Posibilă SCHIMBARE la vârful POLIȚIEI GĂLĂȚENE
Foto: Foto-arhivă ”Viața liberă”, Bogdan Codrescu

Posibilă SCHIMBARE la vârful POLIȚIEI GĂLĂȚENE
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Schimbarea conducerii Ministerului de Interne pare să aibă efecte şi în teritoriu. Acest lucru este susţinut de anumite surse care afirmă că actualul şef al IPJ Galați, comisarul şef Dănuţ Lefter, urmează să fie schimbat din funcţie. Dănuţ Lefter, aflat la conducerea structurii gălăţene din septembrie 2010, ar urma să activeze, conform surselor, la Brăila, ca adjunct al şefului IPJ din oraşul vecin.

Am încercat să obţinem o confirmare a acestor informaţii, dar actualul şef al IPJ Galaţi, contactat telefonic, ne-a explicat că nu există niciun act oficial care să ateste schimbarea sa din funcţie. Mai mult, Dănuţ Lefter ne-a declarat că, în momentul în care va exista un astfel de act, se va supune deciziei şefului IGPR.

Tot conform unor informaţii neoficiale, se pare că la conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi va veni Cornel Mototolea, actualul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi.

Rămâne de văzut dacă aceste informații se vor confirma în viitorul apropiat.

CITEȘTE și un INTERVIU cu șeful IPJ Galaţi, cms. Dănuţ Lefter: "Trăim într-un judeţ în care se poartă bâta şi cuţitul"

Citit 9840 ori Ultima modificare Marți, 09 Februarie 2016 00:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.