„Pentru mine, Cornel Penu este cel mai mare portar al lumii”, îl caracteriza Cristian Gaţu, coleg ani de zile la naţională
„Am fost coleg cu Penu la CSU Galaţi, într-o perioadă în care handbalul gălăţean atinsese culmile performanţei - locul trei, după marile echipe Steaua şi Dinamo. Pe vremea aceea nicio echipă nu reuşea să le ia faţa bucureştenilor. Soarta a făcut ca ulterior să ajungem colegi de echipă şi la Dinamo. Şi aici, ca şi la echipa naţională, am construit marile performanţe”, este declaraţia fostului internaţional Valentin Samungi, ajuns ulterior important oficial al federaţiei.
„România a avut portari de primă mărime: Redl, Nicu Munteanu sau Buligan, dar peste toţi a fost Cornel Penu. Cu el în poartă, colegii de echipă erau scutiţi de griji”, a completat Ştefan Birtalan şirul declaraţiilor.
Radu Voina, altă figură a handbalului masculin, spunea astfel despre Cornel Penu: „Când Cornel avea câte o zi mai proastă, tot era printre cei mai buni de pe teren”.
Marele antrenor Nicolae Nedef, ajuns la venerabila vârstă de 88 de ani, are numai cuvinte de laudă la adresa celui mai bun portar: „Indiscutabil, Cornel a fost cel mai mare portar al României. Îşi studia cu mare atenţie adversarii, era un profesionist, nu aveai ce să-i reproşezi.”
După atâtea vorbe frumoase, ce ar mai fi de spus despre inegalabilul portar de handbal Cornel Penu.
S-a născut la Galaţi, s-a consacrat tot aici
Cornel Penu este marea mândrie a suporterilor jocului cu mingea mică la semicerc din Galaţi. Ex-gălăţeanul a împlinit frumoasa vârstă de 70 de ani (pe 16 iunie) şi s-a născut la Galaţi. După numai trei ani, familia sa s-a mutat la Buzău. Cursurile şcolii primare şi ale liceului le-a absolvit la Buzău, după care a ajuns la Galaţi, unde a stat şase ani.
A fost perioada în care a făcut mare performanţă cu echipa Universităţii, dar s-a realizat şi pentru restul vieţii, obţinând titlul de inginer, prin absolvirea Facultăţii de Mecanică. A fost om de bază la „Naţională” timp de un deceniu - pe când era la Galaţi, apoi la Dinamo. La clubul bucureştean a jucat 13 ani neîntrerupţi. În 1970 şi 1974 a devenit campion mondial cu naţionala „tricoloră”, la Paris şi Berlin. România mai are în palmares un bronz mondial în 1967, dar şi un bronz şi un argint la JO din 1972 şi 1976.
Marile pasiuni - pictura şi dragostea pentru familie
De 15 ani, Cornel trăieşte în Franţa, unde se simte foarte bine alături de familie (copii, nepoţi) şi de alte zeci de familii de români. Multă vreme l-a pasionat pictura, umplându-şi pereţii cu lucrări proprii. Are în proiect şi realizarea autoportretului. Are o familie frumoasă, cu doi fii (Gabriel şi Cristian), şi este „pe drum” cel de-al patrulea nepot. Deşi a atins vârsta de şapte decenii, se visează încă în poartă, apărând câte o minge.
Autorul acestor rânduri l-a cunoscut, apreciat şi aplaudat pe marele nostru portar. În cei şase ani cât a jucat la Galaţi, am fost alături de echipă, de jucători. Era perioada în care „studenţii” jucau pe zgura din curtea Chimiei Alimentare (din str. Gării - dr. Carnabel). Era perioada în care echipa gălăţeană juca sub bagheta lui Cezar Nica - fost important internaţional - iar între handbalişti se aflau Pădure, Hornea, Ion Petrică, Vasilache. Ultimul venise de la Tecuci, iar după Galaţi a făcut carieră la Bacău, Timişoara şi Arad.
Sunt amintiri pe care profesia de jurnalist mă obigă, dar mă şi onorează să le readuc în actualitate...
