* Rasa Charolais se potriveşte de minune zonei noastre, spune crescătorul Emil Popa * Elvis, Bruno, dar şi alţii asemenea lor au făcut numărul junincilor să crească spectaculos * E mai rentabil să faci genetică, decât să vinzi carnea * Rar găseşti vită cu caracteristici genetice bune care să nu coste măcar vreo 1.200 de euro
Vaci crescute pentru carne nu se prea găsesc în fermele gălăţenilor. Asta, pentru că e cam scumpă carnea de vită şi nu ne-o prea permitem. Iar dacă nu se cumpără carnea, de ce să mai creşti vaca? Sau poate tocmai pentru că nu se prea cresc astfel vaci, le e carnea atât de scumpă… E greu de zis. Cert este că, fără să facă mare tam-tam, inginerul agronom Emil Popa creşte vaci de carne din rasa Charolais de vreo 11 ani, la fostul CAP din satul Slobozia-Blăneasca, în comuna gălăţeană Negrileşti. Omul spune că afacerea pe care şi-a început-o cu fonduri europene, înainte ca România să devină stat membru al Uniunii, este una profitabilă. Semn că agricultorul nu se laudă este faptul că exemplul i l-au urmat şi alţi fermieri din comunele învecinate, care s-au apucat să crească vaci de carne din aceeaşi rasă. Încetul cu încetul, se conturează o nouă direcţie în zootehnica gălăţeană.
De la chinul fermei "bătrâneşti", la bucuria de a creşte vaci Charolaise
Inginerul Emil Popa a pus bazele fermei de vaci crescute pentru carne în 2004. Acum are o fermă cu peste o sută de capete de vaci din rasa franţuzească Charolais, în satul Slobozia-Blăneasa, din comuna Negrileşti. Valoarea şeptelului depăşeşte cu mult suta de mii de euro.
„Mă chinuiam pe atunci. Prin 2003, zic. Lucram vreo 500 de hectare de teren, care nici nu era al meu. În proprietate aveam mai puţin de două hectare, aşa că luam cât mai mult în arendă. Creşteam, la acea vreme, vreo 800 de porci şi purcei şi încă vreo sută de taurine. Şi munca nu se mai termina niciodată. Nici cine ştie ce bani nu făceam. Ce luam de colo, dădeam dincolo. Mă alegeam cu mai nimic. Şi atunci băiatul meu - care face proiecte europene - mi-a spus aşa: „Tată, nu te mai chinui. Ia de aici nişte pliante şi vezi ce animale ai putea să creşti, să-ţi meargă şi ţie mai bine”. Am luat pliantele alea şi m-am uitat. Atunci am văzut vacile de carne – rasă cu rasă - şi m-a hotărât să încerc”, spune Emil Popa.
Nimic n-a fost uşor. Până şi selecţia rasei a însemnat muncă multă de informare.
„Prima dată mi-am dorit să cresc să cresc vaci din rasa Blue Belgian. Sunt rentabile, cresc mari, dau carne multă. Dar au fătarea rară şi grea, aşa că am renunţat la ideea de a le creşte. Am vrut Angus. Se cresc pe la Sibiu. E printre cele mai căutate rase de carne din lume. Dar vitele astea Angus nu sunt rezistă la temperaturi extreme. Sunt sensibile în special la ger. Şi cum pe la noi pe la Negrileşti e frig tare iarna, iarăşi am renunţat. Până la urmă, tot eliminând şi vaca albastră şi pe cea roşie, şi toate celelalte rase, am rămas cu posibilitatea de a creşte vaca albă: Charolais. Ce ştiam, propriu-zis, despre rasa asta, în 2004? Aproape nimic. Eu sunt agronom, nu zootehnist. Am învăţat eu ceva despre vaci, la facultate, dar nu destul încât să mă încumet să cresc rase noi. Aşa că m-am dus în Franţa şi am aflat. Ani la rând am fost la Târgul Internaţional Agricol de la Paris. Şi încă mă mai duc, pentru că acolo chiar am ce vedea”, apreciază inginerul agronom de la Slobozia-Blăneasa.
Primele vaci şi le-a luat printr-un proiect SAPARD. Erau 32 de juninci deja gestante, aflate la prima gestaţie, care au costat, fiecare, peste o mie de euro.
