Cartierul de (aproape) sub ape | BĂDĂLAN, tabloul perfect al unui oraş în declin (FOTO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Cartierul de (aproape) sub ape | BĂDĂLAN, tabloul perfect al unui oraş în declin (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Lac, baltă, mocirlă, noroi! Mlaştină! Ăsta este cuvântul care caracterizează cel mai bine cartierul Bădălan, ultimul cartier al urbei înainte de drumul spre vama Giurgiuleşti.

Încă de la casele din preajma Şantierului Naval şi până la cartierul agricultorilor, situat pe Drumul European E87, spre vamă, situaţia este aceeaşi. Drumurile care au prea puţin sau deloc asfalt erau acoperite, joia trecută, aproape în întregime cu apă, pe alocuri fiind aproape imposibilă deplasarea fără o maşină înaltă sau cizme de cauciuc până deasupra genunchilor.

Multe dintre casele din zonă par a fi construite din resturi de uşi şi geamuri, găsite aruncate pe ici, colo, ceea ce arată că oamenii de aici nu au o situaţie financiară extraordinară, însă pe partea stângă, sensul de mers spre Giurgiuleşti, a mai răsărit câte o vilă. La nici doi kilometri de panoul care anunţă ieşirea din Galaţi, un ultim cartier stă martor trecerii vremii. Bădălanul de astăzi este atât intrarea în estul Europei, cât şi ieşirea, iar acest lucru ar trebui, cel puţin teoretic, să facă din cartier un punct de reper. Adevărul este că oamenii au cam uitat de existenţa zonei şi prea puţini mai ştiu că acolo încă locuiesc zeci de familii.

De altfel, în tot cartierul nu am văzut ţipenie de om, care să fi ieşit din casă pentru altceva decât pentru a merge la serviciu. De fapt, îmi fac mea culpa. Singurul cetăţean întâlnit a fost o doamnă, în cartierul agricultorilor, care ieşise din bloc cu al său copil. "Ce să fie aici? La fel ca întotdeauna. Mocirlă, blocuri care se dărâmă şi multă nepăsare. Iar cei de aici care se duc să se certe cu Agrogalul sunt oameni care nu au ce face, care ne fac mai mult rău decât bine. Suntem chiriaşi cu toţii, nu e nimeni proprietar. Aşa că să se abţină, că am mai citit prin ziar că sunt oameni care se judecă cu Agrogal pe titlul de proprietate. Ce proprietate? E terenul lor şi noi zicem mersi că stăm aici şi nu în stradă", ne-a explicat femeia, care a vrut să rămână anonimă. Din motive lesne de înţeles. 

Ce s-a schimbat de la ultima noastră vizită? Nimic. Poate doar faptul că autobuzul nu mai opreşte în staţia de la Şantierul Naval, ci în parcarea de vizavi. Că în staţia cu refugiu nu mai are loc de maşinile parcate. În rest, nimănui nu pare să îi pese ce se mai întâmplă cu cele câteva sute de suflete care locuiesc în zonă. 

Reabilitarea, un vis îndepărtat

Cu excepţia unor petice de asfalt, cartierul Bădălan nu a mai fost refăcut de nimeni. Deşi, de la începutul anilor 2000, oraşul a avut patru primari diferiţi. "Vedeţi cum arată trecerea de linie ferată de la ieşirea din oraş, la Bazinul Nou? Aşa arăta şi acum 10 ani, şi acum 15 ani. Ba, cred că acum 15 ani arăta un pic mai bine, că era mai nouă. Se erodează, că e asfalt, piatră, beton, nu ţine o veşnicie. Dar să nu vii măcar să torni un petic, mi se pare lipsă de bun simţ. Adică ce, noi nu suntem tot oameni?", ne-a spus un cetăţean care locuieşte pe partea cealaltă a liniilor de tren, un cartier ascuns de marfare şi locomotive vechi.

