Fileşti - SATUL de la marginea ORAŞULUI (GALERIE FOTO)

Fileşti - SATUL de la marginea ORAŞULUI (GALERIE FOTO)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

La o privire superficială, Fileştiul nu are nimic în neregulă, cu excepţia gropilor şi a câinilor maidanezi. Însă, odată ce intri în cartier, ajungi într-o altă lume. Străzi fără canalizare şi asfalt, pe care au mai rămas doar câteva pietre cubice din alte vremuri, noroi, gropi pline cu apă de ploaie, imaşuri pe care mai paşte câte un cal singuratic, clădiri din care au mai rămas doar pereţii şi câteva vile aruncate din loc în loc. Un loc al contrastelor, al sărăciei şi bogăţiei deopotrivă. Cartierul Fileşti este unul dintre locurile preferate ale politicienilor în campanie electorală, după cum o spun chiar oamenii. Însă totul rămâne, de fiecare dată, doar la stadiu de promisiuni.

Gara e în ton cu restul zonei

Întâlnirea cu cititorii trebuia să aibă loc la gară, dar nu a venit nimeni. E un lucru normal, având în vedere vremea urâtă, dar şi distanţa dintre cartierul propriu-zis şi gară.

Gara e de fapt mai mult o haltă, cu peroane dezgolite şi o sală de aşteptare friguroasă şi dezolantă. La exterior, tencuiala de pe pereţi aproape că nu mai există, fiind vizibile cărămizile pereţilor. La interior, situaţia nu se schimbă. Pereţii sunt murdari, scaunele de plastic sunt reci, iar becul nu se aprinde. Până şi casa de bilete are program scurt, două ore dimineaţa şi cinci ore seara. Pereţii sunt plini de mesajele celor care au trecut pe acolo, unele amuzante, altele mai puţin. Însumate, toate spun acelaşi lucru: „Vrem schimbare!”.

Iar sala de aşteptare nu e singura care arată groaznic. Toaleta gării este o hazna, cum o denumesc chiar cei din zonă, iar pentru a ajunge la ea trebuie să te umpli ori de noroi, ori de praf, în funcţie de anotimp. Singurii care stau permanent în zonă sunt câinii, în aşteptarea călătorilor care să le mai arunce câte-un os.

La nici 30 de metri de gară, e o cişmea cu apă rece, la care oamenii mai vin, din când în când, să îşi umple bidoanele. Nu toată lumea îşi permite apă potabilă, un aspect banal al vieţii la oraş.

Dar Fileştiul este parte din oraş doar cu numele. A fost sat şi este în continuare, pentru că nu s-a făcut mai nimic în zonă. Abia de puţin timp oamenii au curent electric la discreţie. Înainte, erau racordaţi la una din firmele din cartier, care avea preţuri destul de mari şi condiţii dure. Nu plăteai la timp, rămâneai fără lumină. Oamenii aşteaptă în continuare canalizările şi asfaltul care le sunt promise de atâţia ani.

Am trecut prin aproape tot cartierul, şi pe strada principală, şi pe uliţele secundare. Peisajul este dezolant, plin de gunoaie, câini vagabonzi, căruţe trase de câte un cal neîngrijit şi oameni trişti.

Singura instituţie din cartier

Încă de la intrarea în cartier, îmi sare în ochi o clădire portocalie, cu gard de gratii şi o plăcuţă albastră la intrare, pe care scrie "Grădiniţa cu program normal Fileşti". Este singura instituţie din cartierul care nu are şcoală, dispensar sau secţie de poliţie. Copiii sunt nevoiţi să meargă până în oraş pentru a ajunge la şcoală, la fel şi bătrânii pentru a ajunge la medic.