40 de vaci aduc bani cât 500 de hectare de culturi
„Nici nu ştiam ce să zic. Erau scumpe şi nu eram sigur că o să merite. Abia când am vândut 13 juninci şi un taur mi-am dat seama că, într-adevăr, fusese o idee bună. Pe cele 14 capete am luat atunci 14.000 de euro. A fost prima dată în viaţa mea când aveam eu atâta bănet laolaltă”, spune Emil Popa. N-a ţinut însă prea mult la bani. Când a aflat că cel căruia îi vânduse vacile vrea să le ducă la abator, le-a răscumpărat.
„Poţi să faci performanţă cu ele până la şapte fătări. În anumite condiţii, poţi să le ţii şi până la zece fătări. De ce să le tai, dacă încă mai sunt bune de reproducţie? Este adevărat: carnea vitei din rasă de carne e mai scumpă decât carnea celei pe care o mulgi. Dar nu câştigi prea bine dacă tot tai înainte de vreme, ca să vinzi carne. Banii se fac din reproducţie”, ne spune crescătorul de vaci Charolais.
Emil Popa spune că 40 de vaci din rasa Charolais îţi aduc tot atâţia bani cât ţi-ar aduce vreo 500 de hectare de teren.
„Nu-s pretenţioase, dar mănâncă, nu glumă!”
Între timp, terenurile familiei Popa s-au extins. De la nici două hectare, s-a ajuns la vreo 60 de hectare de păşune şi încă vreo 40 de teren arabil. N-or fi vacile pretenţioase, dar au nevoie de mâncare.
„Eu mai glumesc şi spun că la recoltat, din spatele combinei, vine vaca. Şi când trag linie, nu prea mai rămân cu cine ştie ce producţie. Adevărul este că vitele Charolais nu sunt cine ştie ce pretenţioase la mâncare. Dar mănâncă mult. Vara nu-i problemă, au păşunea la dispoziţie. Iarna însă au nevoie de paie şi coceni, de un prânz de lucernă şi de tain, adică o urluială de porumb, cu şrot şi altele”, explică Emil Popa.
Păşunea pe care se hrănesc vacile Charolais e împrejmuită cu gard electric. Asta, pentru că vacile din această rasă sunt, cum spun zootehniştii, cu stabulaţie liberă, adică nu trebuie legate, ci îşi găsesc singure locul pe păşune. Crescătorul gălăţean povesteşte că, la francezi, a găsit vacile libere pe păşune chiar şi în luna februarie.
Dacă s-ar creşte mai multe, ar fi mai uşor
„Nu sunt prea multe vite din rasa Charolais, la noi. La un moment dat, tot reproducând şi creându-le pedigriu, ajunsesem aproape de consangvinizare. Toate vacile aveau legături de sânge între ele. Aşa că a trebuit să cumpăr alte şi alte animale. Şi, cum nu se prea găsesc, am ajuns până prin Ardeal. Şi aşa tot greu am găsit de cumpărat, pentru că mie îmi trebuiau vaci Charolais din linia franţuzească, nu din cea ungurească. Anul trecut, spre exemplu, am fost în Franţa şi mi-am luat de acolo un taur fără coarne. E mai sigur, pentru că se reduce riscul să mai rănească vacile. L-am înlocuit astfel pe taurul Elvis. E bun, făcea mare gălăgie şi avea şi o freză interesantă, de asta i-am dat numele lui Elvis Presley. Dar deja e greoi. La cinci ani, are peste 1.500 de kilograme. Ţin la el, dar nu mă mai pot baza să-mi ducă liniile genetice mai departe. În genere, la tauri sunt preferaţi cei cu picioare mai lungi, în faţă, ca să poată face saltul, la reproducere naturală”, spune Emil Popa.
„Carnea e pentru prieteni!"
De unde n-ai face - mai ales pe căldurile astea - un antricot de vacă Charolais la grătar! Dar nu găseşti. Pe piaţă mai sunt nişte porţii de carne de vită Angus, dar şi acelea importate din Anglia. Şi scumpe de îţi iei gândul numai cât citeşti preţul pe caserolă. Câţi gălăţeni ar putea da 40 de lei pe vreo 200 de grame de carne crudă?
"Este adevărat că o carcasă de vacă din rasă de carne se vinde cu mai mulţi bani decât o carcasă de vacă de lapte. Dar eu nu prea vând carnea, nici când mai tai câte un animal. O pun la grătar şi o mănânc alături de prieteni. La un moment dat, mi-am chemat chiar un prieten care e crescător de porci. Tăiasem un taur pe care-l chema Bruno şi rămăseseră vreo 900 de kilograme de carne. A mâncat prietenul meu carne de vită la grătar şi a crezut că-i de porc. Nici când i-am arătat ce mâncase, de fapt, tot nu-i venea să creadă. Carnea asta este, într-adevăr, foarte bună. N-are grăsime şi e fragedă. Şi nu se prepară oricum. Mai întâi trebuie să o congelezi vreo 24 de ore şi abia după o dezgheţi şi o găteşti”, e de părere crescătorul de la Negrileşti.
