Aria flămândului din opera foamei (I)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Se poate zice că s-a scris mult şi bine/rău despre foame/foamete. Se poate zice că-i adevărată această afirmaţie. Se poate constata pe viu (şi pe mort) cât de impresionantă-i foamea în desfăşurare, cât de nesimţit şi indiferent e spectrul foametei, cât de fără orizont sunt cei săraci cu duh şi cei săraci fără duh... sau că orizontul acestora se reduce la un (singur) punct, acesta constituind punctul (lor) de vedere. Ion Creangă a păţit şi a scris: ruşinea ocoleşte, însă foamea dă de-a dreptul. Nu?

Flămânzii sunt aşa de mulţi şi aşa de speriaţi/lămuriţi încât oferta tuturor lăzilor şi pubelelor depăşeşte cererea năpăstuiţilor cestei sfere de lut. Zău că mă trec fiori de frig ori de căldură când îi văd aşteptându-şi mila pe la colţuri, scormonind prin gunoaiele civilizaţiei umane! Sau, pur şi simplu, aşteptând ori invocând moartea, aceasta din urmă fiind singura (şi ultima) şansă de "salvare". Nu?

Iată-l pe nenorocitul Vasile din Ţiglina IV. Bântuie mormanele de gunoi din preajma bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, dar şi în prejmele celelalte. Mă salută de fiecare dată. Îl ajut de câte ori pot, că nici eu nu-s din "casta" boierilor, să-l miluiesc şi să-l consiliez cum (poate) se cuvine. Merge cam şontâc. Fiindcă, după ce că-i întrerupt în trupul şi în sufletul lui, şi-a rupt şi-un picior în iarna trecută. Şontâc... dar nu (se) plânge, nu cere-n gura mare. Ba, chiar afişează (discret) un fel de demnitate a omului aflat în suferinţă, chiar schiţează un zâmbet trist, care poate să însemneze împăcare cu sine, renunţare, acceptare a deşertăciunii, neputinţă... însă şi oleacă de nădăjduire, parcă. Dacă bine îmi amintesc, l-am "prins" în vara trecută printre vrafurile de gunoi, umblând/scotocind într-o cutie. Şi chiar bucurându-se într-un fel anume. Când l-am întrebat ce caută-n cutie, mi-a spus sincer că un baron/lucrător la vamă a zvârlit Cutia Pandorei printre resturile curate şi printre resturile murdare ale ne/muritorilor din cartier, şi că vrea să afle dacă mai e vreo brumă de speranţă-n celebra Cutie. Nu?

Sărmanul Vasile din Ţiglina IV se uită la mine ca la Cutia Pandorei. Se uită şi mănâncă dintr-o cutie "curată", pe care tocmai a găsit-o în stivele murdare ale realismului capitalist. Nu-mi vine să cred. Mănâncă boabe năclăite într-un sos mirosind acru şi respingător. Eticheta lipită pe cutie reprezintă o pisică lingându-se pe bot. Mă crucesc. Vasile-mi spune să-l iert. Oare de ce?... (Publicitate: Numai aşa puteţi avea şi mângâia o pisică şi un câine fără griji!)... Nu?

Citit 2825 ori Ultima modificare Miercuri, 23 Aprilie 2014 14:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.