Lucrări avansate la primul cartier de LOCUINŢE SOCIALE din Galaţi. CUM VOR ARĂTA apartamentele (FOTO)

Lucrări avansate la primul cartier de LOCUINŢE SOCIALE din Galaţi. CUM VOR ARĂTA apartamentele (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(49 voturi)

Primarul Marius Stan a anunţat, pe pagina personală de socializare, că primul cartier de locuinţe sociale construit în Galaţi, cu fonduri de la bugetul local, se află în stadiu avansat de execuţie.

„În momentul de faţă, sunt în lucru 756 de apartamente cu una, două şi trei camere, mobilate şi utilitate cu strictul necesar. Campusul social din Micro 17 va beneficia de secţie de Poliţie Locală, de magazin de tip economat, de spaţii verzi şi locuri de joacă”, precizează edilul.

E adevărat că termenul de finalizare ar fi trebuit să fie 22 august 2015, dar încă din luna iulie se ştia că nu va putea fi respectat, şi nu din cauza constructorului, ci a unor probleme juridice. Terenul pe care trebuia să se ridice patru din cele 15 blocuri a fost revendicat, astfel că doar 11 blocuri sunt ridicate, celelalte patru urmau la rând, pentru că problemele litigioase s-au rezolvat.

Potrivit afirmaţiilor primarului Marius Stan, tot ceea ce firma Vega' 93 construieşte în campusul social din Micro 17 - 15 blocuri, alei, spaţii verzi, loc de joacă, teren de sport, magazin economat, sediu de Poliţie Locală, o mică biserică şi un sediu administrativ - are o valoare de aproximativ 12 milioane de euro. Preţurile de construcţie ale apartamentelor variază în funcţie de numărul de camere: locuinţă cu o cameră cu balcon - 7.500 de euro, apartament cu o cameră fără balcon - 6.300 de euro, apartament cu două camere cu balcon - 10.500 de euro, apartament două camere fără balcon - 9.400 de euro, apartament trei camere cu balcon - 13.700 de euro. Fiecare apartament este dotat cu mobilier şi echipamente în valoare de 300 de euro.

Citit 11198 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Septembrie 2015 00:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.