Piaţa Centrală | Târgul de Toamnă vă aşteaptă cu de toate azi şi mâine

Piaţa Centrală | Târgul de Toamnă vă aşteaptă cu de toate azi şi mâine
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Târgul de Toamnă din acest an s-a deschis, ieri dimineaţă, în Piaţa Centrală. Au venit la inaugurare şi politicieni, dar mai puţin ca alte dăţi. Ceea ce nu-i rău, având în vedere că şi de această dată, din câţi au fost, puţini aveau realmente de-a face cu agricultura sau industria alimentară. Sunt însă bunătăţi din belşug, în piaţă, iar pe alocuri preţurile sunt chiar mai mici decât ne-am fi aşteptat. Nu lipsesc nici grătarele şi nici veselia cu iz folcloric, din zona amenajată pentru grătare.

Parada fără primar

Primarul Ionuţ Pucheanu era, ieri dimineaţă, într-o deplasare în străinătate, aşa că a condus parada de deschidere a Târgului de Toamnă preşedintele Consiliului Judeţului, Costel Fotea, alături de directorul Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia. Au fost, bineînţeles, prezenţi şi directorul Direcţiei Agricole, Marius Mihăilă şi cel al Camerei Agricole, Maricel Floricel Dima.

Tăierea panglicii s-a făcut repede. Alaiul inaugural - care în alţi ani era atât de lung încât se încurca printre tarabe şi se pierdea într-o îmbulzeală generală cu pensionarii veniţi să facă piaţa - a fost, în acest an, scurt. Au venit şi câţiva consilieri locali şi judeţeni, dar nu ca alte dăţi. Ba, au fost şi directori din administraţia instituţiilor cu specific agricol care doar au venit, s-au uitat un pic, au schimbat câteva vorbe şi au plecat.

Ce-i de cumpărat, la târg?

E mai puţin important care politicieni au venit la târgul de toamnă, ce glume de partid au făcut şi ce le-a plăcut mai mult, din ce au degustat. Contează mai mult ce găsim de cumpărat, la cei circa 250 de producători. Am remarcat prezenţa unui nou grup de producători din zona Brateşului, Dinamic Leg, care au adus legume la preţ de fermă. Morcovul costa un leu, la fel ca şi ceapa. Despre cine sunt aceşti producători, o să vă spunem mai multe, în ediţiile viitoare. Că tare frumos ar mai fi să avem produse la astfel de preţuri, tot anul! Am întâlnit şi mulţi legumicultori şi producători de fructe de prin tot judeţul care fac parte din Asociaţia Producătorilor Agricoli.

Printre ei, Gheorghe Frosin. Are 42 de ani şi, după 18 ani de muncă în Grecia, s-a întors la Fârţăneşti să producă legume. Are pe tarabă de toate - culese din solarele şi grădinile lui - de la la vinete şi păstăi, la ardei kapia, ardei graşi şi castraveţi. În curând, vă vor spune pe larg povestea fermei de la Fârţăneşti şi a omului care a construit-o.

Au venit însă, la ziua recoltei, şi producători independenţi.

Un exemplu este Emil Calapod, proprietarul unei livezi de 150 de pomi, întinsă pe 2.500 de metri pătraţi, în satul Vasile Alecsandri. Este pensionar şi spune că, după o viaţă activă, n-avea cum să prefere traiul la bloc celui în natură.

„Am ţinut musai să păstrez eu casa părintească de la Braniştea. Nu se vinde aşa ceva, aşa am învăţat eu. Şi de cum am luat-o, am eliberat terenul din jurul ei şi am plantat pomi fructiferi. Încet, încet, au intrat pe rod şi am început să produc. Mere, pere, caise… de toate. Acum vreo şapte ani, pe vreme când stăteam şi eu mai bine cu sănătatea, îmi luasem inclusiv responsabilitatea de a aproviziona o grădiniţă cu fructe. Acum, însă, e mai greu, aprovizionarea se face centralizat şi se cer fructe de aceleaşi dimensiuni. Or aşa ceva numai din livezile foarte mari sau din import se poate procura. Vând acum la piaţă ceea ce produc. Plus că am şi două nepoţele pentru care mi-e mai mare dragul să produc fructe”, spune Emil Calapod.

Şi vinde ieftin, cam la jumătatea preţului de supermarket ale merelor şi perelor.

Tot la târg l-am întâlnit şi pe Vasile Harabagiu. A lucrat în Jandarmerie şi, după pensionare, a devenit cel mai mare cultivator de cătină din judeţ. Producătorul ne-a povestit şi câteva secrete ale culturii, pe care vi le împărtăşim cu prima ocazie. Avea ieri boabe de cătină frumos ambalate, la un preţ mult mai mic decât în magazinele naturiste. Şi rămâne la tarabă, cu aceleaşi preţuri, până la finele târgului.

Mici, fleici, cârnaţi şi voie bună

Pe aleea din spatele pieţei, spre hala de haine, s-au înşirat iarăşi grătare lângă grătare, pe care se pârpolesc mici, cârnaţi, fleici, fileuri de peşte şi câte şi mai câte. Muzica populară răsună tare, ca în fiecare an, iar potrivit directorului Administraţiei Pieţelor, Eugen Zaharia, duminică dimineaţă pe la ora 11,00 urcă pe scenă şi Mioara Velicu, invitata de onoare a evenimentului. La deschidere, chiuiau şi clienţii, şi bucătăresele, şi interpreţii locali de muzică populară. Ce mai, era o veselie molipsitoare!

Iar dacă n-aveţi chef să petreceţi în piaţă, o puteţi face acasă. Găsiţi must la 4 lei kilogramul (bun, de Târgu Bujor) şi tulburel la cinci lei. Plus o mulţime de vinuri de soi, la cinci sau şase lei litru. Asta, în condiţiile în care vin de calitate comparabilă cumpăraţi din supermarket la preţ de vreo 17 lei sticla sau chiar mai mare!

Peşte mare, la preţ mai mic

Păstrăvul se vinde ceva mai ieftin decât de obicei, la 18,5 sau 19 lei kilogramul. Somnul mare: 20 lei kilogramul. Crap am văzut la 15 lei, iar novac la 11,5 lei. Dar nu vă gândiţi că acesta-i tot peştele. Nici pomeneală! De la hamsie sărată la caras, găsiţi o mulţime de sortimente.

Brânzeturi nu foarte scumpe

Caşul de vacă, de oaie sau de capră costă 24 de lei. Urda, cam 20 de lei. Telemeaua de oi se vinde cu 22 de lei, iar brânză de burduf găsiţi şi la 20 de lei. Smântână am văzut, în cele mai multe dintre galantare, la 12 lei.

Legume şi fructe, la preţ de producător

Să iei pere la 2,5 lei kilogramul nu-i puţin lucru! Şi tot la preţ de 2,5 lei – 3 lei găsiţi şi mere. Struguri am văzut şi cu trei lei, ceea ce s-a întâmplat destul de rar, până acum. Morcov şi ceapă, luaţi şi cu un leu (dar nu la toate tarabele, evident). Murături sunt şi la 1,5 lei kilogramul. Şi tot aşa, multe, multe, fructe şi legume. 

Cărnuri şi specialităţi

Am găsit cârnaţi proaspeţi la vreo 23 lei kilogramul. În plus, sunt şi o mulţime de specialităţi. Slănina afumată era vreo 20 de lei, iar ceafa de porc, tot afumată, 50 de lei kilogramul. Jumări tradiţionale: 40 lei kilogramul.

Citit 8040 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2016 12:03

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.