AFLĂ cât te-ar COSTA O VACANŢĂ TEMATICĂ în România

AFLĂ cât te-ar COSTA O VACANŢĂ TEMATICĂ în România
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Dacă o mare parte dintre românii care îşi iau concedii vara aleg să meargă pe litoral, există şi o parte care preferă să îşi petreacă cele câteva zile libere vizitând castele sau cucerind unul dintre vârfurile de peste 2.000 de metri ale Carpaţilor. Însă, ca orice vacanţă, acestea implică sume mari de bani, nu doar pentru drum şi mâncare, ci şi pentru taxele de vizitare ale castelelor, transformate în muzee, ori pentru intrarea în rezervaţii naturale şi urcuş pe munte.

Turul României în 11 zile costă 1.500 de lei

Agenţiile de turism au, anual, oferte pentru cei care vor o vacanţă în care să şi vadă obiective turistice, nu doar să stea pe şezlong şi să soarbă din cocktail. Este şi cazul unui tur al ţării, în doar 11 zile, cu plecare din Bucureşti. Întreaga experienţă costă 1.500 de lei pentru o persoană, iar printre obiectivele aflate pe traseu se află Peştera Muierii, Castelul Huniazilor de lângă Hunedoara, Mormântul lui Avram Iancu, Panteonul Moţilor, Mormântul lui Mihai Viteazul, Muzeul Ţării Crişurilor, mânăstirile din nordul Moldovei, precum şi Cetatea Sighişoarei. „În ofertă sunt incluse transportul cu un autocar de două stele, dotat cu aer condiţionat, serviciile unui ghid turistic specializat şi 10 nopţi de cazare la hoteluri de două şi trei stele. Din nefericire, preţul unui astfel de tur nu include şi taxele de intrare la muzee sau alte obiective de pe traseu”, ne-a declarat Dana Ioancea, de la agenţia de turism Galtour.

Vacanţa pe cont propriu este mai ieftină

Numărul celor care apelează la agenţiile de turism pentru vacanţe în România este relativ mic. Majoritatea gălăţenilor care pleacă în concediu preferă să călătorească cu trenul, autocarul sau cu maşina proprie, fără un grup organizat, şi să se cazeze ori la cort, ori la diferite pensiuni de pe traseu. Astfel, costurile unui concediu de 5-6 zile pot fi extrem de reduse, în funcţie de cât de cheltuitori sunt cei care pleacă.

Cea mai ieftină variantă de cazare este, de departe, camparea, costurile ajungând până la cel mult 40 de lei pe noapte pentru două persoane, o maşină şi un cort. Dacă acum câţiva ani erau foarte multe persoane reticente în privinţa campării, din cauza lipsei utilităţilor, astăzi aceste griji au dispărut complet. Orice camping bine organizat este dotat cu băi, apă rece şi caldă, toalete şi grătare înalte, pentru ca oamenii să nu pârjolească iarba şi copacii. Printre cele mai frumoase zone de mers cu cortul se află staţiunea Durău, acolo unde peisajul este fantastic, iar campingurile se află chiar la baza muntelui, dar şi lacul Siriu, din judeţul Buzău. În fiecare zonă există şi pensiuni turistice, iar preţurile de cazare variază între 50 şi 250 de lei pe noapte, în funcţie de condiţiile oferite. 

La Siriu, camparea este gratuită, momentan

În judeţul Buzău se află, încă neatinsă de spiritul comercial al românilor, o zonă de o frumuseţe rară. Lacul Siriu, cu munţii înconjurători, creează o atmosferă pe care orice iubitor de natură o va îndrăgi pe loc. „Am fost acolo acum doi ani şi m-am îndrăgostit pe loc de zonă. E greu de ajuns la marginea lacului, mai ales dacă nu ai maşină personală, dar merită. E o zonă atât de liniştită, numai bună de stat cu cortul. Partea cea mai bună este că te conectezi cu natura, pentru că nu există deloc semnal la telefonie mobilă. Şi la radio e greu să prinzi ceva. Sunt şi trasee montane, foarte lungi şi obositoare, dar cu privelişti care îţi taie respiraţia. Recomand acea zonă oricui vrea să se deconecteze de la grijile cotidiene”, ne-a spus Nicu Roman, un gălăţean în vârstă de 27 de ani.

Activităţi cu iz medieval în Transilvania

În cazul în care vă doriţi ca experienţa să fie, într-adevăr, una de neuitat, oraşele din Transilvania, cele pline de castele vechi, oferă o multitudine de oportunităţi de petrecere a timpului, de la trasul cu arcul sau aruncatul securii la mânuitul săbiilor. Este cazul cetăţii Râşnov, acolo unde turiştii au ocazia să practice tirul cu arcul sau să îmbrace straie de luptă care aduc aminte de ostaşii de demult. Toate aceste activităţi au preţuri acceptabile, între 5 şi 15 lei. Spre exemplu, fiecare aruncare a unei securi la ţintă costă 3 lei, iar atunci când aruncătorul nimereşte ţinta aproape de centru, mai primeşte o aruncare gratuită. La fel se întâmplă şi la tirul cu arcul. Iar, pentru siguranţa turiştilor, aceste activităţi sunt supravegheate de personal autorizat, care oferă şi un scurt instructaj doritorilor.

Se apropie festivalul „Sighişoara medievală”

Ajuns la a 23-a ediţie, acest festival va avea loc, ca în fiecare an, la finalul lunii iulie, mai exact între 23 şi 26 ale lunii în curs. Anul acesta, tema festivalului va fi „Menestreli şi trubaduri – 5 secole de muzică şi teatru medieval”, iar turiştii vor avea ocazia să asculte artişti şi ansambluri cum ar fi Trupa Cameleon, din Sighişoara, Trupa Arlechin din Târgu Mureş,  Ansamblul de dans Carasevsca Zora, al Uniunii Croaţilor din România, Ansamblul de dansuri săseşti din Sighişoara şi mulţi alţii.

Preţurile pentru cazarea în Sighişoara pe durata festivalului sunt, într-adevăr, mari, dar cele patru zile de întoarcere în timp par să merite. Pensiunile de trei stele oferă cazare între 700 şi 1.600 de lei pentru cele patru nopţi, iar la acest preţ mai trebuie adăugat şi drumul cu trenul, care costă în jur de 130 de lei pentru un adult şi 75 de lei pentru un student cu cupoane de călătorie. Pentru cei care au maşină personală, distanţa de aproximativ 550 de km înseamnă două plinuri de combustibil pentru un drum dus-întors.

Fie că alegeţi să mergeţi prin intermediul unei agenţii de turism ori pe cont propriu într-o vacanţă tematică, România are multe de oferit, de la castele şi muzee, la festivaluri şi diverse alte activităţi. Singurele impedimente par a fi la capitolul financiar. O vacanţă tematică, pe teritoriul României, poate costa între 3-400 de lei pentru un sfârşit de săptămână sau 2.000 de lei pentru 10 zile. Însă şi acestea pot fi depăşite, acolo unde există dorinţă şi economii făcute din timp.

Citit 3023 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Iulie 2015 15:46

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.