Cine locuieşte în casa SMARANDEI BRĂESCU de la Hânţeşti. Istorie uitată pe după dealuri (FOTO)
Foto: În foto, Smaranda Brăescu

Cine locuieşte în casa SMARANDEI BRĂESCU de la Hânţeşti. Istorie uitată pe după dealuri (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

La Buciumeni, în satul Hânţeşti, încă mai există casa în care s-a născut, în urmă cu 119 ani, una dintre cele mai cunoscute gălăţence din istorie: Smaranda Brăescu. E curios însă cum paraşutista de renume mondial - a cărei poveste de viaţă este atât de spectaculoasă şi a cărei moarte rămâne parţial învăluită în mister - este parcă mai cunoscută şi mai iubită peste Ocean decât în locurile ei natale. E drept, la Buciumeni, în faţa Căminului Cultural, există un bust al Smarandei. Şi atât. Nimic altceva nu mai aminteşte, în comună, că aici s-a născut primul pilot european care a obţinut brevet de paraşutist în Statele Unite. Sau că Smaranda, fiica satului, care a fost chiar profesoară aici, a fost cea care l-a impresionat pe inventatorul paraşutei germane. E femeia care ulterior avea să sară de la 7.000 de metri şi să se înscrie în celebra "Escadrila albă". A fost cea care le-a demonstrat aviatorilor români că pilotajul e şi treabă de femeie, traversând Mediterana în şase ore şi zece minute, cu avionul ei.

Cine a fost Smaranda Brăescu vă reamintim astăzi. Ce s-a ales de casa în care s-a născut ea şi prin ce ne-o mai amintim pe una dintre cele mai cunoscute gălăţence, încercăm, de asemenea, să stabilim astăzi.

Cine a fost "Regina înălţimilor"

Despre Smaranda Brăescu s-a scris mult. Unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai subiectului a fost regretatul general Neculai Staicu - Buciumeni.

Smaranda Brăescu s-a născut în 1897, în satul Hânţeşti. Pe atunci, alta era împărţirea teritorială, dar numele satului era acelaşi. Smaranda, alintată Măndiţa, a avut un frate geamăn, Paul. În total, aveau să fie nouă copii în casă, dintre care cinci fete şi patru băieţi. Şcoala primară a făcut-o la Vizureşti, iar cursurile şcolii secundare de fete le-a urmat la Bârlad. A făcut Belle Arte, la Bucureşti. În timpul Primului Război Mondial, s-a întors la Hânţeşti, unde a fost cadru didactic. A văzut primul avion la 15 ani, la Bârlad, la o demonstraţie aviatică. Le-a spus atunci părinţilor că vrea să fie „piloată”. Cel mai probabil nimeni n-o luase în serios. Şi de ce-ar fi luat-o?

În foto, Smaranda Brăescu

Atunci când un frate de-al ei le-o prezintă piloţilor tecuceni, şeful acestora, colonelul Athanase Enescu, supranumit „Berbecul”, o refuză ferm. Meseria de pilot nu era considerată potrivită pentru o femeie! Smaranda nu disperă. Îi scrie inventatorului german al paraşutei, Otto Heinecke, iar acesta, impresionat de dedicaţia ei, o sfătuieşte să se înscrie la şcoala de paraşutism de la Berlin. Gălăţeanca primeşte bani de la o soră, apoi mai şi împrumută şi reuşeşte să îşi cumpere o paraşută. Merge la Berlin şi impresionează. „Bravo, România!” sau „Bravo, românca!”, i-ar fi spus însuşi Heinecke Smarandei Brăescu, în mijlocul unei audienţe alese, după o săritură de la 600 de metri.

Sursa video YouTube

Ascensiunea profesională a Smarandei avea să fie neîntreruptă. Sare de la 700 de metri, apoi de la 1.000 de metri. Ajunge până la 2.000 de metri, înainte să sufere un accident, la un miting aviatic de la Satu Mare. Stă la pat mai bine de jumătate de an. În 1931, în anul externării, sare de la 6.000 de metri. Urmează marea săritură, de la 7.000 de metri, la Sacramento, în SUA. A fost o săritură cu probleme. Căderea a durat 25 de minute şi, până la urmă, s-a încheiat cu succes. Performanţa avea să facă înconjurul lumii. Şi dacă tot se afla în America, Smaranda profită de ocazie ca să facă şi şcoala de piloţi. Potrivit unor surse, devine primul european care îşi obţine brevetul de pilot în SUA. În urma mai multor colecte publice organizate în ţară, Smaranda avea să îşi poată procura mai întâi un avion uşor, apoi un "Miles Hawk", cu care avea să traverseze Marea Mediterană în şase ore şi zece minute. Elicea acestui aparat (cea originală, se pare) se găseşte la Casa Colecţiilor din Galaţi (fosta Farmacie Ţinc, din zona Pieţei Centrale). Şi tot acolo găsiţi, printre articole din presa vremii, o medalie primită de Smaranda şi o pereche de ghete care, probabil, i-au aparţinut. Alte echipamente de paraşutism mai recente şi câteva lucrări de artă completează colecţia de exponate din sala care îi este dedicată Smarandei Brăescu. Una dintre fotografiile afişate o înfăţişează în timp ce era decorată de regele Carol al II-lea, iar  în plan secund se află şi Regele Mihai.

În foto, Smaranda Brăescu, decorată de Regele Carol al II-lea.