"Să sprijinim performanţa în zootehnie"
"Subvenţia ar trebui să crească, odată cu performanţa fermei. La noi, ţăranul care creşte o vacă slabă, ia 500 de lei subvenţie. Iar eu, care fac linii genetice, iau tot 500 de lei subvenţie la o vacă. Normal ar fi, consider eu, să finanţăm performanţa. Aşa ne-am dezvolta mai repede", spune cel mai mare crescător de vaci din rasa Charolaise din regiune, Emil Popa.
Asocierea - asul din mâneca crescătorilor
„Mai avem un crescător de Charolais la Barcea şi încă unul la Nicoreşti, care începe acum cu vreo 10 capete. Sper să se dezvolte ramură asta şi să ne facem o asociaţie. Dacă s-ar face una performantă, preşedintelui de asociaţie i-am facem noi, ceilalţi membrii, producţia. El ar trebui să fie as la acte şi proiecte şi, astfel, să-şi merite banii. Altfel s-ar mişca lucrurile”, spune Emil Popa.
Cine este Emil Popa. Fostul impiegat devenit inginer
Inginerul agronom care a ajuns cel mai mare crescător de vaci de carne din regiune e un supravieţuitor. Are acum 63 de ani. Ascultându-l cum povesteşte, realizezi cât de mult contează, în viaţă, să ai mintea limpede şi să ştii ce vrei. Şi îţi dai seama că viaţa te ajută doar dacă te zbaţi.
„Eu ofiţer am vrut să fiu. Dar mi-a făcut cineva o plângere că tata ar fi fost mandatar. Tata lucra şi el la un bufet acolo, nici vorbă să fi fost mandatar. Dar drumul mi l-au stricat, cu plângerea aia. Am plecat de acasă, că îmi era ruşine de prieteni că am rămas pe drumuri, după liceu. M-am ţinut un prieten. Mă duceam zilnic la forţele de muncă, pe Dogăriei. Nimeni nu mă angaja. Până când o femeie de acolo m-a luminat. Mi-a spus să nu mai spun că am terminat liceul, că nu mă angajează nimeni. Şi n-am mai spus. M-au angajat la o staţie de balotat deşeuri. Munceam acolo. Până când, la un moment dat, băieţii au stricat maşina de balotat, ca să nu mai muncească aşa de mult. Iar eu, într-o pauză de masă, am reparat-o. M-au dus la şef, unde am recunoscut, de frică să nu mă dea afară, că am liceu. Mai târziu, am ajuns impiegat de mişcare. Mulţi îmi spuneau că, dacă nu fac ceva cu viaţa mea, n-o să rezist. Şi trecând prin Bucureşti – îmi spusese cineva unde era un anticariat - mi-am luat douăzeci de cărţi de agricultură şi biologie. Şi am dat la facultate, la agronomie şi biologie. După ce am învăţat, am vândut cărţile altora care voiau să dea examen şi am luat pe ele bani cât să trăiesc două săptămâni în Bucureşti. Examenul se dădea în mai multe zile. Am luat din prima, cu bursă. Şi, uite aşa, am început să fac agricultură”, spune Emil Popa.
Caracteristicile rasei Charolais
Vaci din rasa Charolais se cresc în peste 70 de ţări de pe glob. Sunt relativ reziste la temperaturi extreme (putând tolera fără probleme până la -25 de grade Celsius), dar şi la boli. O vită sănătoasă şi bine hrănită creşte cu circa 190 de grame pe zi, iar surplusul de grăsime al vacii din rasa Charolais este de doar 10 la sută, faţă de până la 30 la sută, în cazul multor alte rase. Potrivit standardelor, o femelă trebuie să aibă cam 46 de kilograme la naştere şi să ajungă până la 210 kilograme, în primele şapte luni. Masculul se naşte de cam 49 de kilograme şi ajunge, în primele şapte luni de viaţă, la vreo 302 kilograme.
De regulă, perioada dintre fătările consecutive este de 370 de zile. Înţărcarea viţelului se face la opt-zece luni de la fătare. În Franţa, cele mai multe vite sacrificate sunt juninci cu greutatea de până în 500 de kilograme, datorită proprietăţilor superioare ale cărnii obţinute.
Foto de Gabriel Kolbay
