Un echipaj de la Ambulanţa Galaţi a fost bătut de un pacient (FOTO)
Foto: Foto: Marius Negri

Un echipaj de la Ambulanţa Galaţi a fost bătut de un pacient (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Şi autospeciala de intervenţie care ar fi trebuit să ducă bolnavul la spital a fost devastată de pacientul dezlănţuit

Atacul în urma căruia doi membri ai unui echipaj de la Ambulanţă au fost atacaţi fizic a survenit unui apel pe 112 care, la o primă vedere, nu părea să pună probleme deosebite. O asistentă medicală şi ambulanţierul au fost direcţionaţi duminică dimineaţă pentru a prelua un bărbat de 66 de ani, din Smârdan, despre care soţia acestuia precizase că avea dureri mari de cap şi că se afla într-o stare avansată de oboseală după ce nu dormise de câteva nopţi. La faţa locului, situaţia s-a confirmat până la un punct, şi anume când bărbatul a fost urcat în salvare ca să fie adus la spital.

"A ieşit cu soţia, starea lui nu prevestea că ar fi fost violent. L-am băgat în maşină, i s-au luat parametrii, de comun acord, a stat să îi punem manşeta. Parametrii erau puţin modificaţi, în sensul că tensiunea şi pulsul erau mărite. Apoi l-am fixat să plecăm, cu centurile,aşa cum prevede regulamentul. Am închis uşa şi pe când o aşteptam pe soţie să îi aducă buletinul, s-a dezlegat din centuri şi a atacat asistenta, care şi ea era în centură, pe scaun. A agresat-o destul de tare. Am coborât de la volan, am reuşit să o ajut pe asistentă să coboare, şi am închis uşa şi am rămas cu el. L-am împins în celula sanitară şi atunci a devenit violent. A încercat să deschidă uşile din spate cu trusa sanitară şi apoi a găsit foarfecul pe care îl folosim noi şi a spart cu el geamul uşii laterale", povesteşte ambulanţierul Pavel Perianu, un angajat cu 17 ani vechime la Serviciul de Ambulanţă Galaţi.

După ce a făcut praf geamul lateral, bolnavul a coborât din salvare şi, cu acelaşi foarfec, a reuşit să facă ţăndări şi geamul de la portiera din dreapta. A ajuns pe scaunul şoferului şi a încercat să plece cu salvarea, al cărei motor era deja pornit.

"Atunci iarăşi a mai existat o altercaţie, a trebuit să îi iau foarfeca din mână, să opresc motorul, să îi iau cheile", adaugă şoferul ambulanţei.

Poliţiştii au fost cei care au reuşit să îl imobilizeze, cu cătuşele, pe pacientul dezlănţuit şi să îl însoţească, cu o altă ambulanţă, la Spitalul de Psihiatrie. Tot la spital, dar la Urgenţe, a ajuns şi asistenta atacată, care acuza dureri mari după ce bărbatul a lovit-o cu toată forţa de care era capabil.

"Cum eram în centură, m-a apucat de cap şi mi l-a împins în piept. Mă doare foarte tare şi sternul şi în zona cervicală. M-a tras şi de păr", ne-a precizat asistenta, în vârstă de 35 de ani şi cu o vechime de şapte ani la Serviciul de Ambulanţă Galaţi.

La "agitaţi", doar cu poliţia

Cazul de la Smârdan a intrat şi în atenţia poliţiei, mai ales că reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă intenţionează să ceară despăgubiri pentru avariile produse la autospeciala vandalizată. Mai mult, se vrea ca intervenţia echipajelor medicale în anumite condiţii, când există suspiciuni rezonabile că pacienţii sunt sau pot deveni violenţi, să se facă numai după ce poliţia vine la faţa locului şi ia toate măsurile de siguranţă.

"Ar fi de dorit ca echipajele noastre să nu mai intervină la asemenea pacienţi decât după ce cheamă poliţia şi poliţia asigură agresorul. E adevărat că acest pacient nu avea un istoric de agresiune, nu băuse, nu era în evidenţă la psihiatrie, avea tensiunea 18. A fost ceva din senin. În ce priveşte daunele, vom face sesizare la poliţie şi ne vom constitui parte civilă atât pentru prejudiciile materiale, cât şi morale", ne-a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Citit 9115 ori Ultima modificare Marți, 03 Ianuarie 2023 12:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.