Unul dintre cei mai reputaţi medici gălăţeni, dr. Ginel Baciu s-a născut în oraşul Huşi, judeţul Vaslui. Despre Huşi, dr. Baciu spune că este un oraş minunat. Acolo a locuit până în primul an de şcoală. După gimnaziu, a urmat cursurile Liceului Sanitar din Galaţi. În 1990, a absolvit Facultatea de Medicină din Iaşi, al treilea din promoţie. A urmat tot la Iaşi specialitatea Pediatrie, după care a făcut o a doua specialitate, la Cluj, în gastroenterologie, cu competenţa în Endoscopie superioară. Tot la Cluj a urmat şi studiile de doctorat, pe parcursul a doi ani şi jumătate. În prezent este şeful Secţiei Pediatrie I din cadrul Spitalul de Copii "Sf. Ioan" Galaţi şi şef de lucrări la Facultatea de Medicină şi Farmacie Galaţi. Este vicepreşedinte al Societăţii Române de Pediatrie. Deşi a avut oferte să plece într-un spital din Londra, a preferat să rămână în România.
- Cum reuşeşte pediatrul să se apropie pacienţii săi?
- Trebuie să fie sincer. Dacă eşti sincer, copilul te simte şi capătă încredere în tine. Dacă îi explici, spre exemplu, ce se întâmplă în cadrul unei endoscopii, copilul acceptă mai uşor o astfel de investigaţie, cooperează cu tine. De asemenea, contează să ai şi simţul umorului. Dacă ştii să glumeşti cu ei şi să faci haz de necaz uneori, poţi avea un mare succes în tratament.
- Ce anume v-a determinat să alegeţi pediatria?
- Faptul că îmi plac copiii, că îi iubesc pe toţi, dar în special pe cei mai mici, pentru că până la patru-cinci ani nu ştiu încă ce e minciuna. Pediatria este probabil cea mai frumoasă specialitate medicală. De ce? Pentru că aici nu prea întâlnim boli cronice. Pe un copil îl vezi astăzi foarte bolnav şi peste câteva zile este însănătoşit. La adulţi, situaţia se complică. Este, cu alte cuvinte, o specialitate a speranţei.
- În copilărie, vă era frică de medic?
- Mama mea a fost asistentă medicală. Deci, în principiu, aveam oarecum legătură cu această lume, deşi pe mama am pierdut-o destul de devreme. Dar îmi spunea că în urma injecţiei o să mă fac bine şi deja nu îmi mai era atât de frică. În general, copiii dezvoltă frica de medic din cauza părinţilor. Când părinţii le spun „Stai cuminte, că te duc la medic, să-ţi facă o injecţie dureroasă”, copiii ajung să se teamă.
- Ce sfat aveţi pentru părinţii care apelează asemenea metode?
- Să nu mai folosească astfel de ameninţări, pentru că îi creează copilului o stare de relaţionare negativă cu medicul.
- Cât respectă părinţii din sfaturile date de pediatru?
- În România, trei sferturi dintre părinţi nu duc până la capăt tratamentul cu antibiotice al copiilor, ceea ce este un dezastru. În general, terapia antibiotică durează cinci zile. Părinţii îi administrează însă tratamentul doar pentru trei zile. Ce se întâmplă? Microbii încep să devină rezistenţi la antibioticul pe care l-au primit. Peste o săptămână sau două, micuţul face din nou febră sau este din nou bolnav. Iar doctorul nu înţelege de ce, pentru că, bineînţeles, părintele nu-i va spune că nu a dus tratamentul până la capăt.
- Se iau şi antibiotice după ureche?
- România este pe locul al doilea în Europa la consumul de antibiotice fără prescripţie medicală. Dar este pe primul loc, la „farmacia din casă cu antibiotice”. Multe persoane au în sertar un antibiotic, de siguranţă. Vina ne aparţine atât nouă, medicilor, care uneori prescriem mult prea repede antibiotice, cât şi părinţilor. Aceştia din urmă au tendinţa de a nu-l mai deranja pe medic, din varii motive. Recurg astfel la antibioticul pe care i l-au dat şi data trecută copilului. Din nefericire, de cele mai multe ori nu este vorba nici despre acelaşi microb şi nici despre aceeaşi afecţiune.
- Ce alţi factori contribuie la rezistenţa la antibiotice?
- Alimentaţia, iar aici avem o problemă foarte gravă. Populaţia creşte, motiv pentru care avem nevoie de mai multă mâncare. Animalele trebuie să fie cât mai productive şi cât mai sănătoase. Astfel, li se dau antibiotice. Ajung astfel în atmosferă, pe cale indirectă, particule de antibiotice, la care, în timp, bacteriile ajung să dezvolte rezistenţă.
- Vorbind despre alimentaţie, aveţi pacienţi obezi?
- Da. Eu chiar am un studiu pe care îl desfăşor pe parcursul anilor cu absolvenţii de medicină. Şi am pornit cu grupa cea mai expusă, adolescenţii. În jurul şcolilor, dacă vă duceţi, este imposibil să nu fie pe o rază de cel mult 100 de metri cel puţin cinci chioşcuri care vând produse, nu neapărat de fast-food, dar de genul sticksuri, chipsuri etc. Şi atunci adolescentul îşi cumpără ceva de aici, pentru că este cool să bei suc şi să mănânci la fast-food. De ce să aleagă un măr? Ce, eşti aşa de sărac să nu-ţi permiţi chipsuri? Iar atunci, inevitabil, obezitatea este şi la noi prezentă. Şi a început, din nefericire, să apară şi patologia asociată obezităţii, respectiv diabetul sau afecţiunile ortopedice.
- Ce îi sfătuiţi pe părinţi, în această privinţă?
- Să le asigure copiilor o alimentaţie sănătoasă. Din ce în ce mai mulţi copii suferă de constipaţii. De ce? Pentru că nu mai mănâncă supe sau ciorbe, pentru că au un program de şcoală lung, iar şcolile nu le pot oferi o masă caldă la prânz, iar atunci mănâncă seara, în mare parte, pentru că nu există obişnuinţa la poporul nostru să mănânce dimineaţa. Mănâncă peste măsură la cină, au probleme de digestie în timpul nopţii, nu se odihnesc şi din cauza asta au un randament scăzut a doua zi la şcoală, plus că fac constipaţie. Un măr pe zi, mâncat cu coajă, pentru că de fapt coaja este laxativă, reglează tranzitul. Deci ar fi foarte bine ca elevul să plece la şcoală cu un măr la pachet. Iniţiativa şcolii de a le da corn şi lapte nu cred că a fost cea mai bună idee.