Condiţii "de doi bani": Case cu WC-ul în fundul curţii

Deşi fac parte din oraş şi plătesc aceleaşi taxe şi impozite ca restul gălăţenilor, oamenii de aici nu au nici măcar strictul necesar. Condiţiile de sat uitat de lume se regăsesc cel mai bine în WC-urile din curţile oamenilor, care nu sunt altceva decât nişte gropi săpate în pământ. Cei de aici sunt obişnuiţi, mai ales cei care s-au născut pe vremea când Fileştiul era sat. „Asta este. Aruncă oamenii rahatul în stradă că doar nu or sta cu el în casă”, ne spune domnul Valeriu. Cel mai greu este pentru copiii care merg la grădiniţa din cartier. Haznaua acesteia este tot în fundul curţii, iar iarna copiii stau câte 10 minute în frig, la coadă, pentru a-şi face nevoile. Încă de pe vremea când era primar Dumitru Nicolae, oamenilor li s-au făcut zeci de promisiuni. Ba că li va trage canalizare, ba că vor avea apă potabilă, ba că va fi transformat cartierul în zonă rezidenţială. Totul a rămas, însă, doar la stadiul de vorbe.

În cartier l-am cunoscut pe Dumitru Cârpaciu. Omul, obosit de muncă încă de la primele ore ale dimineţii, căra în spate un sac mare, plin cu bidoane de plastic. Geaca neagră şi pantalonii îi erau murdare, iar cizmele de cauciuc erau dovada faptului că omul nu se dă înapoi de la muncă, când este nevoie. Vinde sticlele pentru câţiva lei, ca să pună o pâine pe masă. Nu mai are timp să fie nemulţumit de cartier, deşi i-ar plăcea să vadă o schimbare. În fiecare dimineaţă, se trezeşte la ora patru şi jumătate şi pleacă pe câmpuri, în căutarea plasticului. Merge pe jos kilometri întregi, în fiecare zi.

Citeşte şi: REPORTAJ la Parfumul Teilor/ Cartierul ISTORIC al Galaţiului zace ABANDONAT în uitare (GALERIE FOTO)

„Nu mai simt oboseala, că fac treaba asta de ani buni. Când eşti sărac şi nu te bagă nimeni în seamă ca să îţi dea un loc de muncă, faci ce poţi. Eu sunt om cinstit şi cu frică de Dumnezeu, aşa că nu dau în cap. Deci o duc prost!”, spune zâmbind omul. Uneori găseşte şi fier, aruncat de oameni, şi reuşeşte să adune ceva mai mulţi bani. Însă niciodată nu câştigă mai mult de 30 de lei pe zi. „Mă mai duc cu ziua pe la unul, pe la altul. Mai strâng gunoaie, mai sap şanţuri. Ştiu să fac de toate, dar nu am şcoală, aşa că nu îmi găsesc de muncă. Dar nu e nimic, mă descurc”, continuă Dumitru Cârpaciu.

L-am întrebat dacă ţine minte să fi fost lucrurile vreodată altfel în Fileşti, dar nu a reuşit să îşi aducă aminte. Spune că a fost chiar şi mai rău, când oamenii nu aveau curent electric şi apelau la una dintre firmele din zonă. Acum, cât de cât, s-au mai creat legături cu oraşul. „Mai e greu doar cu apa potabilă. Eu mă duc la cişmea la gară şi mai umplu bidoanele odată la trei zile. Dar ar fi fost bine să fi avut apă în casă, poate îmi făceam şi baie. Cine ştie…”, mai spune fileşteanul.

Viaţa în Fileşti nu e deloc uşoară, iar asta se vede pe chipul oamenilor. Majoritatea au îmbătrânit înainte de vreme, din cauza sărăciei şi a greutăţilor cu care se confruntă zi de zi.

Cimitirul, ruinele şi cocioaba

La marginea cartierului, au rămas doar fostul CAP, cimitirul şi o cocioabă. Clădirile în care, pe vremuri, mişunau oamenii de dimineaţă până seara sunt acum goale, părăsite. Bălăriile au crescut foarte înalte, iar pereţii se scorojesc pe zi ce trece. Lângă dărăpănături, într-o clădire recent construită, se munceşte. Geamurile termopan şi cei doi muncitori cu lopeţi fac notă discordantă de restul zonei, plină de gunoaie şi cărămizi aruncate la întâmplare.