"Fără cizme de cauciuc, mai bine stai în casă"

Din cauza gropilor destul de mari din fostul asfalt, dar şi din cauza vechimii drumurilor, multe dintre străzi sunt, la zile bune după ploi, pline de apă. "De ce e aşa? Păi încă e piatră cubică pe aici, canalizările, alea care mai au capac, nu fac faţă, că restul sunt pline de gunoaie la vedere, iar betonul turnat în capete s-a lăsat, formând un fel de pâlnie. Deci, baltă, că aşa ne place nouă", ne-a spus un cetăţean nemulţumit. 

"Cu puţin noroc, prinzi şi peşte"

Trecută ca o anexă a străzii Calea Prutului, drumul pe care se află şi serviciul Remat cu greu poate fi numit stradă. Noi am reuşit să întrăm cu maşina pe acolo, şi să ieşim, dar cu mult noroc. Din cauza cantităţii mari de apă, nu poţi vedea nicio groapă, nu poţi şti ce să ocoleşti şi pe unde să mergi, iar oamenii ne-au spus că sunt şi canalizări descoperite. Pe una am găsit-o şi noi, dar era destul de înaltă, deci uşor de observat. Restul, cine ştie unde erau pe sub ape... 

"Dacă insistaţi un pic cu o undiţă şi nişte mămăligă, puteţi prinde şi peşte în bălţile astea. Nu le vedeţi ce adânci sunt? Intră jumătate de roată de maşină în ele. Nu se poate aşa ceva. La ţară sunt condiţii mai bune. Noi, cei de aici din zonă, îi înţelegem cel mai bine pe sinistraţi. Noi suntem sinistraţi după fiecare ploaie. Dar nu ne bagă nimeni în seamă", ne-a mai spus un domn. E drept, nu am văzut pe nimeni cu undiţa. Dar, dacă mai vine vreo ploaie, s-ar putea să găsim oameni şi cu barca, nu doar cu undiţa.

Totuşi, pe astfel de străzi îşi duc veacul câţiva oameni. Până şi casele lor sunt făcute din resturi, cam ca străzile. "Eu sunt sărac, o recunosc şi mă mândresc. Încerc din răsputeri să îmi ţin copiii la şcoală şi să le asigur un acoperiş deasupra capului. Aşa este, am o casă făcută din uşi, tablă aruncată de alţii, chirpici şi alte materiale. Ce am găsit. Nu puteam să stau în stradă. Ne descurcăm cu greu, dar nu cerşim. Întâi de toate, am demnitate", ne-a spus un cetăţean. Numele ne-a rugat să nu i-l publicăm, ca să nu fie luat în băşcălie de vecini. 

Părerea celor din oraş, aşa zisa "lume bună", despre cei din Bădălan nu e deloc una bună. De ani buni, se consideră că în Bădălan locuiesc doar beţivii, un argument puternic în susţinerea punctului lor de vedere fiind şi numărul mare de baruri din zonă. De altfel, noi am numărat trei baruri funcţionale, unul închis şi doar două biserici. Sau doar trei staţii de autobuz, răsfirate pe cel puţin 5 kilometri. Vă daţi seama să mergeţi 5 kilometri pe jos? Ei bine, unii copii din cartier încă o fac. "Dacă pierd autobuzul, durează o oră până la următorul. Or', iarna, mai bine mergi pe jos. Te mai încălzeşti", ne-a mai spus cineva. Bine, bine, mergi pe jos, dar încălţămintea trebuie să fie adecvată. Deszăpezirea pe trotuare sau pe străduţe e doar cea făcută de oameni cu lopeţi. Utilajele ajung mai greu aici.

La marginea cartierului, gunoaie şi ruine

Fie că vorbim despre zona de case din stânga drumului european 87, sensul de mers spre Giurgiuleşti, ori despre cartierul agricultorilor, situaţia este la fel. Gunoiul aruncat la întâmplare şi clădirile în ruină domină peisajul. Vinovatul trebuie căutat cu atenţie, dat fiind că oamenii aruncă vina pe autorităţi şi invers. 

