O cunoscută FIRMĂ gălăţeană de LACTATE s-a ÎNCHIS
Foto: Foto-arhivă "Viaţa liberă"

O cunoscută FIRMĂ gălăţeană de LACTATE s-a ÎNCHIS
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Nu vorbim despre vreo firmă înfiinţată de ieri, de azi. Societatea funcţiona din anul 2001, în domeniul producţiei şi distribuţiei de produse lactate, iar în 2007 se modernizase şi se dezvoltase în baza unui proiect european SAPARD, cu o valoare totală de 1,5 milioane de euro. Astfel, capacitatea de lucru a centrului de prelucrare ajunsese la 15.000 litri de lapte pe zi, iar livrarea lactatelor şi a brânzeturilor se făcea cu propria flotă de transport.

"Din păcate, Cosmilact SRL Schela şi-a închis porţile", spune primarul comunei Schela, Maricel Petrea. Societatea administra unul dintre ultimele şapte centre independente de prelucrare a laptelui din judeţul Galaţi şi era investiţia omului de afaceri Sandu Goldenberg.

Brânzeturile produse de Cosmilact erau prezente inclusiv în magazinele Metro din zona Moldovei. Se pregăteau aici produse clasice - cum ar fi laptele, sana, smântână, telemea şi brânză de burduf - dar şi specialităţi din brânzeturi, cu adaos de nucă, susan, stafide, mac, busuioc şi chimen.

În 2013, potrivit datelor comunicate către Finanţe, Cosmilact avea cinci angajaţi, înregistra o cifră de afaceri de 1.476.139 de lei şi un profit de doar 9.335 de lei. În cursul anului trecut, numărul mediu de salariaţi scăzuse la patru, iar cifra de afaceri era de doar 468.591 de lei. Nici vorbă de profit, însă. Dimpotrivă, Cosmilact raporta o pierdere de 506.345 de lei.

Acum, numele firmei apare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, din 7 decembrie 2015.

Managerul Sandu Goldenberg a precizat că greutăţile care l-au făcut să închidă temporar porţile centrului său de prelucrare sunt cele cu care se confruntă toţi. "S-a întâmplat şi la noi ce s-a întâmplat la toată lumea. Dar este o închidere temporară. Retehnologizăm unitatea şi încercăm să revenim", ne-a declarat omul de afaceri. În prezent, după eliminarea cotei de lapte, marii producători europeni sufocă piaţa românească, lipsită de sprijin din partea statului.

Industria prelucrării laptelui e, oricum, la pământ

În afară de Cosmilact, care la acest moment nu mai produce, mai sunt în Galaţi doar şase centre independente de prelucrare a laptelui: Întreprinderea Familială Gheorghe Druică (Galaţi), SC Buterfly SRL (comuna Folteşti), SC Mela&Co SNC (comuna Fundeni), SC Darmis SRL (comuna Independenţa), SC Lactoprod Com SRL (comuna Cudalbi) şi SC Mansel Group SRL (comuna Lieşti).

Avem, în judeţ, o singură unitate de procesare a laptelui, la Tecuci, administrată prin intermediul SC Klaus SRL. De asemenea, mai avem 16 ferme care prelucrează mai mult laptele pe care îl produc. Atât, la un judeţ cu peste 500.000 de consumatori!

Citit 13731 ori Ultima modificare Joi, 17 Decembrie 2015 00:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.