 

 

Puţin mai la vale de fostul CAP este cimitirul din cartier, izolat, tăcut, îndurerat. Singurii paznici sunt ciorile, iar pământul moale pare pregătit să-i înghită pe trecători în orice clipă. Dacă în cartier, vilele sar în ochi printre casele sărăcăcioase, nici cimitirul nu se dezminte. Printre zecile de cruci fără nume, căzute, putrezite sau legate de câte un copac bătrân, răsare câte un mormânt împrejmuit cu pietre de marmură şi acoperit de flori. Privit de sus, cimitirul pare că alunecă uşor în abis, iar la cât de moale e pământul, nici nu te-ar mira dacă ai cădea într-o clipită.

Marginea cartierului Fileşti e un loc părăsit, uitat de lume, aşa cum numai în filmele hollywoodiene am mai văzut. La urma urmei, nici priveliştea unui câine cu o mână în gură nu ar fi de mirare. Totul face parte din pustietatea Fileştilor.

La câteva sute de metri distanţă, în mijlocul câmpului, o cocioabă pare locuită. De la oamenii din cartier, am aflat că acolo trăiesc 12 suflete, într-o sărăcie lucie. Nu au apă potabilă, nu au loc de muncă şi se descurcă cum pot.

Din cealaltă margine a cartierului, se văd primele blocuri ale oraşului. De când am intrat în Fileşti, acesta e primul semn că oraşul e la o aruncătură de băţ. În rest, e o cu totul altă lume. Oamenii poartă cizme de cauciuc, merg cu capul plecat şi au privirea pierdută. Singura lor legătură cu oraşul este autobuzul 25, care îi duce până în Micro 40. „La început, autobuzul acesta ne ducea până în Piaţa mare, dar nici n-am apucat să ne obişnuim cu el că au şi schimbat traseul.”, ne spune un alt domn.

Containerele de gunoi, în mijlocul străzii

Urcând pe una dintre străduţe, l-am cunoscut pe dl. Valeriu. Omul nu mai locuieşte în cartier, dar vine des în vizită la părinţi. A început să râdă când a auzit că vrem să scriem despre Fileşti şi a început să ne arate ce îl deranjează. „S-a scris de atâtea ori despre zona asta încât am obosit. Mereu am fost buni şi importanţi doar la alegeri, iar apoi nici măcar un şut în fund nu am primit”, spune omul.

Primul lucru pe care ni-l scoate în evidenţă este gunoiul. Containerele stau fix în mijlocul străzii, iar câinii trag de sacii lăsaţi de oameni lângă ele. „Când mai vin cu maşina pe aici, îmi place să îi zic nevesti-mii că s-a făcut sens giratoriu în cartier. Stau atât de bine containerele astea la răscruce încât fix aşa pare”, ne mai spune domnul Valeriu.

Şi nu e singurul loc unde gunoaiele sunt împrăştiate. Din cauză că nu sunt coşuri de gunoi pe stâlpi, gunoaiele ajung de cele mai multe ori direct pe stradă şi se amestecă în pământul moale al zonei. Sunt sate în judeţ care arată mult mai bine decât Fileştiul. „Nevasta mea are părinţi la sat, înspre Târgu Bujor. Le-am tras apă, gaze, de toate. Nici drumurile nu arată aşa de rău, că sunt pietruite. Aici, parcă am fi ai nimănui. Suntem valea plângerii!”, ne-a spus un alt domn, care nu a vrut să îşi spună numele.

Cu toate astea, oamenii plătesc taxe şi impozite la fel de mari ca în oraş, pentru că sunt parte din Galaţi. Nu contează că majoritatea nu au un loc de muncă sau că îşi duc traiul într-o sărăcie extrem de vizibilă. Pentru majoritatea, nici măcar speranţa unor vremuri mai bune nu a mai rămas.