Pe terenul Agrogal, şase blocuri locuibile 

Dacă cele şase clădiri menţionate sunt locuibile, dat fiind că încă nu le-au căzut de tot pereţii, ori nu s-au scufundat încă în solul mocirlos, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre restul. În ultima clădire, cea mai apropiată de Dunăre, nu mai locuieşte nimeni, chiar dacă pare că s-a încercat o reabilitare. Pereţii interiori par a fi fost gletuiţi, iar geamurile şi uşile termopan indică o investiţie minimă. Între timp, clădirea a ajuns coteţ pentru găini. Hotel, mai bine zis. La capătul opus al cartierului, chiar la intrare, fosta cantină din zonă este doar un morman de pietre. Cu un sol prea mlăştinos şi cu o structură în care e periculos şi să stai, darămite să încerci să renovezi, din acea clădire se aşteaptă doar căderea pereţilor, pentru că altceva nu se mai poate face. Deşi unii locatari veniseră şi la ziar şi la Agrogal cu propuneri de mini-grădină zoologică sau farmacie.

Nici vizavi, unde erau înainte toalete, nu mai sunt decât pereţi. Noroc de literele de pe pereţi, WB şi WF, însoţite de câte o săgeată, că altfel nu ar mai şti nimeni ce a fost acolo. În rest, doar gunoi. Aruncat peste tot, fie că vorbim de spaţiul verde, de bălţi, ori de drum. "Nimănui nu îi pasă. Poate nici autorităţile nu ne bagă în seamă, dar şi noi ne batem joc. Am vecini care aruncă gunoiul de la etaj. Păi e normal aşa ceva? Face prea mult până la container, nu? Dar ştie să se plângă că miroase urât aici", ne-a spus o doamnă. 

Aceeaşi situaţie este şi pe Aleea Nordului, acolo unde containerul, destul de mare, este înconjurat de gunoaie împrăştiate şi de vânt, şi de oameni. Iar asta o spun tot oamenii. "Eu, cu ochii mei, am văzut oameni care au aruncat gunoiul aici. Nu îi cunosc. Ce să îi atenţionezi? La ce vorbe urâte se aruncă, nici nu îndrăzneşti să zici ceva. Ţi-e frică. Mie, unul, îmi este frică. Aşa că preferăm să trăim cu gunoiul la nas", a conchis un cetăţean.

Parohie cu câteva zeci de familii, pregătită de hram

Biserica Sfântul Dimitrie "Izvorâtorul de Mir" a renăscut, în primul rând, pentru că până şi o mână de oameni pierduţi în pustia Bădălanului au nevoie de o poartă deschisă spre Cer. Dacă astăzi nu se mai slujeşte, în sfântul lăcaş, pe paleţi de lemn aşezaţi pe podeaua umedă - aşa cum se întâmpla în urmă cu mai mulţi ani - e pentru că s-au găsit, în eparhia noastră, slujitori ai altarului care au înţeles că trebuia dusă învăţătura ortodoxă peste tot unde e nevoie de ea. Câţi credincioşi are parohia "Sfântul Dimitrie" în prezent? Treizeci de familii de creştini din Bădălan. Atât.

În 2009, la redeschiderea sfântului lăcaş, s-a spus că "Dumnezeu s-a întors acasă", dat fiind că înainte de redeschidere, biserica devenise o ruină. Renovările au început în 2007, după 19 ani în care fusese uitată. Dacă nu s-ar fi intervenit în timp util, probabil că astăzi locuitorii din Bădălan s-ar fi rugat în alt cartier.

Că slujitorii altarului ştiu să se gospodărească fără mari finanţări se vede, la Sfântul Dimitrie "Izvorâtorul de Mir". Curtea e curată, cu flori pe lângă aleile betonate. Nu e nimic luxos, dar totul e în spiritul locului. Pentru că suntem oameni simpli, trăim simplu, ne închinăm simplu şi autentic, asta îţi spune biserica de lângă Damen, prima dată când îi treci pragul. E un loc aşezat şi în curs de renaştere. Nevoile bisericii sunt nenumărate pentru că, pe măsură ce se înfăptuiesc lucrările coordonate de părintele paroh Costică Cimpoieşu, apar alte şi alte nevoi. Dar poate mai acută decât toate celelalte e nevoia bisericii de enoriaşi, care să vină să o redescopere. Numai că oamenii Galaţiului fug de cartierul mărginaj, nu spre el.

