REPORTAJ în Micro 40/ Bun venit în ŞERPĂRIE! (FOTO)
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

REPORTAJ în Micro 40/ Bun venit în ŞERPĂRIE! (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Buruieni au crescut în gropile trotuarelor, iar pe spaţiile dintre blocuri bălăriile se înalţă până la genunchi * „Ne mănâncă şerpii!”, spun gălăţenii din Micro 40 * Nici muşcăturile de căpuşe nu sunt puţine * Dar temerea cea mai mare a locatarilor este că vor ajunge să care apa cu bidonul, de la cisternă, indiferent dacă sunt sau nu datornici la întreţinere


O enclavă, aşa pare cartierul Micro 40 în spatele „garnizoanei” de chioşcuri şi dughene de toate formele, culorile şi mărimile, care au luat faţa oropsitului complex comercial. Maidanezi slăbănogi şi răpciugoşi, oploşiţi pe lângă ghene de gunoi, blocuri gri înghesuite, cămine de nefamilişti suprapopulate, trotuare, borduri şi străduţe ciuruite, baruri şi terase cu clienţi matinali mahmuri şi sărăcie cu lustru, aceasta e atmosfera generală a cartierului. Deasupra capetelor tuturor, suspendate de cablul de înaltă tensiune se leagănă o pereche de tenişi azvârliţi acolo după modelul ghetourilor americane. Şi totuşi, ceva s-a schimbat de la ultima noastră vizită aici. Buruienile au crescut în neştire atât în gropile de pe trotuare, cât şi pe spaţiile verzi. „Ne mănâncă şerpii!”, sintetizează situaţia Dumitru Apostol, preşedintele unei asociaţii de proprietari.

Mizerie şi noroi

Elisabeta Roman, educatoare pensionară, ne-a aşteptat la chioşcul „Vieţii libere” ca să ne conducă pe străduţa care arată de parcă ar fi fost bombardată de la joasă înălţime, până în spatele blocului L1. Se tot roagă de autorităţi să amenajeze o alee. Terenul viran cuprins între blocuri, un loc de joacă sărăcăcios şi pubelele de gunoi sunt numai clisă gata să-ţi înghită hulpavă încălţările. „V-am reclamat mizeria şi noroiul de aici şi anul trecut, când aţi fost la noi, dar nu s-a făcut nimic! Voiam să ne amenajeze măcar o mică alee, că nu putem ajunge la ghenă când plouă decât cu cizmele de cauciuc”, spune gălăţeanca, iar vecinul ei dl Gelu Dumitraşc, confirmă: „Când să duci gunoiul, intri până la genunchi în noroi”. Bună ar fi şi o parcare pentru maşinile care riscă să rămână înnămolite.

Gunoi şi promisiuni electorale

Constantina Radu ne arată un maldăr de gunoi lăsat amintire de la alegeri. E chiar pe aleea dintre blocuri şi, din câte se pare, a fost scos din canalizarea al cărei capac a fost „securizat” cu o placă de beton. În imediata apropiere se cască ameninţătoare altă gură de canal, fără capac.

Că tot veni vorba de alegeri, dna Radu, care locuieşte în Micro 40 de 32 de ani, îşi aminteşte de promisiunile lui Marius Stan din campania electorală: „Primarul a promis că ne modernizează piaţa. Gropile în piaţă sunt cât mine de mari. În piaţă toate sunt scumpe, ce să fac eu cu o pensie de 520 de lei? Am ajuns să iau doar o pastilă în loc de două pe zi cum mi-a scris pe reţetă doctoriţa”, se plânge bătrâna. Iar cele câteva tarabe pe care se pălesc legături de verdeţuri şi grămăjoare de legume îi confirmă spusele. În schimb, bodegi cât vezi cu ochii în jurul amărâtelor tarabe! „Ce înseamnă dughenele astea?! Trei baruri unul lângă altul, şi nicio toaletă! Maşini peste tot locul, de nu poţi ieşi din casă! De ce nu dărâmă berăria din piaţă să facă parcări?”, se întreabă femeia.

