidat al unei formaţiuni pentru Primărie sau Consiliul Judeţului?

- În primă instanţă, am făcut tot posibilul să dispersăm aceste rumori. Pentru ca mai apoi să ne dăm seama că ne concentrăm energiile pe o temă falsă. A acuza pe cineva că informează şi că îndeamnă la implicare civică este un semn de teamă. Era evident că deranjăm o ordine cu care lumea politică se obişnuise şi cu care se simţea confortabil. Mesajul din timpul protestului nostru a fost clar: ”Toate partidele – aceeaşi mizerie”. Scopul comunităţii create nu este acela de a propune nume pentru viitoarele alegeri, ci acela de a convinge oamenii că schimbarea stă în mâinile lor.

-Cum speri că vei reuşi să trezeşti spiritul civic în gălăţeni şi să revitalizezi societatea civilă?

-A trezi spiritul civic nu este o acţiune unilaterală. Totodată, este nevoie de consimţământul oamenilor. Este o misiune pe care trebuie să şi-o asume fiecare cetăţean care se trezeşte dimineaţa şi vede că nu are căldură în apartament, că nu îi curge apa caldă la robinet, că lângă bloc e mereu plin de gunoaie, că nu îşi poate lăsa copilul pe stradă din cauza câinilor, că îşi strică maşina, în mod repetat, în găurile de pe stradă, că tot oraşul se surpă, că toţi tinerii pleacă şi că, în ciuda acestor lucruri, el stă impasibil.

Cine este Ciprian Ciocan

Ciprian Ciocan are 29 de ani şi este necăsătorit. A urmat cursurile Liceului Pedagogic „Costache Negri” din Galaţi şi a absolvit două facultăţi din cadrul Universităţii Bucureşti – Facultatea de Istorie şi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Este PR Manager.


IATĂ câţi gălăţeni au IEŞIT ÎN STRADĂ ieri, 13 mai, pentru a PROTESTA, nemulţumiţi de CRIZA APEI CALDE şi TERMOFICĂRII (FOTO)

Citit 5564 ori Ultima modificare Vineri, 15 Mai 2015 08:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.