UPDATE | A fost identificată persoana care a anunțat existența unei BOMBE în mall
Foto: Foto Teodora Miron

UPDATE | A fost identificată persoana care a anunțat existența unei BOMBE în mall
Evaluaţi acest articol
(36 voturi)

UPDATE. Amendat după ce a anunţat că a pus o bombă la mall | A fost identificată persoana care, în cursul zilei de sâmbată, 11 februarie, a apelat numărul 112 pentru a anunţa că în incinta mall-ului de pe bulevadrul Coşbuc ar fi fost plasată o bombă.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că responsabil de alarmarea de sâmbătă este Adrian Virgil Şerban, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în comuna Fârţăneşti, dar care locuieşte fără forme legale în Galaţi. Acesta a fost identificat de către poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, cu sprijinul  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Adrian Virgil Şerban a fost predat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - Secţia 4 Poliţie Urban, unde a fost audiat. Se pare că apelul la Numărul Unic de Urgenţă 112 a fost, cel puţin pentru el, o glumă făcută la beţie. În urma audierilor, Adrian Şerban a fost sancţionat contravenţional, conform O.U.G 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei.

În cauză, a fost întocmit şi dosar penal, sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Vă reaminitm că sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17,00, mall-ul de pe bulevardul George Coşbuc a fost evacuat, după ce un apel la Numărul Unic de Urgenţă 112 anunţa că în incinta clădirii se află o bombă. La faţa locului s-au deplasat poliţişti, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţi din cadrul SMURD, care au evacuat cu operativitate zona, procedând la efectuarea cercetării la faţa locului, în căutarea dispozitivului exploziv. Centrul comercial a fost închis mai bine de trei ore, anchetatorii verificând fiecare magazin în parte. La finalul cercetărilor s-a dovedit că totul a fost o alarmă falsă, iar centrul comercial a fost redeschis.


UPDATE, 13 februarie, ora 14,00 | A fost identificată persoana care, în cursul zilei de sâmbată, 11 februarie a.c., a apelat numărul unic de urgenţă 112 făcând referire la faptul că, în incinta unui centru comercial din municipiul Galaţi, ar fi fost plasată o bombă.

Vom reveni cu amănunte.


UPDATE, ora 20,00. AMENINȚARE CU BOMBĂ la mall. Concluzia anchetatorilor, după finalizarea cercetărilor la fața locului | Anchetatorii au finalizat cercetările în Mall. S-a dovedit că totul a fost doar o alarmă falsă. Activitatea centrului comercial a fost reluată, iar gălățenii pot merge liniștiți la cumpărături. Cercetările vor continua, în vederea identificării persoanei care a dat apelul la 112.


UPDATE, ora 19,00. AMENINȚARE CU BOMBĂ la mall. Complexul comercial a fost EVACUAT | Alertă la Mall-ul de pe Bulevardul George Coșbuc. Un apel la Numărul Unic de Urgență 112 anunța că, în incinta centrului comercial, a fost amplasată o bombă.

”În jurul orei 16,00, un apel la 112 anunța că, în incinta centrului comercial, se află o bombă. La fața locului, s-au deplasat mai multe echipaje pentru a face verificări. Întregul centru comercial a fost evacuat”, ne-a declarat Delia Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Toții angajații, dar și gălățenii care se aflau la acea oră în Mall, au fost evacuați. La fața locului, au ajuns atât pirotehniști și polițiști, cât și o ambulanță SMURD și un echipaj de pompieri. Mulți dintre cei care se aflau în centrul comercial nu au știut de ce au fost evacuați, fiind informați ulterior. În timpul verificărilor, toate intrările în parcarea centrului comercial au fost închise, echipajele de polițiști oprind fiecare mașină care dorea să intre.

Ulterior, angajaților li s-a permis să intre în incinta clădirii, reprezentanții magazinelor participând la verificări.

Se pare că totul ar fi pornit de la un client nemulțumit al unui magazin de pantofi din incinta Mall-ului.

Anchetatorii fac încă verificări în fiecare magazin în parte, urmând ca activitatea centrului comercial să fie redeschisă la finalul anchetei.


Complexul comercial Shopping City, de pe bulevardul George Coșbuc, a fost evacuat în urmă cu doar câteva minute, în urma unei amenințări cu bombă.

Vom reveni cu amănunte.

Postare 11 februarie 2017

Citit 36945 ori Ultima modificare Vineri, 16 Iunie 2023 11:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.