Bătăile sunt la ordinea zilei. Pumni şi picioare, uneori fără motiv

Reporterii "Vieţii libere" au mai fost în Fileşti de două ori în ultimii doi ani şi de fiecare dată ofurile oamenilor au fost aceleaşi. Câinii care umblă în haite şi pe care nu îi strânge nimeni, gunoaiele care sunt aruncate la întâmplare, lipsa canalizărilor şi a asfaltului. Şi bătăile din preajma barului sunt o problemă importantă a cartierului. Din cauza băuturii, a diferendelor pe care le au de rezolvat sau fără niciun motiv aparent, aproape că nu trece o lună fără un scandal încheiat cu pumni.

În general, în barul din cartier intră tinerii care vor să se adăpostească de frig şi să se mai încălzească, consumând ceva tare. Sub promisiunea anonimatului, aceştia au stat de vorbă în mai multe rânduri cu noi. Nu ne-au lăsat să le facem poze, pentru că nu vor să se facă în vreun fel cunoscuţi. „Noaptea trebuie să fim superatenţi prin cartier. Mai trece poliţia pe aici, sau câte o maşină de la Jandarmerie, şi dacă nu avem acte, încep să ne bată din senin. S-au făcut plângeri pe tema asta, dar cine ne-a băgat în seamă? Cică suntem golani…”, spune un tânăr.

Citeşte şi: Piaţa Mare - Bazar turcesc cu nume românesc, GOLANI şi HAOS (FOTO)

Locuri de muncă în apropiere nu sunt deloc, aşa că singurele variante ale tinerilor din Fileşti par a fi infracţiunile sau plecatul în străinătate. „Primarul ne-a promis că o să ne asfalteze străzile, că o să ne facă parcuri, că o să aducă investitori în zonă. Dar nu s-a făcut absolut nimic. Trăim la fel de prost ca şi până acum”, spune acelaşi tânăr.

Nici cu mijloacele de transport nu stau mai bine oamenii. Chiar dacă s-a băgat un traseu până la ei în cartier, locuitorii spun că circulă doar până la ora 8 şi jumătate, iar apoi fiecare e pe cont propriu şi se descurcă cum poate.

În Fileşti am văzut multe lucruri care nu-şi au locul într-un oraş. Căruţe cu cai, străzi neasfaltate, în care te afunzi în noroi până la glezne, case înclinate, clădiri părăsite, WC-uri în fundul curţii, câini maidanezi în haite, o gară la fel de tristă precum tot cartierul şi oameni posomorâţi, obosiţi de promisiuni şi greutăţi.

Am plecat din cartier pe acelaşi drum pe care am venit şi, deşi se făcuse ora 11, nimic nu era schimbat. Mai mulţi câini decât oameni, aceleaşi gunoaie aruncate la întâmplare şi aceleaşi dorinţe de schimbare, ca de fiecare dată.

Fileştiul este parte din Galaţi doar cu numele, căci practic este doar un sat îndepărtat. Oamenii de aici îi aşteaptă pe conducătorii oraşului măcar o dată pe an să străbată uliţele cartierului, să vadă cum toamna, iarna şi primăvara, sunt obligaţi să iasă cu cizme de cauciuc pe stradă pentru a nu se murdări pe pantaloni şi să vadă WC-urile din fundul curţilor. „De când ni se tot fac promisiuni, cartierul nostru ar fi trebuit să arate mai ceva ca-n filme…”, ne-a spus, la plecare, domnul Dumitru.

Câinii fac legea în zonă

Încă de la intrarea pe străduţele înguste, am fost întâmpinaţi de câini curioşi. Sunt atât de obişnuiţi cu oamenii, încât nici nu se mai obosesc să latre spre maşina redacţiei. Puţini sunt câinii care umblă singuri în cartier. Majoritatea stau în haite şi domină zone unde trăiesc oameni. Unii îi evită, alţii îi hrănesc, dar aproape toţi îi vor duşi în adăposturi.

 

Citit 14992 ori Ultima modificare Marți, 16 Decembrie 2014 10:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.