GALERIE FOTO / Micro 39 C, cartierul locuit de maidanezi
Foto: Foto: Vasile Caburgan

GALERIE FOTO / Micro 39 C, cartierul locuit de maidanezi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, aşa s-ar putea numi Micro 39 C. Chiar dacă mulţi dintre gălăţeni ar putea spune că sintagma se potriveşte întregului oraş, locuitorii din această zonă ştiu bine la ce se referă. Când ne-au spus că autorităţile locale ar trebui să rezolve problema câinilor comunitari ei s-au gândit nu la căţelul pricăjit, aciuiat pe lângă o scară de bloc, hrănit şi protejat de câte un locatar, nu la câinele jigărit şi fugărit de orice puşti, ci la haita de 10 – 12 maidanezi înfometaţi şi răpciugoşi, cunoscută în tot cartierul.

Câinii au propriul loc de joacă

Culmea, după cum ne-au relatat locuitorii, câinii îşi fac veacul pe lângă Grădiniţa nr. 60 „Arlechino”, chiar în arătosul parc de cartier unde se joacă cei mici. „Sunt extraordinar de mulţi câini, în special dimineaţa şi seara. Şi în dimineaţa asta (joia trecută, n.r.) erau în parc, eu am numărat vreo 12. Avem şi containerele în zonă, aşa că se adună chiar aici”, ne-a spus domnul Costică Stancu. Afirmaţiile sale sunt susţinute şi alţi vecini. Emilia Albu se ocupă de curăţenia la câteva blocuri, aşa că zilnic se întâlneşte cu „herghelia de câini”, cum îi numeşte, exasperată, femeia. Bărbat în toată firea, Maricel Pletea, ne-a relatat, la rândul său: „Eu n-am mai întâlnit vreodată aşa ceva! Sunt câte zece grămadă, am plecat odată la ora 4,30 dimineaţa şi îmi era frică să trec eu pe lângă ei. Să-i vedeţi pe ăia urâţi, răpănoşi…”

Patrupedele nu au vacanţă

În timpul zilei, câinii se ascund în alte cotloane ale cartierului, încât nici noi nu i-am găsit săptămâna trecută. Dar de obicei, dimineaţa, comunitarii au acelaşi traseu cu copiii care se îndreaptă spre grădiniţă. Asta deoarece containerele unde căţelele din haită şi-au lăsat puii se află chiar în vecinătatea instituţiei de învăţământ. Din fericire, locuitorii din zonă nu au auzit ca cineva să fi avut de suferit de pe urma câinilor. Asta dacă exceptăm mizeria pe care o lasă în urmă patrupedele. Deocamdată, şi preşcolarii sunt în vacanţă. Căţeii îşi respectă, însă, ritualul zilnic: se opresc la prima oră în parc, se hârjonesc, îşi fac nevoile şi abia apoi îi lasă şi pe copii să se joace.

Legendă urbană

Mai multe persoane dintre cele cu care am vorbit erau gata să băgat mâna în foc imediat că animalele sunt transportate aici tocmai de la Brăila. „Dacă se termină câinii, aduc de la Brăila cu maşina, cu camionul. Îi aduc pe Centură, iar când vin se cunoaşte că sunt sălbatici”, ne-a spus un cetăţean. O doamnă ne-a relatat, la rândul său, că aşa a auzit şi dumneaei, că ar fi aduşi cu maşinile din oraşul vecin. Că este sau nu vorba despre o legendă urbană, nu asta ar trebui să fie problema autorităţilor, ci cum să strângă şi să ducă la adăpost patrupedele fără stăpân.

 

Tomberoanele, gard în gard cu grădiniţa

 În ciuda zecilor de solicitări şi sesizări către Ecosal, tomberoanele, aflate gard în gard cu Grădiniţa nr. 60 „Arlechino” şi vecine cu parcul de joacă, nu s-au clintit din loc. Cererile locatarilor pentru găsirea unui alt loc pentru ghenele de gunoi datează de cel puţin patru ani. În septembrie 2009, un grup de părinţi ai copiilor de grădiniţă chiar a semnalat şi redactorilor „Vieţii libere” că, la Grădiniţa 60, anul şcolar a început printre gunoaie. „Noaptea nu se poate dormi din cauza câinilor, ziua din cauza mirosului de la container”, spune Emilia Albu. Aceasta cunoaşte bine programul celor de la Ecosal, însă crede că nu e suficient: „În cursul săptămânii, maşina vine să ridice gunoiul pe la 12,00 – 13,00, iar sâmbătă dimineaţa la ora 6,00. Dar exact când se adună copiii în parc gunoiul e plin”.

Soluţia cea mai bună ar fi ca ghena de gunoi să fie desfiinţată, mai ales că ea se află şi în faţa unui rând de blocuri, susţine cu tărie Costică Stancu: „La container a fost un gard de protecţie. Am zis să se mute spre centură, dar pe Centură sunt garaje şi nu mai e loc. De la Primărie ne-au tot zis că o se găsească un loc şi nu s-a făcut nimic”. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că droaia de câini comunitari se strânge tot pe lângă tomberoane, după care îşi face rondul în parc, atunci există toate motivele pentru desfiinţarea punctului de colectare a gunoiului. Mai rămâne doar să se mişte ceva mai cu talent şi Ecosalul.

Asfaltarile, mai rare decât alegerile

Pe lângă problema câinilor comunitari, oamenii din Micro 39 C, dar şi cei din Micro 13B mai au un of: străzile, trotuarele şi aleile din cartierele lor nu se regăsesc aproape niciodată pe lista de reparaţii sau de modernizări a Primăriei Galaţi. Impresia unuia dintre gălăţeni este că locuieşte într-un cartier uitat de autorităţi. „De 35 de ani e cartierul ăsta, dar nu a avut nicio reparaţie capitală, niciodată. Printre blocuri, să vedeţi câte gropi. Pe aleea aceasta sunt 20 de gropi, nu ştii cum să te mai fereşti. Anul trecut, au pus oamenii de la două scări ciment, în faţa blocului B1”, povesteşte Petrică Melinte.

Gropile vizibile de pe alei sau chiar de pe străzile principale din cartier îi susţin afirmaţia. Nu a fost nevoie să ne arate dumnealui găurile din pavajul parcărilor (în dreptul blocurilor B1), le-am identificat cu uşurinţă şi am găsit şi altele. Chiar pe Strada Ionel Fernic, pe traseul autobuzelor, pe o distanţă de 7-8 metri am numărat tot atâtea gropi, gropiţe sau denivelări.

Bilă albă

Spre deosebire de alte zone ale Galaţiului, Micro 39 C poate primi o bilă albă în ce priveşte spaţiul verde. Aici, verde nu înseamnă doar iarbă şi flori în curtea fiecărui bloc, ci şi copaci în toată puterea, pe marginea străzilor şi printre blocuri. Tot o bilă albă primeşte cartierul şi pentru băncile aflate în stare bună, pe care le-am găsit pe Strada Ionel Fernic. Dacă ar fi fost şi asfaltul bun pe sub bănci, atunci locuitorii din zonă chiar s-ar fi simţit ca în centrul Galaţiului.

 

Citit 3348 ori Ultima modificare Duminică, 30 Iunie 2013 18:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.