Viaţă într-o cutie de chibrituri

În Micro 40, gospodinele întind rufele abia spălate în afara balconului sau în faţa blocului, fără să le pese cui li se scurg zoaiele în cap. Disperarea după fiecare centimetru în plus de spaţiu i-a făcut pe locatari inventivi. Balcoane suspendate, de diferite dimensiuni, sau "extinderi" la parter sub formă de camere. Arhitectura este oribilă, apendicele construite pot pune în pericol siguranţa blocului, dar oferă un plus de minim confort oamenilor siliţi să locuiască în camere strâmte, destinate nefamiliştilor.

Ca în jungla… urbană

Dacă maidanezii slăbănogi, care dormitează în grupuri de câte trei pe lângă ghene şi chioşcuri, par inofensivi, nu acelaşi lucru se poate spune despre căpuşe. Zonele verzi, năpădite de vegetaţie înaltă până la genunchi, sunt un adevărat pericol: „Pe copiii care se joacă prin iarba mare i-au muşcat căpuşele. Sunt căpuşe câte vrei!”, spune dl Ion Popescu. „În grădinile de bloc buruienile au crescut până la brâu, dar cine să iasă cu săpăliga? Tinerii stau la bârfă sau la bere! Eu nu mai am putere”, spune cu tristeţe Constantina Radu. Căpuşele sunt periculoase, dar într-o asemenea vegetaţie neîngrijită şi-ar putea face culcuş şerpii. Nu degeaba se teme un preşedinte de asociaţie că se transformă cartierul în şerpărie.

Dacă locatarilor nu le pasă de spaţiile verzi dintre blocuri, nici autorităţile nu dau vreun exemplu mobilizator. Pe scuarul din mijlocul arterei intens circulate, gălăţenii înoată prin iarba crescută până la genunchi. Chiar şi în găurile trotuarului au crescut buruieni! „În buricul târgului sunt trandafiri! La noi numai urzici şi buruiană. Şi garaje! Au fost locuri de joacă pentru copii, părculeţe, le-au distrus şi au pus garaje”, ni se plânge domnul Vlad.

Pericol să cadă!

Trotuarele ciuruite, bordurile mâncate de vreme şi pavajul denivelat îţi pun la încercare echilibrul şi gleznele. Dar, dacă te împiedici, căzătura va fi amortizată de stratul gros de puf de plop de pe jos. „La noi ninge şi în iunie! Toate sunt năduşite de puf de plop. Chiar nu se poate rezolva nimic? Avem copaci uscaţi, copaci pe jumătate uscaţi care pot fi un pericol. Am fost la sediul Gospodărire Urbană, dar responsabilul era în Grecia, la un schimb de experienţă. Cine ştie, poate acolo copacii se taie de sub pământ!”, glumeşte amar Ghiţă Tofan. Un copac secerat de furtună şi vreo două cioate am găsit şi noi. Dacă resturile de trunchi nu mai prezintă pericol, în zona blocului E un ditamai plop stă să cadă şi nimănui în afară de domnului Ion Popescu nu pare să-i pese.

Sărăcie cu lustru

Ca în fiecare cartier scăpătat al oraşului, nici din Micro 40 nu lipsesc "recuperatorii" care răscolesc prin pubele în căutarea unor materiale reciclabile sau resturi alimentare. Gunoaiele împrăştiate pe jos, pe care nimeni nu se osteneşte să le pună la loc în ghenă, adâncesc atmosfera de sărăcie, nepăsare şi lipsă de speranţă care domină cartierul. Tot pe lângă containere dormitează maidanezi pe care nimeni nu pare să vrea să-i mai adune de pe străzi.

Concluzia o trage Gabriela Radu: „E atâta mizerie aici! Şi câini se iau la harţă. Chiar nu-i mai strânge nimeni?! Să mai vină dl primar pe aici, să vadă cum trăim!”.

   

CITEŞTE ŞI: REPORTAJ la Spicu - MAHALAUA din centrul oraşului

Citit 7427 ori Ultima modificare Marți, 10 Iunie 2014 17:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.