În rândul din spate este şi Regele Mihai I

Smaranda Brăescu se înrolează în "Escadrila albă", probabil prin 1943, ca însoţitor de zbor. Marile ei probleme încep abia după ce condamnă public măsluirea alegerilor din 1946 de către comunişti. Aceştia încep să o vâneze. Celebra femeie pilot se ascunde şi este condamnată la închisoare în lipsă. Nu emigrează, ci se ascunde sub straie de maică romano-catolică, până la finele vieţii. Maicile au înmormântat-o la Cluj, iar pe cruce nu e scris numele Smaranda Brăescu, ci „Maria Popescu”. Era un truc, menit să împiedice Securitatea să o găsească. Din păcate, nici după 1989, autorităţile nu s-au arătat prea interesat de redescoperirea istoriei extraordinare a Smarandei. Chiar jurnaliştii clujeni scriau, în 2014, că primăria clujeană îi punea beţe în roate lui Neculai Staicu Buciumeni. Gălăţeanul obţinuse mărturii autentificate la notar ale mai multor maici, care declarau că sub numele „Maria Popescu” este, de fapt, înmormântată Smaranda Brăescu.

Ce s-a ales de casa familiei Brăescu de la Hânţeşti

Nu-i chiar la îndemnă să ajungi la casa în care s-a născut Smaranda Brăescu. E mai uşor ca alte dăţi, ce-i drept, după ce Consiliul Judeţului a reabilitat DJ 252. Totuşi, deplasarea durează, de la Galaţi, vreo oră şi jumătate. Prin comună, toţi ştiu cine a fost Smaranda Brăescu. Nu ştiu toţi cu precizie când şi de unde a sărit, dar îşi amintesc de faptul că a fost paraşutistă.

Tot întrebând, din om în om, găsim şi casa care a aparţinut familie Brăescu şi în care s-a născut Smaranda. Acum, în ea locuieşte un bărbat singur: Cornel Rugină, de 65 de ani. De cum ne vede la poartă, bărbatul linişteşte Rottwailerul mare din curte şi vine să ne deschidă. „Păi şi acum ce facem, stăm aşa, în poartă, ca neoamenii? Hai să scot un compot de la beci, să vă povestesc ce-i cu casa asta!”.

Cornel Rugină, actualul proprietar al casei în care s-a născut Smaranda (foto ”Viața liberă”)

Ne spune că a cumpărat-o în 1992, după ce se retrocedase. Şi-a construit lângă ea şi un şopron, în care are un mic atelier auto. Doar a fost electrotehnist la viaţa lui! Pe vremea comuniştilor, casa familiei Brăescu fusese naţionalizată şi transformată mai întâi în sediu de Jandarmerie şi apoi în grădiniţă.

„Vă daţi seama, ce să mai rămână aici de la Brăeşti, de pe urma comuniştilor? Era o casă mică. În bucătărie, am săpat eu, la hârleţ, vreo palmă în jos, că vine la mine un băiat mai înalt şi n-avea nici loc să intre. În rest, pereţii fostei case sunt mai la interior. Pe ăştia de afară i-am făcut eu, când am extins. A venit odată Staicu-Buciumeni la mine, să-i dau o cameră şi holul ca să expună paraşuta Smarandei. Dă-o încolo de paraşută! Mie mi-e dragă Smaranda, dar i-am spus: „Păi, mă, dacă eu îţi dau ţie o cameră şi holul, mie ce-mi mai rămâne? Vrei să trăiesc în bucătărie? Ce să zic, nu prea ne-am înţeles…”, îşi aminteşte Cornel Rugină.

Cel mai tare îi urăşte pe spioni. Lucru' dracului, şmecherii ăştia. Cică şi Smaranda ar fi fost spioană, pentru americani, spune omul. Dar, na, ea era unică, la ea se scuză. Nea Cornel spune că ar mai avea câteva poze rămase de la familia Brăescu, dar s-a zăpăcit când ne-a văzut la poartă şi, oricât a răscolit sertarele, nu le-a mai găsit. Pe hol, un dulap mare, din lemn masiv, şi o oglindă.

În foto, exponat de la Casa Colecţiilor din Galaţi (foto ”Viața liberă”)

„Pe astea le mai spun unora că le-am găsit în casă aici, că au fost ale familiei Brăescu. Ei, zic şi eu, cine să mă contrazică? Dar, de fapt, nu le-am găsit aici. Cum să fi fost aici, de pe vremea aia, dacă naţionalizaseră comuniştii casa? Ce mai e original: duşumeaua dintr-o cameră. Bine, nici aia pe de-a-ntregul. Am vopsit-o eu în verde. Dar n-am schimbat-o. Doar dacă n-or fi schimbat-o comuniştii”.

Doar beciul mai e cel al casei Brăeştilor. Comuniştii îl astupaseră, dar el l-a dezgropat. „Mă gândeam că o fi pe aici o ulcică de aur, dar…. Nimic!”, spune, glumeţ, Cornel Rugină.

N-a avut viaţă uşoară nea Cornel. I-a murit femeia de tânără, de cancer. Are doi copii şi încă vreo două case la Vizureşti, dar şi un apartament în Tecuci. Numai cât îşi aduce aminte prin câte a trecut ca să le ţină, îl şi iau nervii. Povesteşte cu patos un episod în care s-a certat cu vecinii de bloc. Se ridică brusc, începe să se lupte cu o umbră, parcă, şi zbiară: „Că îţi iau gâtul şi ţie, şi neveste-tii, aici, pe scara blocului! Ţi-aş..”, ţipă deodată omul, cuprins de mânie, imaginându-se iarăşi în faţa oamenilor care-i greşiseră. Apoi se linişteşte. „Mă rog, oricum, nu contează. Ce ziceam? Am uitat. Iar uit! Dhiii! Că nu m-a mai întrebat demult nimeni, nimic despre Smaranda...”.

Citit 14679 ori Ultima modificare Vineri, 26 August 2016 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.