Zgomotul din fosta staţie de tramvai din Piaţa Centrală e infernal. Şoferii de maxi taxi mai au puţin şi se bat pentru un client în plus, iar maşinile care parchează în zonă claxonează minute în şir pentru a putea ieşi. După doar cinci minute în parcare, urechile îmi ţiuie de parcă un percuţionist şi-a trântit cinelele lângă mine.
Mii de gălăţeni, cu sacoşele pline, trec şi astăzi prin Piaţa Centrală. Majoritatea au privirea plecată, dar nu numai din cauza grijilor, ci mai mult din cauza gropilor şi a gheţuşului, ca să nu îşi rupă vreun picior. Înfofoliţi de iarnă, cu paltoane, pufoaice, fulare, căciuli, oamenii înfruntă gerul ca să cumpere de-ale gurii. Piaţa Centrală este, acum, un adevărat „bazar”, iar comparaţia nu e deloc forţată. Printre oale, tigăi, zarzavaturi, fructe, gogoşi şi covrigi se amestecă, la perfecţie, săpunurile, ciorapii, căciulile, icoanele şi alifiile. Nu există produs pe care să nu îl poţi găsi în piaţă. Chiar şi dacă eşti înfometat, există locuri unde poţi poposi. Kebabul, shaormele, lipiile şi micii împrăştie mirosuri care mai de care mai ademenitoare.
Ploaia este îngheţată, iar mersul pe jos este o aventură în sine. Gălăţenii se transformă, pentru o perioadă scurtă, în patinatori artistici, şi dau dovadă de un echilibru impresionant. Pe cei care au sacoşele pline, greutatea acestora îi ajută să nu cadă. Ceilalţi dansează, pe muzica pieţii. Versul principal este „trei la leu”, iar curioşii se înghesuie să asculte mai de aproape. Amalgamul de produse continuă şi după ce treci de tarabe. Zecile de magazine scot la vânzare produse care îţi iau ochii, fie că e vorba de peşte proaspăt, de carne de porc sau pui numai buni de fript, ori de mobilă sau covoare. Sunt chiar şi magazine în care găseşti ceasuri, telefoane mobile sau accesorii pentru calculatoare. Miroase a de toate, miroase a dulce, a sărat, a gogoşi, a covrigi calzi. Nu există gălăţeni care doar trec prin piaţă. Fiecare cumpără ceva, oricât de puţin ar fi.
Citeşte şi: REPORTAJ la Parfumul Teilor/ Cartierul ISTORIC al Galaţiului zace ABANDONAT în uitare (GALERIE FOTO)
Sunt oameni de toate felurile. Oameni simpli, care cumpără ce e mai ieftin, şi oameni generoşi, care nu se uită la cât scot din portofele.
Viaţa de pieţar e grea. Doamna Maricica se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 5 şi stă până la ora 7 seara la tarabă. Face treaba asta de ani buni şi deja e obişnuinţă. Nu mai e doar un loc de muncă sau o afacere. E un stil de viaţă. Îşi cunoaşte bine clienţii, iar aceştia o cunosc pe ea. În ultimii ani, a vândut doar fructe, iar în perioada aceasta, gălăţenii care vor să umple fructiera ştiu unde să vină. Femeia nu îşi imaginează viaţa altfel. E în putere, iar munca nu i se mai pare grea, deşi uneori o mai ajunge oboseala. Spune că meseria asta nu e pentru oricine, îţi trebuie picioare puternice, dar şi o minte bună. O mai ajută una dintre fiicele ei, dar şi soţul. Viaţa lor se învârte în jurul tarabei de fructe. Vânzarea nu merge mereu bine, aşa că uneori lasă consistent din preţ. Cu 10 lei, se umple o sacoşă de fructe. O afacere bună pentru client, traiul zilnic asigurat pentru o familie de gălăţeni.
Tramvaiele, o vagă amintire
Acum câţiva ani, în staţia din Piaţa Centrală nu aveai loc să arunci un ac. Forfota şi agitaţia durau de dimineaţă până seara, iar tramvaiele ce treceau din zece în zece minute nu plecau şi nu veneau niciodată goale. Bătrânii care locuiesc în zona pieţei îşi aduc aminte cu drag de acele timpuri.
Nicolae Vrânceanu stă pe strada Serei de foarte mulţi ani. A venit la chioşcul de ziare cu lista în mână, ca să îşi spună ofurile. Căciula înaltă, de blană, paltonul ros de trecerea anilor, mănuşile negre şi mustaţa sură îl plasează în alte timpuri. Omul merge cu fruntea ridicată, mândru, iar vorba îi este clară. „Cartierul s-a schimbat prea mult. Am avut linişte aici, acum sunt doar golani, găşti de cartier, case cu turnuleţe. Au dispărut toate afacerile folositoare. De parcă trăim în Turcia să mâncăm doar kebab sau shaorma!”, începe omul. Lista cu ofuri e lungă, dar scrisă îngrijit. „Mi-am numerotat speranţele, că asta am pe hârtie. Deja nu mai sunt necazuri, că oricum nu le rezolvă nici naiba!”, continuă domnul Nicolae. În capul listei se află staţia de tramvai. Cândva circulată intens, acum e plină de noroaie, de bălţi, piatra cubică a dispărut pe alocuri, iar pe şina de tramvai stau parcate taxiurile. Tramvaiele nu au mai ajuns în piaţă de mai bine de doi ani, iar puţinele autobuze care le-au luat locul se opresc în spatele fostei farmacii Ţinc, acum secţie a Muzeului de Istorie. Când e cald afară, oamenilor le e uşor să meargă până acolo. Dar acum, pe frig, ploaie şi ninsoare, drumul e greu, trotuarele sunt pline de gropi, iar bătrânii pierd, de cele mai multe ori, cursa de care au nevoie.
Tot pe lista lui Nicolae Vrânceanu am găsit „respectul pierdut”. Acuză pieţarii că vorbesc urât, că aranjează marfa bună pe tarabă, dar vând marfa stricată din spate. „Am crescut într-o perioadă când munca era brăţară de aur, iar oamenii se respectau între ei. Nu conta etnia, puteai să fii român, evreu, turc sau ţigan. Toţi munceam şi ne stimam. Acum, suntem mulţumiţi că nu luăm una peste ceafă când cumpărăm ceva”, continuă omul.
Citeşte şi: REPORTAJ în zona bisericii "Sf. Mina". "Cel mai frumos CARTIER a ajuns cel mai ponosit!" (FOTO)