Copiii zonei nu au un loc de joacă

Poate din cauza dispunerii ciudate a caselor, răsfirate, ori din cauza nepăsării, cartierul Bădălan nu a beneficiat niciodată de un parc, un loc de relaxare, şi pentru cei mici, şi pentru cei mari. În cartierul agricultorilor, la fostele blocuri IAS, spre exemplu, copiii se joacă pe uliţa plină de gropi, ori pe la fostele grajduri, acolo unde nu sunt maşini pe care să le lovească cu mingea. Dincolo, vizavi de bazinul nou, copiii se joacă ba printre liniile dezafectate de cale ferată, ba pe uliţe. 

Terenurile sunt denivelate, pline de noroi la fiecare ploaie, astfel că joaca seamănă cu cea din anii '80. Frumoasă, e drept, dar deloc modernă. "Unde să iasă copiii la joacă? Mai sunt câţiva pe aici, dar nici nu îi vezi. E rău tare gândit cartierul ăsta. Trei case aici, patru case acolo, alte 20 dincolo. Nu se poate aşa ceva. Suntem, totuşi, la poarta oraşului. Suntem primii pe care îi văd străinii. Cred că în Moldova e mai bine decât la noi. Mai ales la nivel de străzi. Satele lor probabil au asfalt, nu ca la noi", ne-a povestit un domn.

Maidanezii, adevăraţii stăpâni ai zonei

În doar o oră, cât am petrecut printre uliţele mocirloase ale cartierului Bădălan, am dat nas în nas cu cel puţin 30 de câini. Unii de talie mică, alţii de talie mare, toţi la fel de înfometaţi, atenţi la fiecare maşină care le călca teritoriul. Ca un fel de grăniceri tăcuţi, care abia aşteaptă un colţ de pâine sau un pantalon pe care să îl muşte. De altfel, câţiva câini chiar îl lătrau pe un tânăr pe drumul spre Şantierul Naval. Noroc că acesta nu îi băga în seamă, altfel, cine ştie, poate ar mai fi apărut şi alte patrupede. Oamenii spun că s-au obişnuit cu prezenţa lor, şi că sunt de-ai casei. "Suntem ca într-un fel de adăpost, numai că noi suntem cei ţinuţi în padoc şi ei sunt paznicii noştri. Latră la necunoscuţi şi apreciază, mereu, un colţ de pâine sau un os. Dacă primesc carne, se ţin mereu după cel care le-a dat. Sunt ai noştri, chiar dacă stau pe stradă. În altă parte unde să îi ducem? Că am auzit că şi în oraş e la fel de plin", ne-a spus un pensionar. 

Aşadar, câini şi gropi. Asta văd străinii la intrarea în Galaţi dinspre est. 

"Măcar pe Calea Prutului..."

Dacă în restul cartierului oricum nu au şanse mari, oamenii le cer autorităţilor să facă ceva măcar cu Calea Prutului, pe liniile de tramvai, acolo unde, spun aceştia, e foarte greu să circuli fără să îţi strici maşina. Gropile din piatra cubică sunt cele care pun în pericol traficul, spun locuitorii, aşa că cer administraţiei să rezolve problema.

Joi, venim la Potcoava

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului pentru a afla direct de la cetăţeni ce îi nemulţumeşte la zona în care locuiesc. Astfel, joi, 27 octombrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru de la Potcoava, pentru a ne spune care sunt problemele cu care vă confruntaţi în cartier şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia.

Citit 8315 ori Ultima modificare Marți, 25 Octombrie 2016 00:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.