Aş vrea să-ţi spun ceva despre zigzag,
dar fulgerarea mea nu mai cuvântă,
despre sclipire am uitat de mult
şi nu mai ştiu despre lumina frântă!
Nici despre licăr nu mai ştiu nimic,
nu mai cunosc o geană de lumină,
mi se păleşte steaua-n calendar,
umblă pe jos, descreşte... şi se-nclină!
Ce minunat... ce minunat a fost
când m-aştepta pe sus, ca pe un mire,
venea la geam şi-mi desena scrisori
cu literă înaltă şi subţire!
Citeam cu lacrimi şi-nvăţam frumos
care-i cărarea înspre Niciodată,
unde-om fugi călare pe cai verzi,
cu toată viaţa şi cu moartea toată!
Şi alergam... şi alergam s-o prind,
s-o văd şi s-o mai rog să nu se stingă
măcar un ceas, măcar cât aş clipi
când vine Totdeauna să mă-nvingă!
Nu, nu, nu, nu... n-a fost aşa să fie...
absenţa ei sufocă şi spăimântă!...
Aş vrea să-ţi spun ceva despre zigzag,
dar fulgerul mi-i linie înfrântă!
