* Cu aproape nouă milioane de euro, cele mai vulnerabile corpuri de pădure gălăţeană ar putea fi puse la adăpost de lăcomia hoţilor * Investiţia, per hectar, n-ar ajunge nici măcar la 2.000 de euro * Pentru micul proprietar, pădurea e mai mult povară decât sursă de venit
Nu mai avem noi prea multă pădure în judeţ, dar arborii rămaşi în picioare sunt tot ce mai stă în calea unor dezastre de proporţii, cum ar fi inundaţiile catastrofale şi alunecările masive de teren. Cu alte cuvinte, dacă nu suntem în stare să reîmpădurim suprafeţe noi, statul ar trebui măcar să facă tot posibilul ca să le putem conserva pe cele încă existente. Or, cel puţin momentan, statul român nu face nici pe departe ce şi cât ar trebui. Specialiştii gălăţeni în silvicultură au identificat o serie de soluţii pentru salvarea părţilor vulnerabile ale fondului forestier local. Putem chiar estima costurile salvării pădurii gălăţene. Problema este că degeaba estimăm noi, câtă vreme statul nu e interesat să dea bani acolo unde e nevoie urgentă de ei. În acest moment, doar opt la sută din suprafaţa judeţului nostru este acoperită cu păduri. Din datele Direcţiei Silvice Galaţi, fondul forestier ajunge la 37.200 de hectare. Şi, aşa cum vă informam în ediţiile trecute, o treime din această suprafaţă este vulnerabilă la tăieri ilegale.
Mii de hectare defrişate
Cele mai vitregite au fost pădurile retrocedate în baza legii 18/1991. Vorbim despre suprafeţe de până la un hectar. În ţară, s-au dat în acest regim 355.501 hectare de pădure. În Galaţi, s-au pus în posesie, conform prevederilor legii 18/1991, nu mai puţin de 5.286 de hectare de pădure. Vorbim, deci, despre mii de gălăţeni care s-au ales cu câteva palme de pădure, uneori în locuri greu accesibile. „La acel moment, pur şi simplu toată lumea încerca să mulţumească pe toată lumea. Nu era vorba neapărat despre reconstituirea unui drept real de proprietate”, apreciază responsabilul de fond forestier şi purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice Galaţi, ing. Gheoghe Luca.
Unii gălăţeni nici măcar nu şi-au identificat vreodată suprafeţele care li s-au retrocedat. Nu i-a interesat. Alţii şi-au văzut pădurea dispărând sub drujbele hoţilor. Iar ceilalţi şi-au tăiat chiar ei arborii, i-au ras, de teamă să nu le fure hoţii şi puţinul lemn de pe cei câţiva ari de pădure primită de la stat. Oricum ar fi, spune specialistul în materie de probleme silvice, să ai mai puţin de un hectar (sau chiar şi o suprafaţă de câteva hectare) de pădure îţi aduce mai mult datorii decât venituri.
Mai exact, legea îi poate permite proprietarului să taie, anual, doar un metru cub de lemn la hectar. Or, asta ar însemna, fără cheltuieli de exploatare, că omul s-ar alege cu maxim 150 de lei. Dacă ar mai fi să plătească pază şi impozit pe teren, n-ar mai rămâne cu nimic. „Pădurea din zona noastră este subproductivă. La munte, spre exemplu, o medie a producţiei pe hectar poate ajunge chiar şi la 800 de metri cubi. La noi, media este de circa 70 de metri cubi la hectar. Iar această medie se înregistrează în condiţiile unei păduri îngrijite aşa cum trebuie. În cazul micului proprietar prin pădurea căruia mai intră şi turmele de oi şi capre, media nu are cum să depăşească 50 de metri cubi la hectar”, spune ing.Gheorghe Luca.
Cât costă să reparăm daunele
Legea îl obligă pe proprietarul de pădure să încheie contract de pază pentru ea. Preţul, per hectar, ajunge la circa 100 de lei. Dar micii proprietari nu vin.
„Sunt multe cazuri în care proprietarul de drept care avea, să spunem, 16 ari de pădure. Omul a decedat, iar dintre cei cinci copii ai lui, trei sunt plecaţi în străinătate. Iar ceilalţi doi nu sunt interesaţi de pădure. Nici n-au dezbătut moştenirea. Şi chiar dacă s-ar rezolva cu acest caz... Ajungi să ai de păzit 16 ari de pădure în mijlocul unui corp nepăzit. Cum să poţi face asta cu succes?”, spune purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice. Dacă statul şi-ar recăpăta dreptul de proprietate asupra acestei păduri, altfel ar putea sta lucrurile.
„E evident că pe micul proprietar îl costă mai mult să aibă pădurea decât să renunţe la ea. Dar cum nimeni nu renunţă de bună voie la proprietate, părerea mea este că aceşti oameni ar trebui să primească o compensare, adică să li se plătească sumele pe care le-ar fi încasat dacă şi-ar fi tăiat şi vândut pădurea”, spune Gheorghe Luca.
Pentru ca toate cele 5.286 de hectare să revină în proprietatea statului ar fi nevoie, deci, de peste 8,8 milioane de euro, la care s-ar adăuga, apoi, costurile lucrărilor de întreţinere.
O singură dată ai ce să tai, la negru
Nu puţini sunt proprietarii de pădure care îşi pun speranţe în faptul că pădurea tăiată se va regenera de la sine. Or, spune inginerul silvic, aşa ceva nu se prea poate întâmpla. „Problema este că, într-o pădure de amestec – cum sunt cele de stejar, spre exemplu - specia cea mai valoroasă e şi cea mai vulnerabilă. Dacă o pădure de stejar e tăiată pur şi simplu, nu va mai creşte acolo, de la sine, tot o pădure de stejar. Şi asta pentru că speciile ajutătoare, mai repede crescătoare, vor năpădi stejarul. Pe de altă parte, la salcâm putem spera într-o regenerare, dacă pădurea e tăiată ras. Dacă e exploatată haotic, nu se va regenera cum s-ar putea aştepta proprietarul. Salcâmul are nevoie de lumină. Dacă cineva taie copaci de prin pădure, din cioate vor ieşi lăstari, în primă fază, dar aceştia se vor sufoca în întunericul pădurii, în primii ani de viaţă", spune purtătorul de cuvânt al Romsilva Galaţi, ing. Gheorghe Luca.
Cu alte cuvinte, de unde furi, pădure sănătoasă nu mai iese.
Foto-arhivă "Viaţa liberă"
