Cetăţenii unei comunităţi îşi pun toate speranţele în noul ales în fruntea obştii, fie că în cabina de vot au pus sau nu ştampila pe numele lui. De regulă, acesta beneficiază de o perioadă de graţie din partea electoratului, până când să înceapă a se vedea că promisiunile din campanie chiar încep să devină fapte. Abia peste un timp de aşteptare, un an sau doi, încep analizele, întrebările, criticile, din partea foştilor competitori, a cetăţenilor, a presei.
Rostul acestor rânduri este tocmai de a-l conecta pe noul şi tânărul primar al urbei, Ionuţ Pucheanu, chiar de la începutul mandatului, la câteva dintre nevoile unui oraş aflat în cădere liberă. Din păcate, oraşul Galaţi este într-un permanent proces de ruinare. Ziarul nostru a publicat de-a lungul timpului pagini întregi, text şi foto, dovezi indubitabile ale acestui proces. Revenim acum cu credinţa că repetiţia este mama învăţării şi că cineva, noul primar, a învăţat să transforme teoria în fapte.
Zilele trecute am făcut o plimbare pe străzile centrale ale Galaţiului sau, cum s-ar spune, în zona istorică a acestuia, printre…ruine sau pe locurile în care „a fost cândva…”. Am început pe Domnească, din Centru spre Parcul CFR. Pe trotuarul din dreapta străzii, imediat după mai cunoscutul magazin Modern, întâlnim o clădire impunătoare, cu mai multe etaje, total părăsită, fără uşi şi fără geamuri, cu pereţii crăpaţi, cu bucăţi din zid dislocate. Pe dimensiunile trotuarului, pentru protecţia fizică a cetăţeanului, a apărut un adevărat tunel din bârne, construcţie care ar putea prefaţa tunelul pe sub Dunăre (sic!).
Nu prea departe, la numărul 77, o altă clădire părăsită, cu lacăt pe uşă, cu zăbrele, dar fără gemuri, care în timp a găzduit importante instituţii de cultură şi sport, la numărul 95, la intrarea în curtea Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” sunt părăsite de multă vreme alte două clădiri, care au buline roşii de avertizare pentru trecători, că ar putea fi loviţi de bucăţi din construcţie.
Traversând Basarabiei, pe dreapta, înainte de sediul Poliţiei, se află un şir de clădiri în descompunere, fără uşi şi fără geamuri, altădată sediul Clubului Sportiv Universitar. Mai departe, tribunele Stadionului "Portul Roşu", gazda fostei frumoase echipe studenţeşti Politehnica, sunt dezafectate, acoperite de bălării.
Fabrica „Textila” nu mai există, au rămas doar două blocuri nefinisate, părăsite. Ajungem la o fostă întreprindere etalon a industriei uşoare gălăţene, lăsată în 1989 cu câteva sute de muncitori, „11 iunie”. Astăzi arată ca după bombardament, ruinată, plină de mizerie, „spartă” în mai multe unităţi particulare: spălătorie auto, vulcanizare, mici ateliere de reparaţii mecanice etc.
Pe strada Mihai Bravu, imaginile sunt chiar mai dramatice. Pornind de la strada Gării, la nr. 3, o clădire cu două etaje stă să cadă, evident părăsită, pereţii au mari fisuri, geamurile nu mai există. O doamnă din vecini mi-a spus că este spaţiul Bisericii catolice din preajmă. Dincolo de sediul Bibliotecii „V.A. Urechia”, la numărul 18 şi în continuare, un şir de clădiri dezafectate, fără acoperiş, cu unii pereţi căzuţi, cu copaci crescuţi în fostele camere, oferă o imagine jalnică.
Traversând strada Basarabiei, dincolo de Palatul Copiilor, o altă fostă clădire impunătoare, care a fost în timp utilizată de Regionala CFR, este părăsită, geamurile de la parter sunt zidite, iar cele de la etaj vraişte. Un cetăţean din zonă mi-a spus că ştie că este revendicată, dar, "ca la noi şi ca în toată ţara este lăsată să se ruineze". Aceleaşi imagini apocaliptice le puteţi vedea şi pe străzile Dogăriei (la numerele 31, 56 şi 133) sau Alexandru Ioan Cuza.
Vă sugerez şi alte destinaţii pentru a ne educa pesimismul, deznădejdea, dar şi revolta: scheletul, structura de rezistenţă a fostei Fabrici de Mobilă, din str. Ana Ipătescu; clădirea cu două etaje, fost un modern centru de perfecţionare al Regionalei CFR Galaţi, astăzi cu foi de tablă bine bătute în geamuri, la parter; ceea ce a mai rămas din structura de rezistenţă, că restul s-a furat zi de zi, lună de lună, an de an din ultimii 25, din IMH, de pe bulevardul George Coşbuc, vizavi de Liceul CFR; clădirea fostei Fabrici de biscuiţi „Dunăreana”, de pe Dogăriei, ai cărei pereţi sunt zidiţi cu cărămidă; pe strada Nicolae Bălcescu, vizavi de Liceul Tehnologic „Simion Mehedinţi”, la numerele 34 şi 36, unde au rămas doar pereţii unei clădiri care abia ţine un banner pe care scrie „Teren de vânzare. 450 mp”, iar pe o alta o bulină roşie pe care scrie „Pericol de prăbuşire”.
Situaţia acestor clădiri trebuie imediat clarificată, fie ele particulare sau în patrimoniul public, luate măsurile corespunzătoare, fie reabilitate, fie demolate în mod organizat şi nu sub efectul timpului sau al fărădelegilor.
Vă mai sugerez câteva obiective care ar putea fi realizate până la sfârşitul acestui an sau, unele, chiar mai repede: reabilitarea şi darea în funcţiune a Grădinii de Vară din centrul oraşului; reabilitarea şi darea în folosinţă civilizată a pasajului de sub strada Brăilei, din centrul oraşului; pavarea Parcului Eminescu (lipsesc dalele, sunt sparte, nu sunt bine prinse, marginile trotuarelor nu sunt conturate etc.); reabilitarea străzii George Enescu, 2-300 de metri (de mai bine de un an, strada care poartă numele ilustrului compozitor a rămas desfundată, ca urmare a unor lucrări de canalizare); amenajarea unei parcări cu plată supraetajate, acoperite, la întretăierea străzilor Dogăriei cu George Enescu şi pe lângă gardul fostei întreprinderi „Policolor”, aflată şi ea în dezafectare, în paragină, cu geamuri zidite, unde acum sunt garaje dispersate, unele neutilizate de mulţi ani, gunoaie, bălării, mormane de pietriş şi nisip, haite de câini vagabonzi, adevărate pericole pentru copii şi pentru oamenii care trec prin zonă; repararea canalizării din strada George Enescu, între scările şase şi şapte de la blocul Bistriţa 1b, unde, de peste zece ani, atunci când plouă, apa bălteşte încă 2-3 zile, în ciuda faptului că asociaţia a făcut mai multe intervenţii la serviciul de resort al Primăriei.
Un răspuns la aceste câteva solicitări din partea noului primar, domnul Ionuţ Pucheanu, ar da, la început, măcar un anumit sens aşteptărilor gălăţenilor. Am avea măcar un semnal că vor veni şi faptele.
